Arhiva | noiembrie, 2008

Avelo grija!

25 nov.

Am avut perfecta dreptate: Adam Craciunescu este cel mai bun, cel mai drept, cel mai destept dintre pesedisti! Desi, adversarii domniei sale il acuza, pe nedrept, ca face parte din categoria… liberalilor mascati! Chiar ieri, la vizita in Timis, favoritul lui Ion Iliescu, celebrul Mircea Geoana, mi-a dat dreptate. Craciunescu e cel mai bun! Ce mai… e deasupra tuturor primatelor, e lancea vertebratelor, e primul ambidextru si intaiul bipezilor! Geoana l-a laudat pe Craciunescu mai intai in conferinta de presa de la PSD Timis, apoi in emisiunile televizate, mai tarziu la pranzul cu oamenii de afaceri, dupa in masina in drum spre Lugoj, la Lugoj si, mai apoi, seara la una mica. Suficient, nu? Recunosc ca, in prima faza, am avut impresia ca Mircea Geoana e un tonomat stricat. Sa-mi fie rusine ca am putut sa gandesc astfel despre Mircea Geoana! Omul asta nu are nicio vina! Totusi, nu ma pot abtine sa nu ma intreb ce va face dl. Craciunescu, daca nu isi atinge obiectivul, ca director de campanie? Il vor salva oare laudele necontenite ale presedintelui PSD? Se va duce fata in casa pe Kisseleff? Sau se va evapora, seara pe furis, la fel cum a si aparut in PSD? Pana la urma, nici nu ma intereseaza! In definitiv, e soarta unui sosonar, care nu are nicio legatura cu politica social-democrată, în afara de funcția publică pe care o deține. Oricum, m-am gandit cu tristete la vechii luceferi ai pesedeului: Bojin, Matei, Andea, Tucu, Tatu, Kasai, Ciocarlie, Furdui, Sipos, Tiuch, Oncu, Covaci si multi altii. Ce-o fi fost in sufletelul lor, cand l-au auzit de atatea ori pe Geoana, vorbind numai la superlativ, despre un personaj care e in PSD de nici doi ani? Va spun eu, ca sa nu va tin in tensiune. Unii dintre ei au marait pe la colturi, iar altii au mieunat: e pe o laba cu frate-su, liberalul cu abatoarele din Valcea sau cat o fi dat asta, acum, ca sa-l laude pros…l. Unii pesedisti, mai cu scaun la cap, au catalogat gestul mai marelui PSD ca fiind o simpla nesimtire damboviteana, la modul: vine si disperatul asta aici, ca sa laude un oltean cu mustata, cand noi am dat bani la toate mesele de ani de zile si nu am avut loc la pranzul de lucru cu oamenii de afaceri! Si ar mai fi muuuuulte de spus. Si de auzit! Normal, toate aceste mizerii la adresa farului calauzitor al PSD Timis, sunt rautati de duzina. In inteligenta lui absoluta și justa, cu tactul, flerul dar mai ales carisma de care da dovada, Adam Craciunescu merita, certamente, un loc in ierarhia guvernamentala. Poate, chiar are dreptate omul, cand spune ca va fi viitorul ministru al agriculturii. Si, revenid, ma tem totusi pentru viitorul luminos al vicepresedintelui de la CJ Timis. Daca cumva, toti acesti nemultumiti, enumerati mai sus, il vor sabota in ziua votului, dar ca sa-l readuca, din nou, cu picioarele pe pamant? Nu e exclus, atata timp cat sunt o gramada de polite de platit! Interesant, dar targul e plin de zvonuri. De exemplu, ca se pregateste o demobilizare totala pe anumite colegii ale PSD Timis! Ba ca unii nu mai dau lovele la partid, pe motiv ca unii au manuta lunga. Ba ca altii au umflat preturile la productii si acum nu mai stiu cum sa scoata camasa. Mai mult, ca unii primari social-democrati s-au vandut puterii portocalii! Unele, certamente, sunt cat se poate de reale si, normal, confirmarile vor veni la numararea voturilor. Urmeaza ca dl. Adam Craciunescu, gratie aptitudinilor sale combinate de politist si padurar, dar mai ales datorita calitatilor și flerului de oltean, sa lamureasca toate aceste dileme. Sper din tot sufletul sa razbeasca cu adevarul, pana nu e prea tarziu! Deja, pe la colturi, in intuneric absolut și in plina conspirativitate, se aude zanganit de sabii. Hobbitii si Elfii, care locuiesc in Middle Earth, s-au mobilizat, s-au inarmat si asteapta cu nerabdare…Ziua Nationala a Romaniei. 1 Decembrie. In  avans, le doresc tuturor celor mentionati un calduros la multi ani. Craciunescule, AVELO GRIJA! Astia e hoti si e smecheri!

PS: Normal, accesarile acestei ode in metru antic, dedicata cu sufletul deschis, in special dlui Adam Craciunescu, au fost pe masura! Asa cum am prezis, reactiile au fost pe masura caracterului. Unii au inceput deja sa se planga ca sunt sabotati, ca se scurg informatii din PSD Timis catre…dusmanii poporului. Ba mai mult, o parte din social-democratii banateni au si dat drumul la morisca dezinformarilor, in sensul ca, vinovatii pentru pierderea alegerilor judetene au fost deja identificati din multime: un fost consilier personal si un ziarist spagar, santajist si securist. Cu siguranta, ziaristul la care se refera cel de la PSD Timis nu sunt eu, ci ala care alerga ieri, in celalalt capat de judet, la pachet cu o echipa de filmare, doar-doar va prinde nu stiu ce imagini cu o sindrofie a PD-L, chipurile, care urma sa se desfasoare intr-o institutie de invatamant comunala. Nu a fost sa fie! Mare păcat! Acum, fie vorba intre noi, unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Si, daca tot suntem la acest capitol contrainformativ, ii rog pe plangaciosii astia de la PSD sa puna mana pe carte si sa se dumireasca cu urmatoarele sintagme: ermetism intelectual, efectul de bumerang, teoria curelei de transmisie si reculul acului hipodermic. Cand toate acestea vor fi descifrate, numai atunci pesedistii, în special cei care manaca rahat cu polonicul, vor realiza ca nu e suficient sa ai un cap pe umeri, daca nu ai creier si joc de picioare. Inca un lucru: daca asta e tot ce puteti, atunci sunteti mici. Inspipizi. Incolori. Inodori. Si, cu siguranta, mamele voastre sunt ALTFEL decat ale noastre!

Insemnari de weekend

21 nov.

Imi cer scuze fata de cititorii mei. Nu am mai apucat sa scriu, in ultima perioada. Activitatea la care m-am inhamat imi ocupa tot timpul. In plus, am evitat sa mai intru in contradictie cu tot soiul de personaje publice, nesemnificate din toate punctele de vedere. In curand, mult mai devreme decat si-au inchipuit unii, viata va demonstra ca am avut dreptate. Sincer, nici nu am mai avut cand sa ma gandesc la domniile lor, desi nu pot spune ca ei au procedat la fel. Practic, in fiecare zi, mi-au acordat atentia cuvenita, ceea ce demonstreaza ca am valoare si un cuvant de spus. Bravo mie! Oricum, am decis ca in acest weekend sa ma odihnesc pentru ca saptamana viitoare va fi un adevarat maraton. Asa cum v-am obisnuit si pentru a va reamini ca sunt un tip constant, doresc, la fel de politicios ca intotdeauna, sa-i urez dlui Adam Craciunescu, vicele pesedist de la CJ TImis, un sfarsit de saptamana minunat. Sa dea Dumnezeu ca drumul pe care calca sa fie presarat cu petale de trandafiri rosii. Merita din plin. Munceste mult, e director de campanie, face strategii, bugete electorale, contracte de sponsorizari, citeste blogguri, comentari online din ziare si cate si mai cate. Cand are timp si de activitatile de la CJ Timis, numai domnia sa stie. Am convingerea ca, asa cum il cunosc, este un tip organizat si nu isi neglijeaza nici macar placerile extraprofesionale. Si, credeti-ma pe cuvant, nu sunt putine si nici macar constante!

Mita electorala!

12 nov.

Se strang banii si se cauta solutii! Incertitudinea si loteria uninominalului, combinata cu teama de un nou esec, i-a facut pe unii sa gandeasca…variante penale! Exact in ziua votului! Din informatii certe rezulta ca, pe un anumit colegiu de deputati, se pregateste o loterie, cu varianta sigur castigatoare: mita pentru comisiile de numarare a voturilor. Schema este relativ simpla. Se trimite un intermediar, care ofera, in cazul de care vorbim, fix 5.000 euro, la unul dintre membrii comisiei. Desigur, omul-berbec a fost testat, verificat mai ceva ca pe vremea Securitatii. Riscurile trebuie sa fie minime. Practic, cel selectat se angajeaza sa imparta banii catre ceilallti numaratori de voturi. Concret, daca toti membri comisei sunt pe mana castigatoare, atunci au grija sa anuleze anumite voturi, care sunt ale contracandidatului principal, prin stampilarea pe sestache a buletinului de vot, pe inca o pozitie, ceea ce automat duce la anularea buletinului de vot. Pentru sporirea numarului de voturi si ca succesul sa fie garantat, se stampileaza la greu si buletinele nefoloisite, rezultate din neprezentarea unor cetateni la scrutin. Practic, membrii comisiei, cei care au fost sponsorizati, isi asuma riscul de a semna in fals, pe listele permanente. S-a recurs la aceasta metoda mai complicata, deoarece turismul electoral nu mai e posibil, fiind vorba de un vot uninominal.

E adevarat, totul seamana cu un film (cu un) prost. Buget ieftin! Din pacate, aceasta manevra nu este altceva decat o situatie concreta, gandita de unii si care urmeaza sa fie pusa in practica de altii. Asta in situatia in care, organele in drept nu vor interveni la momentul potrivit, pentru a stopa aceste fapte penale. Un simplu calcul matematic, referitor la colegiul cu pricina, scoate in evidenta faptul ca suma de bani, care se pregateste pentru miluirea comisiilor electorale, depaseste un sfert de milion de euro. Bafta, baieti! Daca atat va duce capul, asteptam cu nerabdare momentul in care se vor RENUMARA voturile in colegiul…ufff, era sa ma scap!

Stăpânii Timișoarei

9 nov.
  •  
    • De mai puțin de 24 de ore, Timișoara fierbe. Mailurile mai multor ziariști au fost invadate de comentarii și o serie de linkuri, vizavi de activitățile unor interlopi din orașul de pe Bega. Inrformațiile sunt mai mult decât prețioase și nu fac altceva decât să confirme, încă o dată dacă mai era nevoie, că mafioții sunt mână în mână cu funționarii publici, în special cu cei din MIRA. Oricum, fie vorba între noi, o bună parte din datele oferite către mass-media sunt de notorietate publică, în special implicarea unor polițiști în protejarea traficanților de droguri și carne vie! La fel de cunoscute sunt și informațiile conform cărora, o bună parte din lumea interlopă din Timișoara, a ajuns un soi de paravan pentru funcționari publici, devenid peste noapte mari proprietari de terenuri, imobile și mașini de lux. De mai bine de doi ani, toată lumea vorbește că Timișoara a ajuns o a doua Craiovă. Și asta a rămas doar la nivel de discuție, întrucât, cel puțin până acum, mai marii IPJ Timiș nu au mișcat, nici măcar din urechi sau degete. Este clar că informațiile postate pe internet, sub pseudonimul de Boncu Lucian, nu au nicio legătură cu acest individ, extrem de cunoscut și el în mediile underground ale Timișoarei. Cert e că textul, care a fost expediat mai multor ziariști și redacții centrale, conține două elemente esențiale: informație pură și verificabilă, pe alocuri cu o ușoară tentă de dezinformare și exagerare, dar și un limbaj ironic, plin de tâlc și foarte subtil, cu trimitere directă la situații concrete. Pentru connaisseuri, acest lucru spune foarte mult. Cel puțin mâna unui serviciu de informații, care lasă se se înțeleagă că armaghedonul cu interlopii de Timișoara, cât și legăturile acestora cu funcționari publici, va continua….dacă polițiștii, judecătorii și procurorii nu își fac treaba ca la carte! Fără alte comentarii, atașez linkurile, astfel încât fiecare să-și tragă concluziile finale.
    • http://www.timisoreni.ro/forum/ftopic52972.html
    • http://www.timisoreni.ro/forum/ftopic53786.html
  • PS: asa cum  era de asteptat, linkurile de mai sus, au disparut, la mai putin de o zi de la postarea acestui material. Nici nu e de mirare, dovada ca…stapanii Timisoarei nu dorm. Oricum, pentru cine doreste sa afle, cele doua anonime au fost salvate SI in WORD, tocmai in ideea de a preveni vreo defectiune tehnica. Asa ca, pace si linste tutror.