Copenspaghen si Manelenburg

Romania a luat+o, definitiv, intr-o directie gresita. Romania o ia la vale, mai ceva ca o buturuga mica. In schimb, buturuga mare, adica clasa politica – desi comparatia ar fi trebuit sa fie pe dos –  sta bine pe picioare. Stupid, chiar daca Romania trece printr-o criza acuta de lichiditati, locuri de munca si perspective de redresare economica, guvernantii nu au nicio problema de a-si vedea de viata lor, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Videanu isi face casa de milioane…din economii, Berceanu toarna de la tribuna Parlamentului, intr-un limbaj smecheresc, mai ceva ca dupa dictare, avand la baza note informative, Boureanu o injura si o jigneste pe Firea, mai ceva ca la usa cortului, desi ascunde conturi nedeclarate in banci din strainatate, Blaga incearca si el sa faca ordine intr-o tara in care domneste haosul, Udrea isi schimba tinutele Louis Vuitton, in fiecare zi, Funeriu e depasit rau de situatia invatamantului, Cseke si-a adus toti ungurii in sanatate si cu asta a ramas – sistemul merge tot la fel, Dumitru de la Agricultura asteapta si el sa se opreasca ploaia si sa inceteze potopul, Vladescu de la Finante are in cap doar taxe si impozite noi, desi poporul nu mai are nici pielea pe el, iar, cu voia dvs, in continuare, premierul Boc sta pe varfuri, uitandu-se in zare dupa luminita de la capatul tunelului. Si, ca sa fiu si mai clar de atat, exact ca in piesa En atandant Godot!

Si la nivel de Timis, clasa politica isi vede, in continuare, de treburile zilnice. Constantin Ostaficiuc calatoreste, incercand sa ia lumina de la Bucuresti si Bruxelles. Iosif Dragulescu, traseist de meserie, e pe picior de plecare spre alt partid politic, ceea ce nu e nimic anormal. Gheorghe Ciobanu e tot mai absent si invizibil. Gheorghe David, sincer, nu stiu pe unde mai e, ca tare demult nu am mai auzit de el. Dugulescu jr. sper ca face bine. In fine, alegerile la PD-L Timis s-au incheiat si cel mai relaxat personaj a devenit Dan Popa, care, dupa marea impacare de pe strada Carei, a reintrat in cartile pentru secretar general. Si la PSD Timis, lucrurile s-au asezat. Bojin de la Ape a devenit presedintele filialei si acum se zbate sa acopere datoriile istorice ale inaintasilor: apa, curent, canal, telefoane, salarii etc. Craciunescu e tot la CJ Timis pe scaun de vicepresedinte, pozitie din care urmareste interesele judetului, drept pentru care apare frecvent in Jurnalul national, tocmai pentru ca paraste ziaristii, mai ceva ca la grupa mica. Parintele Sarbu a disparut, definitiv si irevocabil, din Timis dupa ce a fost ales, prin redistribuire, ca senator pe Colegiul IV, iar pupila domniei sale, Maria Barna a parasit barca PSD Timis, alergand in bratele independentiilor, iar de acolo… inapoi in absolut! Vicele Grindeanu e intr-o pauza prelungita de masa, in asteptarea mostenitorului, consilierul Toanca someaza ca nu mai sunt PUZ-uri si PUG-uri pe la Primariei. Si in final, toti consilierii locali sau judeteni, indiferent de partid, au intrat in…vacantaaaaaa!

Poate ca liberalul Robu e putin mai vizibil, asta datorita Alinei Sabau. Fara dubiu! In timp ce deputatul Horia Cristian e consecvent: guraliv, dar fara esenta! Evident, ramane intrebare: ce e de facut?

Romania lor. Romania mea.

In Romanaia se discuta doar despre bani. In Romania se fac doar reprosuri. Nimic constructiv, ci doar gargara politica si exercitii crunte de imagine, duse la exterm. Nu disperati, caci asta e doar Romania lor! Nu e Romania mea! Toate aceste lucruri s-au vazut cu ochiul liber, aseara, dupa intalnirea de la Palatul Snagov, unde presedintele Traian Basescu si mintile luminate din PD-L au stat la taifas. Cu trimitere la trecut, a fost un soi de plenara a conducerii partidului. Macar la PCR, Ceausescu nu ceda nimic: intra cu un enunt si iesea cu el aprobat, in forma autentica. Acum, in al doisprezecelea ceas, Traian Basescu nu a facut altceva decat… sa ia lumina de la pedelisti. Doar de la majoritatea parlamentara! Si atunci, ma intreb: unde-i democratia?

Cu certitudine, suntem o societate misogina si bolnava, in care barbatii statului roman se dusmanesc pentru doua lucruri: femei si bani! Simple mijloace ca politicienii sa-si atinga… puterea. Normal, din moment ce intre putere si bani exista pasiuni. Pasiuni puternice. Asa gandesc ei! Nu si eu! Clasa politica romaneasca are mereu impresia ca circula cu taxiul, adica tine banii in buzunar si plateste doar la finalul cursei. Extrem de convenabil, dar aceste lucruri trebuie sa se schimbe. Si nu doar odata la 4 ani! Cu siguranta, daca politicienii ar circula cu autobuzul si ar plati biletul direct la urcare, atunci, cu siguranta, lucrurile nu ar mai sta la fel.

Romania e o gloaba, care se bazeaza pe o democratie, schioapa rau. Romania a iesit din regula jocului democratic si a exercitiului economic. Romania confunda, in mod grosolan, binele clasei politice cu binele poporului. Eu nu fac asemenea confuzii! Si asta pentru ca nu mai cred in mari schimbari. Am crezut, pana nu demult. Si doar atunci cand adevarul era simplu: doar adevarul! De mai bine de 20 ani, Romania sufera de constructie institutionala: a tot incercat reforme, remanieri, disponibilizari, masuri, asanarea clasei politice…si tot degeaba! Suferim cu totii de la Titu Maiorescu, incoace! Macar sa fim sinceri cu noi insine! Si, atata timp cat nu renuntam la mitul Mesterului Manole, in incercarea de a zidi mereu pe cineva intre pereti, lucrurile nu o sa se schimbe in bine.

Romania e ca o oaie ratacita, unde nimeni nu intelege ca acest popor are nevoie de un conducator, pe care sa-l urmeze.  Ne lispeste cu desavarsire elita politica, in care sa ne investim bruma de incredere.  Tocmai pentru că nu avem cui sa dam increderea, asta care ne-a mai ramas, ne confruntam cu o criza morala, fara precedent. Ca sa nu mai vorbesc de criza de incredere, criza economica si criza psihologica a natiunii. Nu avem stat, tocmai pentru ca statul roman e anomic! Un stat, in care dimenisunea pecuniara a devenit o prioritate absoluta. A patruns la toate nivelele! Trist, dar ideea de prestigiu, o variabila fundamentala intr-o societate normala, s-a materializat doar in bani. Asta ne-au invatat tot ei! Dar asta nu inseamna ca trebuie sa tinem cont de invataturile lor! Din contra: putem sa fim diferiti! Si inca mai avem puterea sa facem aceste lucruri!

In Romania lor, valorile sunt cu totul altele: bani, pile, cunostinte, relatii, afaceri cu statul, procente in natura, minciuna, demoagogie, promisiuni neonorate si cate si mai cate. In Romania lor, este firesc ca prima intrebare, cand ajungi in politica, sa fie: ce primesc? Si tot in Romania lor, politicenii se ofilesc foarte repede.

E si Romania noastra, la fel?

Ţara nimănui: sunteti penibili!

Sunt convins ca pentru multi dintre voi, viata nu este usoara. Multi dintre voi ati avut de suferit din cauza manevrelor si interventiilor politice. Tot mai multi dintre voi ati fost nevoiti sa inghititi in sec si sa plecati capul, cand ati executat, ca dupa dictare, tot soiul de comenzi venite dinspre posesorii de carnete de partid. E trist ca trebuie sa traiti cu aceste amintiri, zi de zi. E trist ca va e teama sa raspundeti la telefon, ca va e teama sa deschideti usa, nestiind cine e de partea cealalta a baricadei. E ingrozitor acest sentiment! Nu depinde decat de voi sa puneti punctul pe I si sa spuneti STOP. Depinde doar de voi sa nu mai intrati in jocuri politice, licitatii trucate, combinatii de doua luate cate trei, sa nu mai dati spagi ca sa puteti trai decent si cate si mai cate. Un lucru e cert: nu aveti nevoie de asa ceva, nu aveti nevoie de ei, ci ei au nevoie de voi!

Asa arata Romania mea! Asa arata romanii mei! S-ar putea sa nu fiti in asentimentul meu. Exista posibilitatea sa considerati ca toate cele expuse de mine sunt simple utopii, lucruri irealizabile sau, in cel mai fericit caz, greu de atins. Se poate! Si totusi, consider ca avem obligatia sa punem punct unor cutume nesanatoase, care au umplut conturile si vanitatile unora si care acum ne privesc de undeva de sus, tocmai din stratosfere. Pana la urma, totul depinde de NOI. Depinde de cum vrem sa traim in continuare, de cum vrem sa ne crestem copiii si nepotii, de cum vrem sa fim respectati. Mai cred ca respectul e ceea ce conteza cel mai mult. Respectul fata de sine!

Nu spune nimeni ca e usor sa iti refuzi o serie de privilegii, dar se poate face cu zambetul de buze. Tot ce va trebuie e putina credinta si determinare! Nu spune nimeni ca nu e greu sa inchizi o usa in nasul unui om, care ani de zile v-a dat voie sa traiti din banul public, dar pe care voi l-ati rasplatit cu varf si indesat, cu fiecare ocazie pe care ati avut-0. Asa ca nu a fost pomana, ci ati mancat din banii vostri, ati platit din banii vostri si ati riscat pe pielea voastra! Mai mult, nu crede nimeni ca lucrurile se vor schimba in Romania de pe o zi pe alta, dar de undeva trebuie sa inceapa totul. Cineva trebuie sa dea startul! Depinde doar de voi, care picior il puneti in prag: stangul sau dreptul. E tot ceea ce conteza! Si mai cred ca VOI puteti face toate astea!

Si acum am o serie de intrebari pentru voi: ce simtiti cand va uitati dimineata in oglinda? ce sentimente va incearca cand priviti in ochii copiilor vostri, stiind ce fel de oameni sunteti? cum puneti capul pe perina, in fiecare seara, inainte de culcare? cat credeti ca o mai duceti asa, in ritmul asta? cat credeti ca mai tine toata nebunia asta? chiar credeti ca o sa iesiti cu bine din acest labirint? chiar nu vedeti ca va infudati pe zi ce trece, tot mai mult, in mod iremediabil? chiar nu vreti sa vedeti ca altii scot castanele cu mana voastra din foc? chiar nu constientizati ca nu sunteti decat niste unelte si masini de facut bani pentru altii si o ultima intrebare…cum arata viitorul dumneavoastra si cat mai costa recuperarea respectului de sine? Asta chiar sunt curios sa stiu!

Oda copiilor mei!

Odata, nu cu mult timp in urma, i-am promis cuiva foarte drag mie ca, daca ar fi sa o iau de la capat, as scrie carti pentru copii. Nu ca sa-mi umplu timpul, nici ca sa ma delectez, ci pur si simplu pentru ca sunt constient ca as fi putut face ceva constructiv, de care cineva sa se bucure, in noptile reci de iarna. Din pacate, inca nu a sosit timpul. Gongul mai poate sa astepte, la fel ca si mine, cuminte si nerabdator. Pana atunci, insa, am sa exersez cu o mica poveste desprinsa din Rai, cu doi ingerasi, chiar daca finalul acesteia imi este, pentru moment, total necunoscut. De undeva, trebuie sa inceapa totul…

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti: de când facea plopsorul pere si rachita micsunele, de când se bateau ursii in coade, de când se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se, de când se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de ocale de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti. De cand scria musca pe perete, mai mincinos cine nu crede!

Au fost odata ca niciodata, intr-o lume nebuna si intoarsa pe dos, doi frati, drepti si intelepti, pe numele lor David si Luca. La nasterea celor doi, toti imparatii vecini le-au trimis daruri si le-au ursit un viitor plin de lumina si pace. După ce se marira, au inceput sa invete carte. Erau asa de silitori, incat se mirau dascalii de dansii, cum de învata asa repede. Ceea ce învatau ceilalti copii într-un an, ei bagau la cap, numai intr-o saptamana. Ajunsesera sa nu mai aiba dascălii ce să-i dea să învete! Iara tata-sau scrise carte imparatească la niste filosofi vestiti, ca să vie sa ispiteasca cu invataturile lor pe feciorii sai.

Dupa ce venira filosofii, invatara si de la dansii, cate-n luna si in soare. Bucuria tatalui lor era asa de mare unde vedea ca fii sai au sa fie procopsiti ca nici unul din fiii de imparati, incat se uita la ei ca la soare. Iara ei de ce se mareau, d-aia se faceau mai cu minte si mai frumosi. In toata imparatia lui si a vecinilor lui imparati, alta vorba nu era decat de intelepciunea si frumusetea acestor fii de imparat.

Punct. Nu sunt niciun imparat, nu am fost si nici nu am sa fiu unul. Poate doar in ochii copiilor mei, David si Luca, pe care sper sa nu ii fi dezamagit sau sa-i dezamagesc vreodata. Pentru ca e 1 iunie, m-am gandit sa le fac aceasta surpiza si nu imi ramane decat sa sper ca, intr-o buna zi, vor ajunge la fel ca-n povestea de mai sus. Pana atunci, la multi ani David. La multi ani, Luca: pentru tine de doua ori! Va iubesc!