Arhiva | ianuarie, 2014

Toti oamenii presedintelui… Titu Bojin!

31 ian.

Pentru ca tot vine weekend-ul, am zis ca e bine sa ne mai descretim putin fruntile. Practic, o mica pata de culoare, pe ritmuri de „prietenie si omenie”! Gata cu „combinatiile” si „manelele”, asa incat o sa ma refer la oamenii presedintelui Titu Bojin si la apucaturile acestora de mari grofi sau baroni, care au impresia ca lor si numai lor li se cuvine totul, orice si oricand. Sincer, as fi preferat, asa dupa cum sugereaza chiar si titlul – mai putin finalul redundant –  sa ma refer mai bine la „All the president’s men”, un film de Oscar, cu actori pe masura: Dustin Hoffman si Robert Redford. Din pacate, soarta a vrut ca azi dimineata, din nou, sa dau peste alti actori, exact in aceleasi ipostaze in care i-am mai vazut de cateva ori.

Nu am dat nas in nas cu oamenii presedintelui american Richard Nixon – vorba celebrului film de Oscar – ci cu „cipezarii” presedintelui CJ Timis, Titu Bojin. Deci, fara Redford si Hoffman, de data asta, ci nas in nas cu masinile distinsilor domni Dorin Candea, fost sef al RAR Timis pe vremea PDL, absolvent de „stinte juridice”, conform profilului de Facebook, acum sef de cabinet al senatorului Matei Suciu, prieten intim al domnului Florin Jupanu. Si, nu in ultimul rand, cu domnul Teodor Ratiu, presedintele OADOR Timis. Precizez ca ambele masini, asa cum o sa le vedeti in fotografiile de mai jos, au tronat, din nou, pe locurile rezervate…persoanelor cu handicap!!! Si nu e prima data cand, ditamai Mercedesul GL al functionarului Dorin Candea, este parcat in fata CJT pe acel spatiu rezervat persoanelor cu dizabilitati! Nu am de gand sa comentez, acum, gestul in sine. Oricum, nu as gasi nimic pozitiv in asta! Vreau doar sa spun ca ambele „persoane cu disabilitati”, Candea si Ratiu, erau prezenti la cabinetul presedintelui Titu Bojin, azi dimineata. Cat despre „omenia si prietenia” dintre cei trei, nu mai are sens sa discutam! E notorie!

Acum, tocmai pentru ca e weekend, va las pe dvs sa analizati fotografiile, cu rugamintea sa ma notificati care sunt diferentele majore dintre cele trei imagini. Repet, intre imagini, nu intre Hoffman si Redford, pe de-o parte, si Candea si Ratiu, pe cealalta!!!

Imagine

Imagine

Imagine

 

Titu Bojin, mai implicat în „combinații” decât în administrație publică!

30 ian.

Acum, dupa ce s-au lamurit legaturile dintre presedintele CJ Timis, Titu Bojin, si celebrul manelist Jean de la Craiova, a venit timpul sa lasam pamfletul politic la o parte si sa trecem la chestiuni un pic mai serioase. Din punctul meu de vedere, chiar si situatia pe care urmeaza sa v-o supun atentiei e extrem de hazlie, desi unii au o parere diametral opusa! Cert e ca Titu Bojin nu si-a imaginat vreodata in viata asta ca numele sau, conexat atat in calitate de lider pe hartie al PSD Timis cat si de presedinte al CJ Timis, va depasi granitele Timisului. Si le-a depasit, ca viteza sunetului, intr-un raport oficial de 197 de pagini, care a ajuns pe tot mapamondul. Ma refer aici la raportul anual al celor de la Freeex-ActiveWatch, membra a Reporteri fara frontiere, una dintre cele mai respectate, active, serioase si impartiale agentii de monitorizare a libertatii de expresie!!!

Nu o sa intru prea mult in detalii vizavi de acest raport, intitulat ”Harta politica a televiziunilor locale”, care despica, la firul ierbii implicarea, politicului in mass-media din Romania. Nici nu o sa va spun de cate ori a pronuntat Bojin, pana si in cadrul BPJ al PSD Timis, formulari de genul ”controlam toata presa” sau ”mass-media e a noastra”, ci o sa va las sa cititi cateva aspecte interesante si, cu siguranta, veti trage concluzii savuroase. Asadar, asa cum rezulta din raportul Freex-ActiveWatc, eferitor la situatia televiziunii EuropaNova Lugoj (TEN TV), Titu Bojin se explica cu subiect si predicat ca: ”TEN TV are o situație mai puțin plăcută din punct de vedere financiar. A fost preluată de la grupul Drăgan de o persoană germană. Am încercat să-i ajut la preluare. Eu am rugat persoana să preia, să nu se închidă. Va trebui neapărat sprijin local pentru a fi o televiziune de informații de
evenimente locale, zonale în Lugoj, Făget, Recaș. Televiziunea este într-o situație delicată.” Perfect, pana aici. Practic, retinem doya aspecte mari si late: ca Bojin a ajutat TEN TV sa fie preluata de ”o persoana germana” si ca viitorul televiziunii are nevoie de ”sprijin local”, presedintele CJT referindu-se la autoritatile din zona.

Mai departe, conform raportului Freex, ”licența TEN TV a fost preluată pe data de 2 aprilie 2012 de SC Lugomedia SRL deținută de Moticică Mihai – 5% și Mihalcea Viorel – 95%. Mihai Moticică ar fi încercat după preluare să vândă televiziunea autorităților locale din Lugoj, care au hotărât de principiu, pe 12.10.2012, preluarea televiziunii. Mihai Moticică, un om de afaceri apropiat al liderului PSD Timiș, Titu Bojin – președintele CJ Timiș – a fost reținut de procurori, în martie 2013, pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Conform datelor actualizate de CNA, pe 4.10.2013, Lugomedia SRL, deținătoarea licenței audiovizuale pentru TEN TV, îi are ca asociați pe: Olariu Daniel Gabriel – asociat principal – 95% și Olariu Ionela – 5%”. Si aici, vreau sa fac cateva remarci scurte: atat Mihai Motica cat si Mihalcea Viorel (persoana germana) sunt apropiati de Titu Bojin. Mai mult, dupa cumpararea TEN TV, conform previziunilor lui Titu Bojin, referitoare la faptul ca televiziunea are nevoie de sprijin local, oamenii presedintelui au incercat sa arunce afacerea media in bratele Primariei Lugoj, evident pentru un profit frumos, ca doar nu o fi fost degeaba. Si, in final, actualii proprietari sunt tot prieteni si parteneri de afaceri cu presedintele CJ Timis, Titu Bojin. In rest, concluziile va apartin!

Revenind cu picioarele pe pamant si mai in amonte de Bega, azi, in plina febra a europarlamentarelor si in maxima criza economica, ca un comunicator bun ce e, Titu Bojin le-a comunicat supusilor din judet ca PSD Timis a decis sa cumpere sediul in care isi desfasoara activitatea. Adica, intr-o cladire evaluata la suma de 700.000 euro! Ce sa mai creada oamenii, cand nu au nici ce sa puna pe masa? Ca Bojin e dispus sa scoata din joben sute de mii de euro, dupa care merge la cersit de voturi pentru europarlamentare, cu placa ca e in asentimentul banatenilor si ca le intelege greutatile de zi cu zi?

Bojin de la Craiova…

22 ian.

…titlul m-a surpins, pana si pe mine, dar cred ca se potriveste cel mai bine in acest context, date fiind imprejurarile. Evident, chiar daca la prima vedere pare incredibil, intre Titu Bojin si Jean de la Craiova, celebrul manelist, exista cateva puncte comune. Asta, ca sa nu spun coincidente ciudate! In primul rand, celebrele (in)cantatii „fara numar, fara numar…”, repetate la infinit pe ritmuri orientale, se potrivesc, fara niciun dubiu, ambelor personaje. Astazi, Titu Bojin, in calitate de presedinte al CJT, a plecat… la Craiova, adica acasa la Jean. E sigur ca nu pentru un concert de manele, dat fiind faptul ca este notoriu ca mai marele judetului este un iubitor de muzica populara, in special un mare fan al interpretei Liliana Laichici, pe care de altfel a si promovat-o, in timpul liber si cu norma intreaga, intr-o instiutie subordonata direct CJT. Practic, Bojin a plecat la Craiova, asa cum spune, ca sa se intalneasca cu Liviu Dragnea, in calitate de vicepremier, si sa-i ceara bani pentru marile proiecte ale Timisului! Adevarul e undeva la mijloc: Dragnea nu mai vine la intalnire, iar Bojin face deplasarea, in patria lui Jean de la Craiova, ca sa comunice Bucurestiului, alaturi de alti presedinti de CJ, scorul pe care Banatul vrea sa-l dea pentru europarlamentare, adica 35%! Altceva vreau sa spun, si cu asta inchei paralela dintre un presedinte de CJ si un manelist. Daca va uitati pe media, la fiecare deplasare, fie ca o facea la Bucuresti, Constanta, Craiova, Oradea sau oriunde in Romania, Bojin aparea pe presa cu acelasi text: ma duc sa ma lupt pentru proiectele Timisului, ma duc sa dau cu pumnul in masa etc! De aceea spun ca „refrenul” lui Bojin e deja plictisitor si seamana cu o manea stricata, tocmai pentru ca rezultatele deplasarilor interne au fost mereu aceleasi: zero barat!

Revenind pe plan local si lasandu-i pe cei din Banie cu ale lor, in primul rand, regret ca prietenul si colegul meu, realizatorul de emisiuni Stelu Iordache, in calitate de consilier personal al presedintelui Titu Bojin, a ratat concursul pentru postul de director la „Radio Timisoara”. Macar acum s-a convins si Stelu Iordache care e diferenta intre sustinerea lui Titu Bojin si cea a lui Sorin Frunzaverde!!! Ca de stiut a stiut din timp, nu de alta dar refrenul manelist cu „valoarea” l-a tot auzit! Pariu castigat!

Mai departe, ma bucur ca am am avut dreptate si in privinta noului buget al Consiliului Judetean Timis, despre care am spus, conform unor informatii care circulau in medii avizate, ca va fi unul….privat! Nu am deschis subiectul in detaliu, tocmai pentru ca am vrut sa treaca bugetul si a depasit momentul cu brio, toti consilierii judeteni fiind cu manutele sus, mai ceva ca la scoala primara. De ce s-a votat in „grup organizat”, asta e o alta poveste, atata timp cat Bojin a avut grija ca fiecare consilier judetean sa beneficieze „de jucaria lui”. Si asta e un citat matematic! Nu vreau sa intru prea mult in detalii, dar pot sa va spun ca niciodata, in existenta CJT, nu a mai rasunat o asemenea „manea”, intitulata ‘buget”. Aici vreau sa punctez doua aspecte mari si late. Unu: in afara de capitolul fondurilor europene, unde CJT trebuie sa vina cu cota parte (cofinantare) si de reparatii la drumuri judetene, tot bugetul CJT – dar tot bugetul – este spart in sume, adica investitii mai mici de 100.000 euro fiecare. Asta pentru ca legea s-a schimbat in favoarea baronilor locali, in sensul ca, daca pana acum trebuia executate licitatii pentru sume mai mari de 15.000 euro, incepand de anul trecut, plafonul a crescut la suma de 100.000 euro. Asa se face ca, tot anul, vom asista la incredintari directe catre firme de casa ale PSD Timis, si nu la licitatii electronice pe SEAP!

Ca atare, la fiecare incredintare directa, vor veni cate trei firme, ca asa cere legea, toate din aceeasi galaxie si grup de interese, si va fi o mare hora a unirii cu banii contribuabilului! Si doi: va rog sa luati tot ce inseamna buget al CJT pe ultimii 5 ani, puneti documentele pe masa si studiati cu atentie capitolele bugetate, ma refer aici strict la lucrarile de constructii/electrice/renovari/consolidari de care au beneficiat institutii aflate in directa subordonare a CJT. Veti observa ca, in fiecare an din ultimii 5, sunt bugetate aceleasi lucrari – dar aceleasi lucrari – cu diverse sume de bani. Cert e ca, doar anul asta sumele au crescut, tocmai pentru ca a crescut si plafonul de licitatii de la 15.000 la 100.000 euro! Dupa ce v-ati lamurit, incercati sa va dumiriti de cate ori au fost executate, deja, lucrari gen „copertina scena”, „igienizare”, ca sa nu mai vorbesc de schimbarea unor instalatii electrice, in cladiri renovate integral, acum un an sau doi! De exemplu, cand plafonul impus de legiutor era de sub 15.000 de euro, atunci reparatiile la scene costau undeva in jur de 13.000 euro, asa incat sa nu se organizeze licitatie. Acum, ca baremul de cascaval a crescut, aceeasi lucrare este bugetata la o suma de 4 ori mai mare. Si uite asa, ajungem, din nou, la vorba refrenului manelist:” fara numar”!

Este clar ca actualul buget al CJT este facut ca sa satisfaca doar poftele unora si nu are nicio treaba cu nevoile reale ale comunitatii. Se arunca bani, tocmai in ideea ca moneda este capital rulant, iar acesta trebuie sa circule, ca doar asa e in Capitalism. Nu va mai spun ca, se vede cu ochiul liber, cine sunt smecherii care vor prinde ciolanul din banul public. Nu va mai spun ca, din ratiuni de ura si ranchina personala, exista orase care au primit bani alocati de la bugetul CJT, mai putini decat au primit o serie de comune. Nu va mai spun ca, anul acesta, doar doua scoli au finantare de la bugetul CJT, asta in timp ce consilierii au aprobat achizitionarea unor scule audio-video de mii de euro, ca sa satisfaca glumele proaste si fanteziile unora. Nu va mai spun nici ca la Spitalul Judetean se pun iarasi termopane, de rade toata piata de vechituri. Nici ca o gramada de bani intra, iarasi, in muzee.

Si cate si mai cate! Din nou, vorba refrenului: fara numar! Asta ca sa priceapa si smecherii din PSD Timis care confunda „aura” cu „aureola”, ca doar, in mintea lor, sfarcul femeii e tot una cu Sfintii Biblici!

Normal, am glumit cand am pus egal intre Titu Bojin si Jean de la Craiova…

Platforma USL Timis pentru alegerile europarlamentare: prospectiuni petroliere si parcuri fotovoltaice (III)!

13 ian.

Nici de aceasta data, desi s-au dat de ceasul mortii sa regleze lucrurile in favoarea celor de la Prospectiuni SA, lobby-stii fara factura din PSD Timis nu au avut sorti de izbanda! Localnicii din Biled, acolo unde in urma cu doua zile au avut loc „dezbateri publice”, convocate, initial, in favoarea dinamitarii solului, nu au mai fost interesati de povestile si textele de genul ca „Guvernul Victor Ponta sustine investitia”! Basme la gura sobei, rulate la nesfarsit si cu nesimtire, in diverse situatii si sub forme aproape identice, de o gasca nebuna dupa beneficii! Sincer, atata disperare din partea unui partid politic, si ma refer aici strict la PSD Timis, nu am vazut in viata mea si nici nu am intalnit in cei aproape 20 de ani de media! Ce mai, o actiune de tip kamikaze! Sau, in termeni sportivi, o intrare la rupere, indiferent de riscuri sau „cartonase”!

Imagine

Inca de la bun inceput, PSD Timis, fara nici un fel de consultare prealabila cu cetatenii, a girat dinamitarea Banatului. A gajat-o in plenulul reunit al CJ Timis, nu o data ci de doua ori. Si nu oricum, ci la microfon! Trec peste povestile lacrimogene si halucinante, care au fost uzitate, atunci, pentru „cosmetizarea” actiunii de prospectare a solului prin dinamitare! Va spun doar ca, la modul la care s-a pus problema, daca cineva s-ar fi pus la intrare in sala de sedinte a CJT, ar fi putut rupe bilete de intrare. Un adevarat spectacol, cu actori pesedisti, cu intrari si iesiri in scena dar, din pacate, cu o regie proasta. Asta ca sa nu mai vorbesc de scenariul cu buget redus! Mai apoi, tot PSD Timis, prin sefii de deconcentrate, functionari si primari s-a sters la dos cu statutul si a facut in asa fel incat – nu mai conteaza metodele, am tot vorbit si despre ele – cei de la Prospectiuni SA sa beneficieze de tot suportul si sprijinul in obtinerea documentatiei necesare „dinamitarii”. S-a ajuns pana la emiterea unui aviz de mediu, fara studiu de impact, desi vorbim despre circa 8000-10000 de dinamitari ale solului!!! Tot PSD Timis, prin oamenii sai de frunte, a dat buzna in salile de dezbateri publice, au facut marcaj om la om ca sa convinga localncii ca totul e in regula cu proespectiunile, au facut N deplasari in judet cu masinile de serviciu si cate si mai cate. Evident, toate in beneficiul electoratului social-democrat si in interesul oamenilor!

Oricum, ceea ce s-a intamplat la Biled sambata seara, denota ca banatenii sunt oameni cu caracter! Problema a fost si va fi intotdeauna cu cei care sunt la „butoane”, cu liderii! In ciuda regiei puse la cale de lobby-stii din PSD Timis, piesa de teatru care a fost indelung pregatita, nu s-a mai jucat, tocmai pentru ca planul a fost deconspirat. Asa se face ca, morti de frica, sosonarii social-democrati nu au mai indraznit, nici macar sa-si mai trimita „actorii”, dar mai sa apara in persoana, intamplator, in zona. Practic, la Biled a avut loc o sedinta normala, fireasca, in care oamenii au inteles, cu subiect si predicat, de la experti in domeniu, cum sta treaba cu exploatarile petroliere, chiar si sub forma incipienta a prospectiunilor, oferite cu atata generozitate de liderii PSD Timis.

Cert e ca as vrea sa va povestesc mai multe despre reactiile lobby-stilor din PSD Timis, mai ales dupa momentul esecului de la Biled. Sau despre presiunile pe care „patronatul” le pune asupra lobby-stilor sa-si duca „contractul” la bun sfarsit. Si, de ce nu, despre o serie de discutii de la ultima partida de vanatoare la care au participat social-democratii aflati pe statele de pretenie, ca sa nu zic altfel, ale celor de la Prospectiuni SA. Ar fi prea mult dintr-o data, chiar insuportabil si pentru pesedistii de rand, ca sa nu mai vorbesc de combinatorii cu carnete de partid. Mai ales acum, ca tot se plang ca sunt cardiaci si ca nu mai fac fata presiunilor…atmosferice! Nu de alta, dar au munca de facut in folosul comunitatii. Ba mai mult, o evaluare profesionisto-prieteneasca, ca sa vada cum aplica sefii de deconcentrare, chipurile, „politica Guvernului Ponta in teritoriu”! Daca pana acum se bateau cu pumnii in piept ca fac publice „evaluarile” dupa Craciun, acum, o lasa pana la alegerile europarlamentare!?! E clar ca, fie nu s-au inteles la vorba cu directorii, fie au fost ocupati cu alte treburi mai importante pentru banateni, nu?

E o comedie totala!

 

 

 

Platforma USL Timis pentru alegerile europarlamentare: prospectiuni petroliere si parcuri fotovoltaice (II)!

10 ian.

Asa cum era de asteptat, prima parte a acestui foileton social-democrat „original” a creat o panica desavarsita, in randul coțcarilor cu carnete de partid. S-au dat telefoane, s-au intalnit pe caprarii, s-au facut scenarii si, nu in ultimul rand, s-au avansat ipoteze de lucru. Ca sa nu spun de anihilare din fașă a subiectelor legate de prospectiuni petroliere si combinatii cu parcuri ”eurovoltaice”. Oarecum, recunosc ca ma distreaza la maxim panica creata de un text satiric, dar plin de adevar, mai ales ca inca nu am terminat documentarea altor subiecte, mult mai scandaloase: nu am vorbit despre licitatii ale CJT, nici de cum se dau sau cat costa ceritificate de urbanism pentru „eurovoltaice” si nici despre filiera inchisa, care gestioneaza procesul de acordare a tuturor avizelor,  nu am povestit nici despre combinatiile de la deponeul ecologic de la Ghizela, ma refer aici la contractul de management al deseurilor, si nici despre invazia harciogilor care rod, la nesfarsit, cablurile electrice, realizate din fonduri UE. Ca sa nu mai spun ca, nu m-am apucat sa ronțăi, asemenea harciogilor de la Ghizela, la subiecte de genul pierderea fondurilor UE de catre CJT, constructii de drumuri judetene, camine culturale, centre de informare turistica rurala, piste de biciclete sau malurile Begai. Toate aceste exemple enumerate au avut, cu dedicatie, in mare parte a lor, aceeasi firma. Ca sa nu mai vorbim de subcontractanti! Si ei, mereu aceeasi, inca de guvernarea PDL!! Si, in final, nu am scos o vorba nici despre cele 70 milioane euro, acordate la finele anului 2012, unui singur beneficiar. Asa cum inca nu am avut timp sa ma ocup de lucrarile mai vechi, de pe mandatul PDL-PSD Timis, efectuate la Stadionul „Dan Paltinisanu”, unde un singur personaj din CJT – care se tot victimiza in gura mare pe atunci si injura pe toata lumea – a centrat si a dat cu capul, implantandu-si firme si beneficiari peste tot, de la diriginte de santier pana la mestecatori de ciunga! Totul pe sestache, asa cum bine le sta unora din PSD Timis, aceiasi care au papat bine si pe vremea PDL, cand isi tradau la greu sefii si colegii si se baloneaza si acum, ca doar pentru ei au votat miile de timiseni. Vorba sloganului: dreptate, pana la capat!

Revenind la chestiuni mai groase si actuale, PSD Timis a ajuns un partid inchis, practic lumina e stinsa de multa vreme, singurii licuriri care misuna sunt cei cativa gestionari – aceiasi la care ma tot refer – ai afacerilor cu banul public. In rest, activitate politica O, munca de partid (vorba fondatorului Ion Iliescu) ZERO BARAT. Preocuparea principala e legata de strangerea cotizatiei aberante (nu ma refer la cea de pe hartie) si la identificarea cat mai multor surse de venit. Sa va aduc aminte de incercarea de reevaluare a tuturor directorilor PSD Timis din decembrie? Cand unii dintre acestia au fost amenintati la modul cel mai direct, prin intermediul media, ca daca nu trec pe la casieria privata a unora, ar putea sa zboare din functie?!? Chiar daca colegi din presa nu au detaliat aceste chestiuni, am informatii certe ca „mapa profesionala” a combinatorilor din PSD Timis se ingroasa pe zi ce trece si e citita, in fiecare luni dimineata, la sediul central, inaintea sedintelor de Birou Permanent National. Ce ma mira e faptul ca distrugatorii din PSD Timis uita ca acest partid nu functioneaza dupa sistemul lor gravitational, dar cand se umple paharul masurile se iau prin metoda MEBO! Ca sa nu zic altfel!!!

Problema arzatoare a momentului ramane, insa, cea legata de prospectiunile seismice de pe raza judetului Timis, lucrari care treneaza, in ciuda angajamentelor ferme ale unor lideri PSD Timis, fara contract si fara factura, evident. Aseara, la orele 21, a avut loc o intalnire de panica, dupa altele desfasurate in birourile CJT, la care au participat tot soiul de expirati. Tema principala: cum oprim articolele de pe „globuri”. Tantalaii care si-au pus aceasta intrebare cu voce tare si tremuranda uita un singur lucru: ca in alte ocazii, tocmai ei se bucurau de dezvaluirile despre alti ipochimeni din politica de diferite culori politice. Asa cum nici atunci nu s-au oprit – sau, ma rog, pe unii i-au oprit procurorii din furat, iar subiectele nu au mai existat – nici acum nu o sa fie altfel. Nici cu articolele si  nici cu munca procurorilor. Moara macina…Stiu ca e greu pentru unii care, mai nou, se plang ca sunt cardiaci, diabetici si bolnavi in general, dar nu inteleg cine-i obliga sa lucreze in mediu de stres, sa gestioneze zeci de proprietati (foste ale statului evident), sute de hectare de teren agricol, zeci de hectare intravilan, masini de lux si conturi grase. Ca povestile cu datoriile la stat si la banci, nu prea le mai crede nimeni, desi sunt rulate de mai bine de 5 ani de zile! Acestor stresati, milionari in euro, le recomand sa schimbe radical mediul de viata, sa devina vegetarieni sau vegani – nu e injuratura! – sa mearga la sala si sa se angajeze la „Continental” sau ca padurari, intr-o zona linistita, unde se aude cucul si privighetoare. Si, evident, unde nu exista semnal la telefon, marea problema a zilelor noastre…

In final, in asteptarea dezbaterii publice de maine de la Biled, de la ora 17, la Caminul Cultural, unde sunt asteptati activisti grei de mediu si ziaristi, va ma informez ca varianta pe care am expus-o, ieri, cu Google, a provocat frisoane si puseuri de tensiune, astfel incat s-a pus problema schimbarii actionariatului! Si asta nu e o poveste vanatoreasca, recenta! Ca sa nu mai spun de documentul, prezentat, in facsimil. Vizavi de acesta, va promit solemn ca am sa sar peste minim doua pasaje de la pagina 7!!! Garantez doar pentru mine, nu pentru altii si cu atat mai putin pentru reprezentanti ai institutiilor statului. Nu de alta, dar documentul circula in medii avizate si e studiat cu lupa!

Sa prospectati bine! Ne vedem la Biled!

UPDATE: In direct de la Biled, sunt in masura sa va informez asupra urmatoarelor aspecte, semn ca disperarea legalizarii actiunilor celor de la Prospectiuni SA a atins cote maxime:

– primarul interimar al comunei Biled habar nu are habar de nicio „dezbatere publica” pe raza localitatii, maine, de la orele 17

– nu exista nicio solicitare de inchiriere a caminului cultural, ca atare „nici focul nu e facut” (sigur va fi o atmosfera incendiara)

– invitatia la „dezbaterea publica” circula, in comuna Biled, sub forma unei scrisori xeroxate si semnate de trei cetateni ai localitatii, oameni de bine

CONCLUZII: Este mai mult decat evident ca metoda este una de tip securist, este clar ca lumina zilei ca procesul-verbal al „dezbaterii publice” se va face la domiciliul unui dintre semnatari, pe genunchi, astfel incat va rezulta ca toti bilezenii sunt de acord cu prespectiunile, de ce nu si cu „eurovoltaicele”. Ce mai, traim in Romania!

Platforma USL Timis pentru alegerile europarlamentare: prospectiuni petroliere si parcuri fotovoltaice!

9 ian.

…sau, altfel spus, dinamitarea subsolului cu circa 10.000 de incarcaturi explozibile, toate in localitati periurbane Timisoarei!!! Asta, ca sa nu mai vorbim de distrugerea faunei si posibila infestare a panzei freatice din Banat! Asta e cadoul-surpriza oferit de catre Consiliul Judetean Timis, in frunte cu pesedistii care-l conduc cu atata maiestrie si frica de Dumnezeu, tuturor banatenilor care, in urma cu nici doi ani de zile, le-au acordat increderea si votul pentru o viata mai buna, pentru crearea de noi locuri de munca si pentru investitii puternice care sa genereze noi taxe si impozite la buget. Este mai mult decat evident ca, in cele peste 500 de zile care s-au scurs de la preluarea puterii de catre USL, noua conducere a CJ Timis nu are absolut nimic concret cu care sa vina in fata banatenilor, la alegerile europarlamentare care bat la usa, in afara de circul mediatic national care-i vizeaza pe cei de la Prospectiuni SA, firma sustinuta frenetic si la vedere de catre social-democrati de frunte ai PSD Timis. Adevarati lobby-sti (dez)interesati, evident, care si-au schimbat parerea, dupa cum a batut vantul de stepa, ca sa nu zic, depinde de cum a cazut monda: pe cant, pe fata sau pe dos! Oricum, acele persoane care sustin ca, in cadere libera, moneda ar fi putut zgaria vopseaua unui Range Rover nou-nout, sunt niste papagali si frustrati, normal! Tocmai pentru ca legi elementare ale fizicii ne demonstreaza contrariul, semn ca viteza de frecare nu e tot una cu viteza de reactie, nu-i asa?!? Ca sa nu existe palpitatii prea mari, nu de alta, dar sunt convins ca unii nu stapanesc prea bine fizica, va redau mai jos o frantura dintr-un material docmunetar. Asta, ca sa nu-i spun altfel!

Imagine

Pe langa circul declansat cu descinderea celor de la Prospectiuni SA pe terenurile oamenilor din Timis, fara ca nimeni sa fi fost intrebat de sanatate – singurii care erau la curent cu miscarea au fost doar lobby-stii din PSD Timis si cativa primari stransi cu usa – a mai aparut, la final de an, o alta mare investitie adusa de PSD Timis in Banat, menita sa genereze mii de locuri de munca. Glumesc, evident! Este vorba despre un parc fotovoltaic de la Sandra, o investitie privata de circa 2.5 milioane euro, care va da bugetului de stat CAS-ul pe un singur salariu, acela al unui paznic de noapte la barul de zi! O mare pacaleala la care a fost invitata si media locala, dar la care au participat si artizanii afacerii, recte greii de la CJ Timis! Pe scurt, o investitie privata, care nu genereaza niciun beneficiu statului roman, a fost girata cu prezenta si insemnele CJT! Cred ca a inteles toata lumea la ce ma refer!?! Totusi, ca sa nu existe dubii si semne de intrebare, va spun ca social-democratii au conceput proiectul si l-au antamat, la fel ca in alte trei locatii din judetul Timis, dupa care l-au vandut unor italieni de bine, evident, banii intrand in visteria personala a unor pesedisti. Pentru curiosi, va trimit pe Google: in prealabil, faceti un mic efort ca sa aflati identitatea actionarilor peninsulari, dati mai apoi cu motorul de cautare si dupa ce ati citit ce e de citit, puteti sa va faceti cruci cu doua maini! Da, aceasta este investitia privata care a fost girata de CJ Timis si de alti grei de la Judet, in plina iarna, in frig, in camp, infofoliti cu caciuli si paltoane! Evident, dupa ce va incepe circul mediatic, o sa-i auzim pe unii, ca de fiecare data, cu aceeasi placa: eu nu am stiut, eu am fost invitat sa tin un discurs la o investitie privata, nu m-am ocupat eu de organizare etc!!! La fel ca si in cazul celor de la Prospectiuni SA, si in cazul smecheriilor „eurovoltaice” va anticipez un singur lucru: povesti nemuritoare! Sau, cum mai spune, „materialul documentar” de mai sus, ce-i drept sub o alta forma, cu trimitere directa la Codul Penal, „o mare hora a unirii”!

Si pentru ca tot suntem la capitolul mari realizari ale USL Timis, va anunt ca sambata, la ora 17, in comuna Biled, in favoarea celor de la Prospectiuni SA, lobby-stii din PSD Timis organizeaza o dezbatere publica pe tema dinamitarii solului, in cautarea de gaz si petrol. Acum, ca proiectul este in intarziere cu circa 4 luni de zile, tocmai din pricina oamenilor, care nici nu au vrut sa auda de asa ceva in preajma caselor lor, angajatii CJT au intrat in criza de timp si fac marcaj om la om. Practic, se incearca o mare piesa de teatru, care sa fie pusa in scena, sambata seara, la caminul cultural din Biled. Cu aplaudaci si tot tacamul! Spre dezamagirea unora, va anunt ca e timp pierdut! Frumos si normal ar fi fost ca aceste actiuni de tip door to door sa se fi facut inainte ca cei de la Prospectiuni SA sa-si intinda sarmele si cablurile pe terenurile oamenilor. Comunitatea sa fi fost informata! Nu acum cand, dupa circul din comuna Sag si din alte localitati, edilii si oamenii au inceput sa revoce intelegeri verbale sau scrise, mai vechi!

Ca sa nu o mai lungesc atat, fiind un subiect de interes public major, cu impact direct asupra vietii comunitatii, media nationala a fost invitata sa participe la dezbaterile publice de sambata din comuna Biled. Alaturi de media, evident, si cateva ONG-uri de ecologisti si militanti! Daca e teatru, atunci teatru sa fie, pana la capat! Ca de circ si promisiuni s-au saturat pana si oamenii! Un singur lucru ramane de vazut: daca in fata unei sali pline si cu audienta nationala, lobby-stii cu carnete de partid si cu functii la Judet vor mai avea curajul sa sustina, public, ca premierul Victor Ponta este un sustinator al prospectiunilor!?! Asa cum de altfel o fac, de dimineata pana seara, in discutii private si de grup, sub pretextul penibil ca „Guvernul Ponta sustine crearea de noi locuri de munca”!?!

Oricum, dincolo de pamflet si ironie, ramane adevarul trist!

Punct si de la capat!

6 ian.

Port in inima mea o multime de oameni. Unii au plecat pentru ca asa au vrut, pe altii i-am alungat eu. Pe unii ii regret si ma intreb cum ar fi fost daca eu eram altfel pe atunci, pe altii ma bucur ca i-am lasat in urma. De la unii am invatat, pe altii i-am invatat eu. Si spun acest lucru cu mandrie! Ideea e ca pierdem oameni, ca sa invatam lectii! Ii pierdem, pana la urma, ca sa facem loc altor oameni. Desi, inima e un loc mare si, uneori, e bine sa mai facem curatenie si sa marim spatiul. Cert e ca, intre doua batai ale inimii, imi trec prin fata ochilor oamenii care au contat, care conteaza si care vor conta . Fie ca mai fac sau nu parte din viata mea!

Un an bun tuturor!

PS: …de saptamana viitoare, revin cu detalii braziliene despre utimele combinatii politico-financiare, care au avut loc in perioada sarbatorilor de iarna, departe de ochii lumii, la ceas de seara, in jurul bradului de Craciun. Evident, chiar si cu informatii fierbinti din zona celor de la Prospectiuni SA, despre activitatile de lobby frenetic ale unor angajati ai statului roman si, nu in ultimul rand, despre o serie de licitatii cu dedicatie. Asta pentru ca, in mediile avizate, se spune ca inceputul lui 2014 va fi unul foarte fierbinte din toate punctele de vedere.