Bojin si Ehegartner vor in Parlamentul Romaniei, indiferent ca e circ sau nu

16 sept.

Listele partidelor pentru parlamentarele din decembrie sunt aproape finalizate, cel putin declarativ. Ca de obicei, inghesuiala mare! Suparare mare e in toate partidele! Unii o dau pe fata, in mod public, altii pe la colturi, pe surse. La PNL a inceput circul, zilele trecute, aripa pedelista, prin vocea primarului de Sannicolau Mare, Danut Groza, nefiind de acord cu deciziile emise de Nicolae Robu, in sensul ca primele trei locuri eligibile de la Camera Deputatilor sa fie ocupate de rectorul UVT, Marilen Pirtea, senatorul Beni Oni Ardelean si de eterna pupila a edilului Timisoarei, Marian Vasile. Pedelistii vor locurile 3 si 4 pentru doi primari, Roman de la Deta si Sas de la Pischia, rugandu-l pe Marian Vasile sa sara pe locul 5 si…sa impinga lista, daca e atat de bun pe cat se crede!

La PMP Timis se petrece acelasi feonomen ca si la PNL, doar ca, in aceasta situatie, contestatarii deciziilor lui Ion Raducanu, sunt insusi basisitii, acestia fiind suparati ca primele doua locuri eligibile (singurele, de altfel), atat la Senat cat si la Deputati, sunt ocupate de Titu Bojin si Ion Raducanu, ambii proveniti din UNPR. Fuziune-fuziune, chiar si prin absorbtie, cei de la PMP sunt suparati ca au fost trimisi la plimbare, desi si-ar fi dorit si ei basistii lor cu pedegree in Parlamentul Romaniei. Pana la urma, adevaratii PMP-isiti, care ar fi dat orice sa prinda un loc eligibil, pe orice lista, se pare ca vor ramane doar cu fotografiile in care zambeau larg alaturi de Traian Basescu pe la evenimente campenesti, imagini rulate „pe surse”, in ideea ca in subconstientul public si nu numai se va induce ideea unui nou epicentru de putere. Pana la urma, cel putin pana in momentul de fata, Raducanu si-a impus punctul de vedere, astfel incat nu mai conteaza cine l-a luat pe fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, de la Aeroportul International Timisoara, la ultima sa vizita in teritoriu, consumata acum cateva saptamani.

La Alde, circul e si mai mare. Se vede de la o posta ruptura dintre senatorul Petre Ehegartner si filiala judeteana condusa de Marian Cucsa. Pe de-o parte, cei de la Bucuresti, prin vocea presedintelului Calin Popescu Tariceanu transmit solemn ca Ehegartner va fi cel care va deschide lista, pe de alta, cei din teritoriu, sustin ca-l asteapta pe Ehegartner la sediul partidului, in cazul acesta mai stie pe unde e! Mai mult, Traian Stancu, vicepresedintele CJT din partea Alde, e si mai vocal, in sensul ca, intr-o maniera transanta, care nu lasa loc de interpretare, sustine sus si tare ca el va deschide lista la parlamentarele din decembrie. Circ pe paine! Fiecare cu propta lui! Lupta pe viata si pe moarte, desi intre Stancu si Ehegartner exista o diferenta de la cer la pamant, fie vorba intre noi.

La PSD Timis, lucrurile sunt mult mai simple, intrucat, macar de ochii lumii, social-democratii dau impresia de disciplina si nu isi spala rufele murdare in public, desi pe diverse paliere exista nemultumiri destul de mari. PSD spera, la fel ca si liberalii, la un scor de 5 deputati si doi senatori, lucru care, chiar si prin redistribuire, e destul de greu de obtinut. Ce se observa cu ochiul liber, totusi, e faptul ca pe nicio lista de partid pentru parlamentarele din decembrie, nu exista vreo reprezentanta a sexului frumos, cel putin pe vreun loc eligibil. Ceea ce spune mult! Partea buna e ca Timisul scoate in fata o garnitura de viitori parlamentari aproape noua, oameni tineri, multi dintre ei de perspectiva, cel putin doi dintre ei cu posibilitati reale de a prinde locuri eligibile si in viitorul cabinet al primului-ministru.

Asadar, exista speranta ca, macar de aceasta data, parlamentarii banateni, indiferent de culoarea politica, vor face ceva si pentru comunitate, nu ca si pana acum cand toti (fara nicio exagerare) nu au servit populatiei decat gargara si povesti. Asa cum e si placa uzata cu centura Timisoarei, in sensul ca Bucurestiul nu da bani Timisoarei pentru inchiderea inelului, dar nimeni nu spune ca, la dezbaterea Master Planului de la Ministerul Transporturilor, 99% dintre parlamentarii de Timis au avut altceva mai bun si mai important  de facut. Asta apropo si de mitingul pe care primarul Robu doreste sa-l organizeze pe 24 septembrie a.c., in ideea ca, scotand lumea in strada pentru inelul de centura, va convinge Executivul sa isi schimbe optiunile si planurile pe termen mediu si lung. Neinspirata idee!

 

Aura Danielescu, fata-n fata cu reactiunea!

15 sept.

Sincer, nu inteleg de ce se agita toata lumea pe subiectul invatamantului banatean. Scoala a inceput, asa cum incepe in fiecare an: haos, trafic infernal, scoli nepregatite, clase murdare si neigienizate, manuale lipite si mazgalite, discursuri anoste, limbaj de lemn, poze de grup, curti umplute la refuz de politicieni zambitori si, nu in ultimul rand de parinti si copii. Promisuni pe centimetru patrat, ca la inceput de fiecare an scolar. Mereu aceeasi poveste!

In mod cert, Aura Danielescu, inspectorul scolar general Timis, nu este singura vinovata de dezastrul din invatamantul banatean. Si Primaria Timisoara are o mare parte din vina ca nu a pregatit salile de clasa, nu a igienizat, decat superficial, unele locatii. Practic, vorbim despre doua institutii publice care, in plin scandal, isi paseaza vina de la una la alta. Personal, consider ca ambele sunt la fel de vinovate intrucat, cel putin in cazul Scolii Generale 16 din Timisoara, nu au comunicat parintilor de la bun inceput, ci in ceasul al doisprezecelea, ca unii dintre copii nu vor face cursuri pe strada Bucuresti, ci pe Lorena. Asadar, consider ca protestul spontan al parintilor a fost unul perfect indreptatit, cu atat mai mult cu cat, noi toti, traim in acelasi oras, iar timpul petrecut in trafic ne omoara, cu atat mai mult cu cat strazile Bucuresti si Lorena nu sunt tocmai in aceeasi zona. Si daca mai ai norocul sa mai si ai doi copii la aceeasi scoala, recte Generala 16, iar unul face cursuri pe Bucuresti si celalat pe Lorena, cred ca discutiile nu-si mai au rostul.

Unde cred ca s-a gresit fundamental?! In primul rand, protestul parintilor de la Scoala Generala 16, asa cum se vede din imagini si se aude din ambiental, scoate in evidenta tocmai lipsa de comunicare a insitutiilor publice! Parintii au aflat foarte tarziu ca vor face…naveta! Nu poti, cel putin ca inspector scolar general, sa spui ca „6-7 parinti cu pedigree, conectati politic, au facut scandal”, cand din imagini se vede clar ca toata curtea scolii freamata, iar cei mai vocali sunt cel putin 30-40 de parinti. Cu atat mai mult cu cat nici nu ai fost acolo! E lipsa de orientare si o jignire adusa la adresa parintilor, o astfel de catalogare. Daca e sa vorbim de pedigree, am vazut pe FB cum arata clasele in care activeaza copiii unor politicieni (paluxat, zugravit, desene pe pereti, banci noi, manuale noi) si clasele pe care le frecventeaza alti copii…obisnuiti! In cer scuze pentru termenul „obisnuiti”!!!

Consider ca Aura Danielescu este un inspector scolar general bun. Nu foarte bun, dar spre deosebire de ceilalti e o diferenta de clasa: are o fata umana, comunica, e deschisa, nu e inchistata! Totusi m-a mirat foarte tare iesirea in decor a Aurei Danielescu, in calitate de inspector scolar general, in cazul „denuntului” de pe FB facut de Horea Bacanu, si el membru PSD la fel ca si Aura Daneielescu. Practic, se vede de la o posta ca Horea Bacanu are o mica frustrare, poate justificata. Motivul nu mai conteaza, intrucat este irelevant! Totusi, mi se pare cel putin aberant, daca nu fatal, cel putin din postura de inspector scolar general, sa iesi public, crezand ca te aperi, si sa spui ca Horea Bacanu e suparat ca nu i-ai ajutat copilul sa se mute la nu stiu ce invatatoare si ca, mai mult, te-ar fi amenintat prin SMS, intr-o seara de sambata, ca te reclama la minister. Aici sunt doua chestiuni! In primul rand, modul de discurs public paracios la care a apelat Aura Danielescu, nu a facut decat sa coboare stacheta! Repet, din postura de sef al invatamantului scolar banatean, nu te poti cobori la un asemenea nivel si sa te lipesti de un asemenea discurs, chiar daca, sa presupunem, motivul supararii lui Horea Bacanu ar fi fost cel invocat de Aura Danielescu! E penibil! Da prost la populatie! Si, mai mult, sa spui ca Horea Bacanu te-a amenintat, fara sa prezinti SMS-ul, ca te reclama la dom’ ministru! De cand petitionarea a ajuns o infractiune de amenintare? E dreptul fiecaruia sa reclame ce vrea si pe cine vrea, ca doar de aia exista Legea 571/2004 (Legea avertizotului public). E ca si cand am spune ca http://www.petitiionline.ro este egal cu http://www.amenintarionline.ro! Nici chiar asa…

Revenind, consider ca Aura Danielescu a gresit, cand a coborat nivelul de discurs, cel putin in cazul lui Horea Bacanu. La ce i-a ajutat? La absolut nimic, din contra, circul s-a rostogolit, au inceput speculatiile pe diverese paliere, discutiile pe la colturi, orgoliile altora s-au flambat etc. In al doilea rand, apud Aura Danielescu, chiar si daca ar fi fost „6-7 parinti cu pedigree”, care au facut scandal in curtea scolii, „recalcitrantii” sunt, totusi, oameni care au nemultumiri si trebuie ascultati, nu etichetati, nu catalogati ca pentru insectar. Oricum, Aura Danielescu, indiferent cate lucruri bune a facut pentru invatamantul scolar banatean si oricat de bine-intentionata ar fi, cu tot respectul, ar fi trebuit sa fie ultima care vorbeste despre… pedigree!

Sunt convins ca, in alte circumstante, cu o vorba buna si cu solutii, nu cu promisiuni, ca lumea e satula de povesti, inceputul de an scolar ar fi fost altul in Timis. Nu un circ continuu din care, pariu, toata lumea va avea de pierdut, cu atat mai mult cu cat pe reprezentanta parintilor de la Scoala Generala 16, avocata Mihaela Onita-Marsu, o cunosc personal si stiu sigur ca e o leoaica apriga, cand vine vorba despre siguranta si confortul copiiilor ei. Cat despre Horea Bacanu, consider ca, la fel ca si Aura Danielescu, a gresit fundamental, in primul rand prin discurs si tonalitate…

 

 

 

De ce va fi (foarte) greu pentru PSD Timiș să câștige alegerile ?!?

9 oct.

Sincer, personal, mi-e dor de Titu Bojin in fruntea PSD Timiș! Indiferent cum se misca in fruntea social-democratilor banateni, brownian sau nu, partidul traia, misca si cugeta intelept. Nu mai discutam acum ca multe dintre comunicarile lui Bojin erau gogorite, povesti și jumatati de adevaruri – pana la urma asta e politica balcanica – dar, repet, PSD Timis respira si era dinamic. Parca era altceva! Acum, lucrurile stau un pic altfel: e letargie totala, toata lumea asteapta (nu stiu ce!!), liderii de opinie au capul la cutie și ies, din cand in cand, absolut sporadic și deșantat. Pana la urma, chiar si Liviu Dragnea a sesizat, la ultima sa vizita in teritoriu, in urma cu o luna, ca PSD nu comunica si, daca comunica, o face slab si prost. Mi-e greu sa explic de unde atata incertitudine si atata mers pe burta…

Partea proasta e ca PSD Timis nu mai face niciun fel de opozitie. Ma refer aici, in primul rand, la consiliul local si la activitatile primarului Nicolae Robu. De ce? Simplu! Vorba unui consilier al edilului: …pentru ca toata lumea, indiferent de partid, ”combina”! Ce combina, cred ca e de la sine inteles! Ce-i drept, in ultima saptamana, au existat iesiri publice ale unor persoane din PSD Timis, la derapajele primarului Nicolae Robu. Ma refer aici la televiziunea Facebook, la biciclistii interzisi in centrul civic si la problema Colterm. Da, au existat contre, dar va rog sa faceti o mica revista a presei si sa vedeti titlurile si expunerea. O sa realizati, din nou, ca PSD Timis nu are curaj, nu are verbul la el…se teme! Opozitie de genul ”nu sunt de acord cu…”, ”nu mi se pare o chestiune inspirata ca…” sau ”nu era cazul sa…” sunt ”contre” de ciclul primar. Practic, mici atingeri – nici macar brânciuri – ca sa nu se supere dom’ primar prea tare. Pana si presa a inceput sa sesizeze blatul si opoizitia de catifea sau de Moet din Consiliul Local. Indiferent din ce unghi privesti, se vede de la o posta ca PSD Timis se teme, calca incet pe coji de oua, nu foloseste verbul ci…metafora! O da cu manta, ca la biliard, ce mai!

Punctat, cel putin pana acum, singurii care au ramas in atentia publicului, cu tot acest circ nesfarsit al primarului Robu – me refer la FB TV, bicilcisti si Colterm – sunt ministrul Sorin Grindeanu, care a fost inspirat cand a aruncat in spatiul public povestea cu sindromul Kruger-Dunning, facand trimitere directa la personalitatea primarului Timisoarei si, incredibil dar adevarat, Romanita Jumanca, sefa organizatiei de femei a PSD Timis care, in urma cu cateva zile, in cadrul unei emisiuni la TVR, l-a dominat, de la inceput pana la sfarsit, in dialog, pe primarul Nicolae Robu. In problema biciclistilor si a sigurantei catateanului, Romanita Jumanca a frapat, socandu-l chiar si pe primarul Robu, cu de-acum celebra fraza: ”Nu 4 bicilisti au omorat un tanar in Complexul Studentesc, ci 4 pietoni”. Asta, apropo de blamarea bicicliștilor. Bine punctat! Jos pălăria!

L-am sesizat si pe presedintele PSD Timisoara, Sebastian Raducanu, ca a incercat si el sa rămână in conștiința publica pe cele 3 mari probleme ale zilei, dar a facut-o fad si sec, dovada si titlurile din media. Titluri cuminti! In mod cert, in lupta cu Robu, nu as fi folosit niciodata verbe slabe sau formulari de genul ”…masura lipsita de sens”. Tocmai pentru ca e redundant sa spui ca Robu e… lipsit de sens! E pleonasm in toată regula! Cred ca, apropo de FB TV, mult mai indicat ar fi fost o paralela cu Hugo Chavez, in sensul ca dictatorul sud american s-a adresat poporului, timp de 6 ore, cu un discurs in direct, la TV iar ”micromegalomanul” nostru, primarul Nicolae Robu, mai are doar un pic de lucru la FB TV si o sa-l ajunga din urma pe Chavez! In fine, astfel de lucruri se invart si raman in perceptia publica! Nu mai merge cu bascalia ieftina si cu ironiile fine. Nu, cand vinde vorba despre Nicolae Robu!

Si, ca sa nu inchei chiar atat de brusc, azi, in zi de sarbatoare, PSD Timis isi alege Biroul Permanent Judetean si presedintele executiv. Singurul candidat pentru vioara a doua in PSD Timis e vicepresedintele CJT, Calin Dobra. Ieri, la inchiderea inscrierilor, Dobra s-a crezut zmeu, dovada ca, azi, presa, atata cea locala cat si nationala, l-a preluat intens, facand comentarii ironice…pe masura declaratiei: ”Am ales acest moment pentru ca am considerat ca e momentul sa particip la aceasta competitie”. Trecand peste momentul…momentului si competitia competitiilor, in care alearga de unul singur, in mod cert, propozitia asta – mi-e greu sa o numesc fraza, chiar daca are vreo 4 verbe – va ramane in istoria PSD Timis! Dobra e un tip cu potențial, dar trebuie pus…sa alerge!

Ideea e simpla: chiar daca a plecat cu stangul, mai exista un pic de timp, ca PSD Timis sa inceapa sa paseasca si cu dreptul! E munca, nu gluma! Obligatoriu, stafeta trebuie dusa mai departe si, daca nu la același nivel ridicat, măcar la fel daca nu mult mai sus. Acum, fie vorba intre noi, fara niciun fel de alte comentarii sau interpretări: inca, nu exista termen de comparație intre fostul președinte executiv al PSD Timis, Adam Craciunescu si viitorul înlocuitor, Calin Dobra. Asa cum nu exista nici intre fostul secretar Marcel Mihoc si Adrian Negoita! Vorbim de calibru, combinații politice, negocieri si…rezultate finale!!! Campanii electorale de succes!

Daca PSD Timis va ramane, in continuare, la opozitia de catifea, in acest moment, mi-e imposibil sa calculez in câte zeci de bucatele se va dezintegra….

Tovarășul Bojin de la CJ Timiș si rectorul Raica de la UMF Timisoara au intrat, la brat, în campanie!

20 sept.

Toata lumea se mira si se minuneaza despre acest cuplu, rasarit peste noapte, in politica banateana: Titu Bojin, presedintele Consilului Judetean Timiș și rectorul UMF, dr. Marius Raica, se promoveaza reciproc, de cateva zile, pe mai toate canalele media. Sincer, personal, nu sunt mirat de aceasta ”noua” asociere publica, cu atat mai mult ca cat cunosc bine background-ul acestei ”perechi” si imi aduc aminte cu placere cum l-a facut Bojin pe Raica, membru PSD Timis, la un sprit si un cotlet de berbecut, tocmai la Cramele Recaș, in urma cu cativa ani. Da, Marius Raica a fost adus in PSD, cu acte in regula, de Titu Bojin, in ideea, ”ca sa avem si noi rectorul nostru, nu numai liberalii”! De ce a tinut Bojin sub plapuma apartenenta social-democrata a lui Raica si de ce il foloseste doar acum, asta e cu totul o alta poveste, pe care am sa incer sa o lamuresc, in randurile care urmeaza.

Da, in mod cert, chiar daca suna cinic, Bojin il foloseste pe rectorul UMF Timisoara, Marius Raica, pentru a mai iesi un pic la liman din apele tulburi in care s-a invartit in ultimi ani: dosare penale, DNA, declaratii la Parchet, mascati, dube, girofaruri si, nu in cele din urma, sentinta de pensionare fortata din PSD Timis, pronuntata de Liviu Dragnea, saptamana trecuta, Practic, in aceste momente, cu sau fara voia dr. Raica, presedintele CJ Timis se foloseste si se agata de imaginea mai marelui UMF Timisoara, intr-un mod pe care mi-e greu sa-l descriu in cuvinte. Cred ca pervers e suficient, daca spun! Practic, in aceste momente, ejectat din PSD Timis, in sensul ca nu va putea accesa niciun fel de functie publica pe listele social-democratilor, Bojin nu se lasa si cauta, in continuare, solutii pentru a iesi din criza. Mai mult ca sigur, Bojin va mai incerca o tura la CJ Timis, dar cu UNPR! Cred ca de aceea il si arata ”la geam” pe rectorul Raica de la UMF: sa-l vada lumea ca traieste, ca exista si ca poate fi ghidonat…”in interesul national”. Simplu ca buna ziua!

Mi-e greu sa cred ca un rector al unei universitati de prestigiu, asa cu  este UMF Timisoara, si-ar lipi imaginea si ar defila, cot la cot, in toata mass-media, cu un președinte de CJ, a carui imagine este negativa si pe un trend descendent – asta ca sa fiu elegant cu Codul Penal – daca nu ar exista vreun schepsis. Cu atat mai mult cu cat, hai sa fim sinceri, dr Marius Raica mai vrea si el un mandat de rector in fruntea UMF TImisoara, asa ca va incerca marea cu degetul, anul viitor, in luna februarie! Asadar, asocierea de nume mi se pare… sinucigasa, ca sa vorbesc tot elegant, tocmai pentru ca aici nu poate fi vorba despre nicun transfer de notorietate, decat una…negativa. Evident, dinspre Bojin inspre Raica! Personal,  cred ca Raica, fie nu a gandit-o prea mult, fie a fost atras in cursa si nu a stiut nici de asociere si nici de scopul declaratiilor. Pur si simplu a fost folosit! Asta ar fi prima impresie! A doua e mult mai complexa: defilarea asta publica, in toata media locala, ca CJ Timis arunca cu banii in Spitalul Judetean – ca la manele, fara numar – nu e deloc intamplatoare, cu atat mai mult cu cat, asa cum veti afla, cat de curand, marele proiect al CJT, privind investitii de 10 milioane de euro in Ambulatorul SCJUT, a cazut! A murit! De aceea cred ca, folosindu-l si pe Raica, ca sa mai diminueze impactul acestui esec rasunator, Bojin arunca…firimituri, iar la final sa incerce… o adunare matematica, intr-un pur stil politicianist! In sensul ca, ce s-a pierdut pe o parte, s-a castigat pe cealalta! Evident, una e sa investi 10 milioane euro intr-un spital si alta e sa bagi dublu!

Acum, mai este de lamurit un aspect. E clar ca asocierea asta de nume, dintre Bojin si Raica, nu ii foloseste decat presedintelui CJT. Pentru Raica e dezastru atomic sau, cum ar spune cunoscatorii, situatie de win-lose! Ce este interesant este faptul ca, desi Bojin vorbeste despre investitii in SCJUT, il promoveaza si il ridica, la fileul presei, pe rectorul Marius Raica de la UMF Timisoara. De parca CJT ar investi bani in UMF! Evident, mesajul subliminal, practicat de Bojin, a fost perceput si tradus in cheia potrivita. tocmai pentru ca, lovitura aceasta de biliard, data cu manta, a fost menita sa-i scoata din joc pe altii sau, in cel mai fericit caz, sa-i minimalizeze. Sincer, ma asteptam la mai mult!

Ce bine ca nu a tinut schema, nu-i asa, tovarase Bojin?!?

Titu Bojin, varianta UNPR pentru CJ Timiș

16 sept.

Saptamana trecuta, la vizita in teritoriu a presedintelului interimar al PSD, Liviu Dragnea, in sfarsit, problema candidaturii lui Titu Bojin, fie pentru o funcție interna în partid fie pentru un nou mandat in fruntea CJ Timis, a fost transata. Radical! Ce-i drept, inainte de sedinta de partid, Bojin a avut o discutie tete a tete cu Liviu Dragnea, timp de 10 minute. In mare, se cam stie ce s-a discutat, cum au fost transate lucrurile si in ce mod au fost trasate scenariile politico-administrative pentru anul electoral 2016! Feedback-ul discutiei dintre Bojin si Dragnea a venit in timpul conferintei de presa a PSD Timis. Presedintele Dragnea a fost transant, cand a fost intrebat despre viitorul lui Bojin în politica social-democrata, avand in vedere problemele cu Justitia ale baronului de Timis: “Titu Bojin e un om pe care eu îl respect foarte mult, un om care a făcut treabă foarte bună pentru judeţul Timiş si PSD, dar anul 2016 este anul în care PSD trebuie să îşi construiască o nouă generaţie de lideri. Cred că la consiliul judeţean trebuie să mergem cu o altă echipă. Titu Bojin rămâne în continuare prietenul meu, nu mă dezic de el, dar fiecare dintre noi trebuie să lase locul şi ăstora mai tineri. Că altfel nu se poate…

Asadar, mesajul lui Liviu Dragnea a fost cat se poate de clar. Nu lasa loc de nicio interpretare. Cariera in politica social-democrata pentru Titu Bojin s-a incheiat! Aici sunt de facut unele mici comentarii. In primul rand, declaratia transanta a lui Liviu Dragnea, vizavi de viitorul lui Titu Bojin in politica, trebuie sa fie interpretata in cheia solicitarii intempestive si imperative a ministrului comunicatiilor Sorin Grindeanu care, inainte cu cateva zile de descinderea greilor PSD in teritoriu, a iesit public si a cerut devansarea congresului pentru alegerea presedintelui PSD. Ca sa fim corecti, declaratia publica a lui Sorin Grindeanu a luat prin surprindere tot PSD-ul, subiectul s-a rulat mai mult decat bine pe toata media nationala, iar efectul de bumerang s-a vazut in doar cateva ore: o serie de organizatii PSD, altele decat Timisul, au iesit si ele public, sustinand varianta Grindeanu. Motivatia ministrului comunicatiilor, pentru organizarea unui congres timpuriu, este una cat se poate de normala si logica: „Partidul Social Democrat se află într-un moment crucial pentru viitorul său politic. Actul guvernamental coerent, eficient și în interesul românilor ne confirmă poziția de principală forță politică a țării și tocmai din acest motiv consider că trebuie să ne consolidăm poziția internă cât mai rapid. Incertitudinea, incoerența și lipsa de viziune nu ne-au caracterizat niciodată, iar așteptările cetățenilor trebuie să găsească răspunsuri din partea noastră. Buna guvernare de până acum trebuie dublată de o acțiune politică fermă și clară. Avem nevoie de un program politic și de alianțe pentru această toamnă, dar și de stabilirea direcțiilor de urmat în continuare în plan guvernamental. Toate acestea pot fi îndeplinite doar prin congresul partidului…”. Intre timp, chiar ieri, PSD a decis ca data de 11 octombrie va fi ziua cea mare, ziua in care npoul presedinte al PSD va fi desemnat statutar si batut in cuie, in urma uni vot democratic!

Vorbind la rece, prin iesirea sa publica, practic prin sustinerea organizarii unui congres inainte de termenul stabilit, idee care s-a si concretizat, Sorin Grindeanu i-a facut un serviciu lui Liviu Dragnea. Practic, Grindeanu l-a uns pe Dragnea presedintele PSD, cu mult inainte de ziua votului! Un serviciu care nu se uita! De aceea cred ca, in acest context, declaratia publica a lui Liviu Dragnea, vizavi de sfarsitul viitorului politic pesedist al tovarasului Titu Bojin, nu reprezinta altceva decat reintoarcerea serviciului către Sorin Grindeanu! Nimic mai mult! Am convingerea ferma ca si presedintele CJ Timis, Titu Bojin, stie asta! De ce spun asta: sunt doua chestiuni care, cel putin pe mine, ma pun pe ganduri! În primul rand, iesirea la rupere a presedintelui Liviu Dragnea vizavi de Titu Bojin, o declaratie transanta, care nu lasa niciun loc de interpretare, ceea ce in politica ultimilor decenii, nu s-a mai vazut! Intotdeauna, cel putin pana acum, declaratiile politice au avut minim o portita de iesire, in caz ca lucrurile nu ar fi iesit cum trebuie. Practic, metaforic vorbind, Dragnea i-a trantit usa in nas lui Bojin, dupa care a mai inghit si cheia, ca sa fie sigur ca, in timpul somnului, pesedistul nu i-o șutește! Si mai e ceva interesant: lipsa totala de reactie a tovarasului Titu Bojin! Desi au trecut cateva zile bune de la crucea pusa pe cariera sa pesedista, Bojin nu a facut niciun comentariu pe marginea subiectului. Nu l-a criticat pe Dragnea, nu s-a plans, nu s-a vaitat….absolut nimic! Pace si prietenie. De aceea cred, si in virtutea altor elemente, ca intre Dragnea si Bojin a avut loc un blat politic. Unul de zile mari! Si, fara sa fiu cinic, in fapt, Dragnea a jucat la dublu: un serviciu pentru Grindeanu, un serviciu pentru Bojin.

Mai mult ca sigur, in noul context, avand in vedere si tatonarile din ultima vreme cu Ion Raducanu, presedintele UNPR TImis, Titu Bojin va juca cartea ”interesului national”, anul viitor, la alegerile locale. Tocmai pentru ca-si doreste un nou mandat in fruntea CJ TImis. Asadar, exista posibilitatea ca, in cadrul aliantei PSD-UNPR, care functioneaza chiar si la ora actuala, social-democratii lui Sorin Grindeanu sa fie nevoiti sa-i faca campanie lui Titu Bojin, desi liviu Dragnea, presedintele PSD, a spus clar ca acesta nu mai reprezinta…viitorul, ci trecutul! Cu alte cuvinte, Bojin nu a fost exmatriculat din viitorul PSD, ci impins in bratele UNPR. Practic, bagat in plasament la un frate mai mic!

Sa mai spuna cineva ca nu e misto politica…

Interesul national: demagogia si plagiatul!

4 sept.

De zile bune, in anumite medii online, nu chiar in cele mai de forta, se ruleaza, zilnic si intens, teza conform careia lucrarea de doctorat a generalului Gabriel Oprea este un plagiat ordinar. Mai mult, in nume personal, presedintele Comisiei de Etica din cadrul Ministerului Invatamantului, Marian Popescu, sustine ca doctoratul lui Oprea este un plagiat, iar probele sunt de domeniul evidentei! Ulterior, tot in medii online apare si informatia, distribuita din greu pe FB, ca celebrul Gabriel Oprea, inventatorul interesului national, nu numai ca este un plagiator, dar ca a si condus o serie de doctorate bizare care, la randul lor, au fost evaluate de specialisti, in aceeasi cheie: furt intelectual! Bomba e chiar mai mare, cand tabloul este complet: generalul Oprea nu numai ca si-a facut secretara personala „doctor”, dar a mai si decorat-o, in trei randuri, cu insemne ale statului roman. Impostura in toata regula!

Si acum, ca sa o luam tactic si cu incetul! Vicepremierul României, General cu patru stele, ministru de Interne, presedinte UNPR, senator, Doctor Gabriel Oprea, este suspectat de plagiat. Presedintele Comisiei de Etica, Marian Popescu, sustine ca furtul intelectual este de domeniul evidentei! Adica, nu incape nicio indoiala! La randul sau, Oprea, cu un doctorat plagiat, a fost conducator de doctorate. Pana la ora actuala au fost decoperite 4 persoane, toti discipoli de doctorat ai generalului Oprea. Lasandu-i la o parte pe ceilalti trei – Neculai Ontanu, avocata lui Victor Ponta si adjunctului procurorului general al Romaniei – cel mai strigator caz este cel al secretarei lui Gabriel Oprea, o oarecare Adela Popescu. Incredibil, dar pentru merite deosebite, la propunerea „interesului national”, femeia a fost decorata de doi presedinti, atat de Traian Basescu cat si de Klaus Iohannis cu trei distinctii majore ale statului roman: Ordinul Virtutea Militara, Ordinul National Serviciul Credincios si, cea mai importanta, Ordinul National Steaua Romaniei.

Normal, in mod logic si firesc, sunt cateva intrebari care se ridica. Ce a facut aceasta femeie pentru Romania, in afara de faptul ca este secretara ministrului Oprea? A salvat copii de la inec? A intrat in foc pentru batranii vreunui azil, riscandu-si viata? A fost in teatrele de operatiuni? Pana la urma, stau sa ma intreb ce a facut Gabriel Oprea pentru cele 4 stele pe care le poarta pe umar. E vreun soi de Eisenhower, Patton? A rupt in doua vreun razboi? A luptat pe undeva? O fi vreun pui de Antonescu, Prezan, Averescu?! E revoltator, asa ca nu ma mir daca raspunsul la toate aceste intrebari zace AICI! Pana la urma, stilul romanesc este unul imbatabil!

Cred cu tarie ca morala doctoratelor, decoratiunilor militare si a gradelor de general, acordate cu atata usurinta membrilor UNPR, in interesul national, nu-i asa, sta in alta parte. Doua lucruri sunt extrem de curioase, asta ca sa nu spun penibile: mass-media, ma refer la cea care conteaza, nu a preluat si nici nu dezbatut subiectul Oprea si camarila, semn ca e monopol total asupra subiectului! Nu la fel s-a procedat in cazul premierului Victor Ponta! Si doi la mana, unde e Opozitia, in cazul generalului Oprea, care e la Putere, nu-i asa? In cazul lui Victor Ponta, referitor la acuzatia de plagiat, Opozitia l-a tocat marunt ca pe un infractor de drept comun. Asadar, e clar si cu Opozitia!

Singura concluzie care se poate desprinde este urmatoarea: mass-media si Opozitia, in interesul national, tac si intorc capul in alta directie. Toata lumea vrea o particica de ciolan, nu-i asa? Si cum la ciolan, din pacate, nu se poate ajunge decat prin interesul national, e de inteles.

Romania zilelor noastre!

E timpul să ne luăm Timișoara inapoi din mâna infractorilor!!!

27 aug.

In urma cu cateva zile, in Complexul Studentesc din Timisoara, un tanar de 29 de ani a fost batut crunt de catre 4 „animale”, doar pentru ca a jenat pe cineva cu umarul, in incinta unui club. Acum, dupa corectie, tanarul isi duce ultimele clipe de viata pe sectia ATI a Spitalului Judetean Timisoara. Doctorii nu mai pot face nimic. Viata tanarului se stinge, putin cate putin, in fiecare clipa. Dumitru Joldescu e pe moarte! E o chestiune de ore…

1

Zile in sir, dupa acest tragic incident, in afara de mass-media, care s-a interesat zi de zi de soarta tanarului, calcat in picioare de niste brute, nicio autoritate publica nu a iesit la rampa ca sa ofere explicatiile necesare, in ceea ce priveste cresterea numarului de violente stradale din ultimul an, in Timisoara. Dupa mai bine de un an, timp in care orasul de pe Bega a fost scena unor reglari de conturi intre grupari interlope si arena in care clanurile tiganesti isi disputa suprematia, ieri, primarul Nicolae Robu a incercat sa aduca linsitea in urbe, oferind o explicatie politicianista, nu una umana! Si nicidecum o solutie la violentele stradale, la violuri, talharii, batai cu ranga! Primarul Robu este de acord cu un singur lucru: ceea ce s-a intaplat cu tanarul de 29 de ani, reprezinta o tragedie! Asta stim, deja! Nu e nevoie de un politician sa vina sa ne explice ca nu e normal sa fim clacati in picioare si omorati in bataie, in plin centrul orasului. Si nici sa ne dea sloganuri de genul ”trebuie sa se duca vestea ca astfel de indivizi nu au ce cauta in Timisoara, ca nu scapa de politie si nici de pedeapsa”! Cred cu tarie ca, acum, mai mult ca oricand, Timisoara are nevoie de reactie! Nu de povesti si cifre nesemnificative, privind suplimentarea numarului de politisti locali cu 30 de insi, cu 12 biciclete si 6 scutere!!!

Nici macar ”infiintarea de posturi fixe permanente de monitorizare, în puncte ale oraşului cu risc de infracţionalitate crescut” – Piaţa Victoriei, Str. Mărăşeşti, Str. Alba Iulia, Piaţa Libertăţii, Piaţa Unirii, Piaţa Sf. Gheorghe, Parcul Copiilor, Parcul Central, Parcul Catedralei, Bd. I.C. Brătianu, Zona Michelangelo, Piaţa 700, Piaţa Traian, Piaţa Badea Cârţan ??? – nu l-au scapat pe tanarul Dumitru Joldescu de aceasta tragedie, semn ca zonele cu risc, fie nu sunt acelea, fie sunt si altele! Asa, daca te uiti la toata insiruirea/enumerarea efectuata de primarul Robu, privind zonele de risc, mai lipsesc cateva cartiere, ca in rest, toata Timisoara, e un camp tactic…de violente!!! In schimb, oricat m-as chinui, treaba cu ”posturile temporare de paza si  monitorizare, în vecinătatea unor obiective de maximă importanţă ale oraşului şi cu risc crescut de jaf”, precum Sala Polivalentă Politehnica, Centrul de Competenţă în Automotive si Centrul Incuboxx, nu am cum sa o inteleg. Practic, vorbim de paza non-stop, la obiectivele realizate/finalizate de catre primarul Nicolae Robu, chiar daca in unele…ploua!!! Ma intreb daca viata unui om este mai importanta decat posibila vandalizarea unei cladiri sau a pasajului Michelangelo, ca si acolo, de luni de zile, non-stop, stau politisti locali, in trei schimburi, ca sa nu apara baietii…cu graffiti!?! Ma intreb cum ar fi fost daca politistii locali, blocati la o adunatura de beton, cum e pasajul Michelangelo, ar fi patrulat in Complexul Studentesc, locul in care Dumitru Joldescu a fost calcat in picioare de o haita de animale, ca doar ”obiectivul de maxima importanta” e la o aruncatura de bat de pasajul de la Termal!?!

Mi-as fi dorit ca Politia Locala sa fie macar la fel de vigilenta, in situatia lui Dumitru Joldescu, ca si in cazul Corului Regal din Olanda, alungat din centrul Timisoarei pentru ca au indraznit sa dea o reprezentatie gratuita, in aer liber! Ce sa inteleg? Ca in Timisoara nimic nu e gratis? Ca totul se face in litera legii? Ca nu se face rabat nici pentru un act de cultura, in condițiile in care Timisoara tinde, de ani de zile, la titlul de Capitala Culturală EUROPEANA?

In fine, cred cu tarie ca viata unui om este mult mai importanta decat un pasaj, o cladire, o gramada de jardiniere, petunii si palmieri! Mai cred ca politistii locali, la fel ca si cei nationali, nu sunt deloc vizibili si tocmai de aceea tupeul borfasilor creste exponential! Se vede in trafic, se vede pe strada, se vede in piete si la mall! Ti-e frica sa mai iesi pe strada! Chiar si in parcuri, unde e plin de boschetari, pe sub poduri…plin de excremente, in tramvaie si autobuze…plin de hoti de buzunare! Totusi, ii dau dreptate primarului Nicolae Robu, intr-o singura privinta: singura solutie pentru o viata tihnita si linistita a timisorenilor este montarea unui sistem stradal de supraveghere video!!!

Ma intreb, din nou, in logica primarului Robu: cum ar fi fost daca, in loc sa pazeasca ”obiective strategice”, toti politistii locali, blocati in cate trei schimburi la astfel de ”monumente”, ar fi fost in patrula in Complexul Studentesc, nu stationari, iar vigilenta omului ar fi fost inlocuita de cateva camere de supraveghere video, macar la ”obiectivele cu risc de a fi vandalizate”? Dumitru Joldescu ar fi avut o alta soarta? Sincer, nu stiu si mi-e greu sa estimez, dar un lucru e cert: nu mai putem continua asa!!! E timpul demisiilor! E timpul ca cei care au greșit, ma refer ai la yes-manii din Politia locală, sa plece. Nu e normal ca o politie comunitară sa devină „cimitirul elefanților” pentru cei din IPJ!!! Politia Locală are nevoie de un management civil!!!

Timisoara are nevoie de liniste, de siguranta stradala! Timisoara trebuie sa redevina o comunitate unita! Timisoara nu are nevoie de sfaturi! Timisoara are nevoie de actiune si de implicare a fiecaruia dintre noi! E timpul sa ne luam Timisoara inapoi din mana infractorilor…

PS: despre ATOP (Autoritatea Teritoriala de Ordine Publica), instituție aflată in subordinea CJ Timis, nu mai vorbesc. Dupa luni de zile de chinuri, s-au îndurat sa doteze criminaliștii de la IPJ cu o trusa foto judiciara, ofițerii descurcându-se cu „poket-uri”. ATOP a donat, ce-i drept, o serie de mașini IPJ Timis, dar daca ma apuc sa va povestesc de motoarele de 1,2 litri va apuca plânsul. Asa ca, mai bine, ma opresc…

Titu Bojin face diferența între corupție și… furnizarea de servicii!

22 aug.

Am trait să o vedem si pe asta: prins cu mâța-n sac de catre Curtea de Conturi Timișoara, presedintele Consiliului Judetean Timiș, Titu Bojin, se face ca nu pricepe cu ce se mananca faptele de coruptie. Cu toate ca, in exprimare, frază care a ajuns si in actul oficial de control, auditorii au fost extrem de clari vizavi de combinatiile de la Directia Apelor Banat, pe vremea cand institutia era condusa de Titu Bojin: „Pe parcursul derulării misiunii de control d-nul director adjunct al Camerei de Conturi Timiş, Popovici Florin Cornel, a venit în sprijinul echipei de control şi a pus la dispoziţia auditorilor Declaraţia 394 (anexa nr.157), din care, la pg. nr. 2 se observă că, LUGOMET SA (firmă al cărui acţionar majoritar este d-nul Bojin Titu), în intervalul de timp 2011-2012 a avut relaţii economice de ordinul milioanelor de lei cu societăţile comerciale care aveau contracte cu ABA Banat şi anume: SC APASCO SA; SC SOCOT SA; SC TEHNODOMUS SRL; SC LESCACI COM SRL. Asupra acestui aspect echipa de control nu se poate pronunţa însă, arată că există indicii cu privire la săvârşirea unor fapte prin încălcarea legilor penale sau chiar a unor posibile fapte de corupţie sau spălare de bani”.

Asadar, Curtea de Conturi il acuza pe Titu Bojin, negru pe alb, de posibile fapte de coruptie si spalare de bani, in logica faptului ca, pe vremea cand impartea milioanele de euro ale Directiei Apelor Romane Banat, societatile comerciale, care erau sub contract direct cu institutia statului, achizitionau diverse servicii, de ordinul zecilor de milioane de RON, de la societatile familiei Bojin. Acum, toata povestea a ajuns in presa nationala, iar subiectul este dezvoltat de colegii de la ziarul Adevarul. Ce-i drept, dupa ce au mai existat incercari, absolut timide, in presa locala, de a atinge acest subiect sesnsibil si penal, dar care s-au stins din motive necunoscute, chiar inainte de a atinge…apogeul! Acum, la acuzatiile Curtii de Conturi, Titu Bojin, presedintele CJ Timis, a raspuns intr-o maniera absolut caracteristica, ca sa nu spun halucinanta: ”Nu există contracte de subantrepriză. Alta este furnizarea de servicii. Că există lucrări de transport sau furnizare de materiale de către diverse firme, asta este altă discuţie. Nu văd nici un conflict de interese”. Practic, in traducere libera, Bojin recunoaste ca cele patru mari firme de mai sus – Lescaci, Apasco, Tehnodomus si Socot – care au fost bugetate de Directia Apelor Banat cu peste 130 milione RON, au cumparat servicii de la firmele familei sale. Practic, in logica lui Bojin, cum nu exista contracte de subantrepriza intre antreprenorii generali ai Directiei Apelor Banat si firmele sale private, ci doar contracte de prestari servicii, nu se poate vorbi despre coruptie! Si nici despre conflict de interese! Mai sa fie!!! Pe bune??? Asta sa le spuna celor de la Banca Mondiala, instituție care a imprumutat statul roman, tocmai pentru aceasta lucrare…

Ca sa nu existe niciun fel de dubii, Titu Bojin de la PSD Tims nu avea cum sa nu recunoasca ca intre firmele  Lescaci – Apasco – Tehnodomus – Socot, pe care le-a umplut de milioane de euro, umfland contractele si secretizand actele (nu de unul singur!!) si firmele controlate de famila sa, recte Aja Plus  -Boemco Vyory – Coroprest  -Raysa Oil – Remodet – Lugomet exista relatii comerciale bine inradacinate. Si cu platile la zi. Fara debite, datorii si facturi neinchise! Rezulta clar, negru pe alb, din Declaratia Fiscala 394 (relatiile comerciale intre firme) ca milioane de RON au intrat in conturile familiei Bojin, fix in perioada derularii contractului si fix cand Titu Bojin era la butoanele Directiei Apelor Banat pentru…furnizarea de servicii!!! Cum au ajuns firmele contractante ale Directiei Apelor Banat, in legatura directa cu firmele familiei Bojin, tocmai pentru a cumpara… servicii, nu mai are rost sa discutam: pur si simplu noroc chior. Asta ca sa nu intram in alte zone, vorba lui Titu Bojin!!! Si, acum, pentru corectitudine si exemplificare, iata cateva mostre de noroc, soarta, destin si viziune.

Asadar, iata principalii ”finantatori” ai SC AJA PLUS SRL, conform Declaratiei Fiscale 394, la un calcul rapid si grosier: SC CLEANAGRI SRL- circa 500.000 RON, SC EDILCOGE SRL – 250.000 RON, SC WASERUL IDEAL COMPANY SRL- circa 200.000 RON, SC ZIMPET TRANS SRL – circa 200.000 RON, SC LIHONI SRL – circa 500.000 RON, SC TEHNOCER SRL: – circa 300.000 RON si SC LESCACI SRL – circa 1.400.000 RON!!! Pentru cine are intersul poate sa afle, cu un simplu Google, ce e cu aceste firme, care este obiectul lor de activitate, cu ce instutitii ale statului lucreaza si de aici-incolo, usor, se pot face conexiunile! Vorbim de ”finantatori”, care au contracte directe cu statul, de firme care exploateaza in concesiune bunuri ale statului, de firme ale unor primari PSD si, nu in ultimul rand, de celebra ”societate din Satu Mare”, devenita spaima primarilor din Timis. In aceeasi logica, tot pe furnizarea de servicii, o alta societate a grupului Bojin, recte SC RAYSA OIL SRL, a prestat activitati comerciale pentru urmatoarele firme: SC CRAIUL CODRILOR SRL – circa 400.000 RON, SC CON BALAST SRl – peste 400.000 RON, SC DAROHAR LINE SRL- peste 250.000 RON, SC DAMINIX SRL- peste 250.000, SC PARABELUM SRL- 150.000 RON, SC MECLAUD SRL- peste 400.000 RON, SC TEHNOCER SRL – peste 100.000 RON, SC PELICANUL INSTALATII SRL- 200.000 RON, SC AGREGATE MINERALE SRL – peste 150.000 RON, SC TIRENA SCAVI SRL- peste 200.000 RON, SC ECOSAL GNSC SRL – peste 400.000 RON. Aici, tot cu un simplu Google, veti descoperi alte minunatii si conicidente care, evident, nu au legatura cu acte de coruptie, ci pur si simplu cu furnizarea unor servicii. Tot catre firme ale unor primari PSD, ale unor fini sau ale altor societati comerciale, care au legatura directa cu banii sau bunurile statului roman.

In acelasi registru al Declaratiei Fiscale 394, SC REMODET TMB SRL a prestat servicii pentru SC WASERUL IDEAL COMPANY SRL – peste 2.000.000 RON, SC SOCOT TARGU MURES SA – peste 900.000 RON, SC AQUAPROIECT SA – peste 100.000 RON, SC APASCO SA – peste 130.000 RON, SC ROMICS SRL – peste 300.000 RON, SC AGMA TIUCA SRL – peste 200.000 RON. Totodata, SC Lugomet SA, unde Titu Bojin este actionar numeber one, a lucart din greu pentru SC APASCO SA – 432.560 RON, SC Electromontaj Turceni -150.000 RON, SC HIDROTIM SA – 150.000 RON, SC DAMINIX SRL – 1.000.000 RON, SC SOCOT SA – 700.000 RON. SC NERTHUS SRL – 220.000 RON, SC PARABELUM SRL – 125.000 RON, SC TEHNODOMUS SRL – 1.400.000 RON, LESCACI SRL – 100.000 RON, SC CONSELECTRIFICAREA – 50.000 RON, SC TEHNOCER SRL – 225.000 RON, SC DATECO SRL – 500.000 RON, SC ERDEMIR SA – 600.000 RON, SC Tirena SCAVI – 700.000 RON, SC TEHNOSTRADE – 80.000 RON, SC SERONI TRANS – 100.000 RON. La fel ca si in celelalte situatii, plaja de servicii ale firmelor controlate de familia Titu Bojin se intinde peste tot: autorstrazi, fini, primari PSD, firme contractante ale CJT si DAB.

Un simplu calcul matematic, facut tot la repezeala si grosier, demonstreaza ca norocul in prestarea de servicii ale societatilor comerciale pastorite de Titu Bojin, vine de la firme care, sub o forma sau alta, au avut tangenta cu bunuri ale statului roman sau au avut lucrari cu bani din bugetul de stat. Prestarile de servicii, care nu sunt contracte de aubantrepriza si nici nu reprezinta acte de coruptie, vorba presedintelui CJT, se ridica undeva in jur de 100 milioane RON! Oricum, asta nu e nimic pe langa cele 160 milioane de RON, bani care au ajuns sau urmeaza sa ajunga in Timis prin Programul National de Dezvoltare Locala (PNDL) si care, dupa calcule PREVIZIBILE, au fost propusi spre a fi impartiti catre o serie de primarii din Timis, in functie de anumite firme de constructii, care castigasera licitatii publice, dar care nu erau, la vremea respectiva, finanțate.

Jale, tata!

Să nu construiești nimica, fără Bojin și Moticica!

19 aug.

Acum, mai mult ca oricand, PSD Timis se afla in plin razboi. De la intepaturi si mici animozitati, armamanetul greu a fost pus pe taraba, astfel incat, pentru orice initiat in tainele social-democratiei, totul suna a santaj! La fel ca si la Bucuresti, si in Timis, cele doua tabere isi disputa lupta pentru putere si suprematie. Pe de o parte, ministrul Sorin Grindeanu, prospat presedinte al PSD Timis si exponent al premierului Victor Ponta, iar pe de alta parte, Titu Bojin, fost presedinte de partid si actual sef al CJ Timis, reprezentant al lui Liviu Dragnea, mai marele social-democratilor romani. Este mai mult decat evident faptul ca, intre cele doua tabere banatene, nu mai exista cale de impacare si ca toata lupta se duce cu armele pe masa. Miza este simpla si usor de inteles. Titu Bojin vrea presedinte executiv al PSD Timis, adica mana dreapta a ministrului Sorin Grindeanu. Tot Titu Bojin mai vrea o tura de 4 ani in fruntea CJ Timis, sustinut de social-democrati. Ministrul Sorin Grindeanu nu vrea nici una si nici alta pentru Titu Bojin, invocand, pe buna dreptate, criterii de integritate!

Primul semnal, ca sa nu-i spun tampon, a venit saptamana trecuta cand, din pricina managementului performant al lui Titu Bojin, exercitat in fruntea PSD Timis, patronul SC Satimpex SRL, Traian Sere, a blocat conturile social-demorcatilor la nivel national, tocmai pentru recuprarea unei datorii vechi din campaniile electorale precedente. Desi Bojin a semnat contractele si si-a asumat ca le plateste, chiar si in discutii private cu Traian Sere, promitandu-i marea cu sarea, pana la urma, i-a tras clapa omului de afaceri! Atat l-a plimbat pe Sere de pe o marti pe alta zi de marti, pana când, din pricina de mascati, dube si DNA, Titu Bojin a fost schimbat din functia de presedinte, astfel incat l-a trimis pe patronul SC Satimpex SRL la usa ministrului Sorin Grindeanu care, intre timp, preluase organizatia, motivand ca ”altii sunt la butoane, acum, Traiane, asa ca ia banii de la ei”. In fine, dupa ce conturile au fost blocate prin sentinta judecatoreasca, problema a fost rezolvata de Sorin Grindeanu, in sensul ca s-a reusit semnarea unui scandetar de plata. Practic, o reesalonare de plata a datoriilor. Apropo de datorii, cand a parasit functia de presedinte al PSD Timis, Titu Bojin a lasat partidul cu o gaura de 17 miliarde de lei vechi.

Cum manevra cu SC Satimpex SRL nu a tinut la nesfarsit, o alta minune, tot marca Titu Bojin, a spart piata, chiar ieri, inca de dimineata. Mihai Moticica, patronul SC Moticica SRL, prietenul intim al presedintelui CJ Timis, Titu Bojin, a dat in judecata PSD Timis. Normal, e vorba tot despre recuperarea unei datorii, tot istorice si tot din perioada de management a fostului presedinte al social-democratilor banateni. Practic, dupa ce PSD Timis a preluat sediul de pe strada Tudor Vladimirescu, chiar din patrimoniul Primariei Timisoara, Titu Bojin, in calitate de presedinte al PSD Timis, l-a bagat pe prietenul sau, Mihai Moticica, in schema, cu o gramada de lucrari de reparatii si renovari, de capul sau. Fara nicio decizie a Biroului Permanent, fara nicio consultare, fara nicun mandat. Asadar, SC Moticica SRL, unde pe vremuri se tineau chefurile si sedintele de taina ala PSD Timis, s-a apucat de treaba si a facturat: 300.000 euro. Normal, PSD Timis a semnat, fara nicio problema, ca doar nu era sa conteste volumul si calitatea lucrarilor prestate de prietenul intim al presedintelui Titu Bojin.

Acum, ca e clar pentru toata lumea cum si sub ce forma a fost indatorat PSD Timis, mai sunt unele mici aspecte de mentionat. Cel care va plati oalele sparte va fi, fara doar si poate, din nou, ministrul Sorin Grindeanu. Nu de alta dar, la fel ca si in situatia lui Traian Sere de la SC Satimpex SRL, chiar si in speta cu SC Moticica SRL, Titu Bojin, de la inaltimea jiltului de presedinte al CJ Timis, se comporta exact la fel: nu mai e treaba lui, ca nu mai e presedinte de partid! Ceva in genul, prinde orbul, scoate-i ochii! Iata si logica constructiei in fraza: „Vorbiţi cu preşedintele partidului. Nu ştiu detalii în legătură cu procesul, cu înţelegerile. Eu nu am ce răspuns să dau. S-au făcut lucrările la momentul respectiv pentru sediu. E valoarea lucrărilor rămase (…) Dacă eu eram la comandă, probabil că situaţia era la fel sau altfel. Prima problemă e pe cale amiabilă pentru că într-un fel sau altul el trebuie să îşi ia banii”.

Aici, Bojin are dreptate: Moticica trebuie sa-si ia banii, sub o forma sau alta, ca doar contractul a fost semnat, iar factura de 300.000 euro a fost asumata, nu?!? Cine a crosetat toata aceasta poveste, inca de la inceput, stim cu totii, deja, nu?! Oricum, nu cred ca ar mira pe nimeni, avand in vedere o serie de elemente si reactii chimice, combinate pe tabloul lui Mendeleev, daca Mihai Moticica ar fi folosit ca moneda de schimb pentru accesarea functiei de presedinte executiv al PSD Timis. Pana la urma, ce si-ar dori banateanul mai mult decat sa-l vada pe Titu Bojin, descalecand de pe un cal alb, in postura de salvator al social-democratiei si reinstaurat, cu sau fara coroana de margaritar, intr-o noua functie politica, mai ales acum, in era lui Liviu Dragnea. Vorba lui Bojin: Moticica trebuie platit sub o forma sau alta! In mod cert, aici, Titu Bojin nu s-a referit la lucrarile publice pe care Moticica a avut sansa sa le proceseze, deja, direct sau indirect…

Titu Bojin, singurul vinovat de blocarea conturilor PSD la nivel național!

17 aug.

Saptamana trecuta, chiar inainte de Sfanta Maria, PSD s-a trezit cu conturile blocate. Nu intr-un judet sau doua, ci la nivel national! Datoriile social-democratilor se ridica, astazi, undeva la cifra de 7 milioane de euro. Pana la urma, debitul de campanie nu e chiar asa o tragedie, avand in vedere ca sumele sunt reportate de la an la an, nu numai la PSD ci si la marele PNL, insa toata lumea respecta cutuma: se achita esalonat, conform unor grafice asumate de ambele parti implicate! Bun, ideea e sa se achite, nu sa se traga tepe!!! Sau, in cel mai fericit caz, sa se paseze pisica moarta in curtea altora, care nu au avut nicio tangenta cu registrul de cheltuieli de campanie. Adica, nici nu au colectat cash, nici nu semnat acte si nici nu au avut vreun fel de mandat in acest sens.

Asadar, ca sa priceapa toti social-democratii de ce au ajuns, azi, in aceasta situatie, Titu Bojin ar trebui sa iasa la tabla si sa explice cum a rostogolit datoriile SC Satimpex SRL. Practic, la fiecare campanie, bannerele si mashurile cu candidatii PSD s-au tiparit la Satimpex SRL, la firma lui Traian Sere. Normal, pe baza de contract, factura si chitanta. Asa se face ca PSD Timis, in era Titu Bojin, a acumulat datorii catre tipografie. O parte dintre acestea, in proportie mica, au fost achitate de catre presedintele CJ Timis, pe vremea cand coordona si activitatea social-demorcatilor timiseni. Grosul a ramas la stadiul de promisiuni, asa cum ii sta in fire lui Titu Bojin. Evident, Traian Sere era programat la plati, tot in fiecare zi…de marti!!! Imi aduc aminte, cu placere si exactitate cum, daca nu o data la trei zile macar o data pe saptamana, la Hotel Angelis din Timisoara, patronul Satimpex SRL ne tot implora, atat pe mine cat si pe prietenul meu, Viorel Bota, sa insistam la Titu Bojin sa-i plateasca ”macar ceva din facturile restante”. De fiecare data, mesajele au ajuns la Titu Bojin dar, asa cum am mai spus, la fel ca si angajarile, si platile catre debitori se faceau…iarasi marti. Adica, la Pastele Cailor!

Partea proasta e ca, dupa ce a fost schimbat din functia de presedinte al PSD Timis, tocmai datorita faptului ca nu mai indeplinea criteriile de integritateTitu Bojin a fost luat cu mascatii si dus la Bucuresti cu duba – datoria a cazut pe capul ministrului Sorin Grindeanu care, in cateva luni de la preluarea mandatului, a mai reusit sa achite cate ceva din datoriile acumulate catre Satimpex. Si nu numai, intrucat Titu Bojin a lasat PSD Timis cu datorii de circa 17 mld lei vechi, asta in conditiile in care, astazi, primarii PSD Timis se jura, chiar si in scris, ca si-au onorat obligatiile catre partid! Acum, unde s-au dus banii colectati in campanie, chiar si din surse independente, e o alta poveste. Acum, nu e momentul! Important este ca patronul Satimpex SRL, iritat de faptul ca Titu Bojin l-a trimis la plimbare, pe motiv ca nu mai e de datoria lui sa plateasca facturile, intrucat nu mai e ”sef la PSD”, omul de afaceri Train Sere s-a iritat si, dupa ani de minciuni, povesti si sfintele zile de marti, a dat in judecata partidul si a castigat. Cu sentinta in mana si cu ajutorul executorului judecatoresc Ioan Capotescu, patronul Satimpex SRL a blocat conturile PSD, astfel incat sa poata sa-si recupereze datoriile de zeci de mii de euro. Pana la urma, o actiune normala si fireasca.

In mod cert, PSD nu s-ar fi aflat intr-o astfel de situatie umilitoare, daca actualul presedinte al CJ TImis, pe vremea cand controla bugetul gros al social-democratilor banateni, s-ar fi tinut de cuvant si ar fi platit datoriile, in orice alta zi din saptamana, mai putin in zilele… de marti! Povesti si promisiuni, doar. Nimic mai mult! Acum, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, Titu Bojin  mai vrea o tura la butoanele partidului, incercand sa acceseze functia de presedinte executiv al PSD Timis, ingnorand cu buna stiinta criteriile de integritate.

In rest, toate bune…