…a fost un an greu. Au fost momente bune si mai putin bune. Pana la urma, asta e viata. Important e sa mergi inainte! Le multumesc tuturor celor care mi-au accesat blogul (peste 130.000 vizitatori unici in acest an), chiar si celor care nu au avut curajul/nu au stiut sa deschida un calculator, dar care m-au urmarit, fie citind printurile fie pe revista presei! In fine, in spiritul Craciunului, vreau sa- mi cer scuze fata de cei care s-au simtit lezati, atinsi sau vizati de cuvintele mele. Nu a fost nimic cu intentie, ci mai degraba un act de normalizare a unor relatii si caractere umane. Macar acum, la sfarsit de an, in preajma Sfintelor Sarbatori, sa constientizam ca nimic nu e vesnic. Trebuie sa avem puterea sa ne schimbam, sa lasam de-o parte ranchiunele, vorbele grele si, in special, aroganta. Totodata, vreau sa le aduc multumirile mele tuturor celor care au avut timp si nervi sa ma picteze prin birturi, pe la mese, prin sedinte cu usi inchise – nu sunt suparat pe voi! Trebuie sa existe si astfel de raspandaci. Pana la urma e de inteles! Le transmit toate cele bune chiar si celor care m-au dezamagit in ultimul an – nu sunt multi – si care au promis marea cu sare, dar nu au miscat un deget. Fie de teama sau doar pentru ca asta le este caracterul: povestitori, mincinosi, aburitori. Nu sunt suparat nici macar pe voi! Pentru aceasta categorie, am un citat cu totul special, tocmai pentru ca stiu ca il uziteaza in mod frecvent: Iert, dar nu uit!
Pana la urma, nu vreau nici sa iertati si nici sa uitati! Vreau doar sa mergeti mai departe, asa cum ati facut-o si pana acum. Poate doar cu mai multa bagare de seama. In fine, am un mesaj si pentru o ultima categorie de persoane: prieteni adevarati/oameni de bine! Sa va dea Dumnezeu sanatate, presperitate in anul care vine, implinirea tuturor dorintelor. Si pentru ca toti trebuie sa fim mai buni, macar acum, am pentru fiecare dintre dvs o colinda, cantata de baietii mei, David si Luca, asa cum au putut ei mai bine. Cu un pic de ajutor! Sarbatori fericite tuturor. Un an nou mult mai bun si plin de realizari.
In sfarsit, dupa zile intregi de consultări astrale, am ajuns la concluzia ca Viorel Hrebenciuc nu e chiar atat de nebun, pe cat pare la prima vedere! Stia el ce stia cand a afirmat, in direct la Antena 3, ca motivul care l-a făcut să aibă rezerve, în campanie, față de ziua de joi, cînd s-a pus problema marii confruntări dintre Geoană și Băsescu, ar fi fost… flacăra violetă: ”Am ales ziua de joi, deşi joi după-amiază, în general, este în forţă domnia sa pentru că-i violetul acela care-l purta în ultimul timp, dar e altă chestiune în care nu vreau să intru” . Marele strateg al PSD a mai adaugat: ”În ziua de joi, în general, Traian Băsescu este în formă maximă pentru că cel puţin cei care se ocupă de… ştiu ce înseamnă ziua de joi, este ziua flăcării violete şi dacă aţi observat, toţi cei din PD purtau violet, şi cravatele, şi puloverele şi puloverul pe care-l purta Băsescu, deci există o filiaţie aici, dar e de cu totul altă natură. Eu cred în treaba asta şi de-aia nu-i cazul să dezvoltăm aici subiectul, ar trebui să facem o emisiune separată numai pe acest subiect. Să n-o luaţi ca o glumă chestia asta” !
Ca sa priceapa toata lumea ce e cu delirul asta mistic la marele combinator al PSD, am dat un search pe goagălul lui Marean Vanghelie. Iata ce am scos din colturile intunecate ale mintii lui Viorel Hrebenciuc: flacara violeta este un cuvant ce apare in vechile texte egiptene sacre sub numele de Saqqara (sau Sakara – in traducere Focul Sacru) ce a fost folosit in antichitate in interiorul Scolii Misterelor . Flacara Violeta reprezinta esenta uneia dintre cele sapte mari raze de vindecare. La fel cum lumina soarelui trece printr-o prisma refractandu-se in cele sapte culori ale curcubeului si lumina spirituala se manifesta sub forma a sapte raze fiecare avand culoarea, frecventa si calitatea Constiintei Hristice. Raza violeta este cunoscuta sub numele de ”a saptea raza”, iar atunci cand o invocati ea va cobori in inima dumneavoastra unde va forma Calitatile Hristice ale compasiunii, iertarii, dreptatii, libertatii dar si transmutarii. Misto, nu? Foarte tare. Mai ales ca misticismul asta de doua parale vine din partea unui initiat in alte taine, decat…cele violet!
Si pentru ca unui mare prelat la nivel national ii sade bine intr-un jilt comod si cu muuuulti discipoli in jurul domniei sale, iata ca si la PSD Timis moda…violeta e la ea acasa. Mai mult, a prins si la prostime! Probabil ca, tocmai din aceasta cauza, a nuantelor de violet, PSD Timis a obtinut un scor dezastruos pentru prostanacul de Mircea Geoana. Alta explicatie, conform teoriei lui Viorel Hrebenciuc, nu gasim. Tocmai de aceea va invit sa dati un ochi aici, ca sa va convingeti de ocultismul din PSD Timis, dupa care sa aruncati o privire si pe imaginile de mai jos: preotul Radu Toanca, in timpul sau liber consilier local la Primaria Timisoara, in vesminte…violet! Hai, noroc!
…asta e concluzia la care am ajuns, dupa cel de-al doilea tur de scrutin, in care Mircea Geoana a pierdut lamentabil, avand in spate cea mai mare coalitie postdecembrista! Dupa ce a sarit ca un Prostanac pe scena din fata sediului PSD din Kisseleff, bucurandu-se ca…au invins impreuna, dupa renumararea voturilor, acest saltimbanc s-a vazut nevoit sa-si recunoasca infrangerea. Vorba lui Ion Iliescu: Trebuia sa asteptam numarea voturilor. E o eroare. Ne-am bucurat mult prea devreme! Pana la urma, diplomatul Mircea Geoana – e ultima data cand il numesc asa – a pierdut pe manuta domniei sale: gafa dupa gafa, anturaj nepotrivit, vizite nocturne la malefici si moscoviti, spiritism si mesaje aduse din lumea umbrelor, aliante impotriva firii si naturii si cate si mai cate! Acum, acest personaj de trista amintire trage de timp, in speranta ca va ramane la carma PSD, desi a promis ca va demisiona, daca va pierde alegerile prezidentiale. Si le-a pierdut, conform Curtii Constitutionale si poporului roman!
Am urmarit cu atentie declaratia de invins a lui Mircea Geoana. S-au desprins doua idei principale. Prima, prezidentiabilul va duce PSD in era modernizarii, cu alte cuvinte nu lasa formatiunea politica din mana! A doua, chiar daca instanta l-a validat pe Traian Basescu, liderul PSD va contesta alegerile la CEDO si la alte instututii europene. Dovada ca, nici in ceasul al doisprezecelea, Prostanacul nu stie sa piarda. Nici vorba de barbatie. Pana la urma, pe de-o parte e normal sa te cramponezi de ciolan, atata timp cat esti impins de la spate de grupuri oculte, care te-au sustinut si te-au finantat si care, o data cu disparitia ta, vor intra si ele in istoria neagra a PSD. Un lucru e cert: indiferent ce mesaje transmite in eter si pe ultrascurte marele Mircea Geoana, in PSD a pornit deja lupta pentru putere si suprematie. Cat de curand, si numele acestuia va fi trecut in cartea de oaspeti din Kisseleff! Nu in ultimul rand, datorita anatemei pe care a aruncat-o asupra intregului PSD, dar mai ales gratie filmuletelor, care incep sa apara despre cinstitul Mircea Geoana, pe post de ciubucar, trezorier, vanzator de posturi si, nu in ultimul rand, de negociator omnipotential cu URSS.
Evident, odata cu Mircea Geoana vor disparea si alte personaje de pe scena politica! In primul rand, marele Ilie Sarbu care, mai nou, transmite in teritoriu ca are sanse reale sa preia conducerea centrala a partidului. Mare povestitor, parintele Ilie! Pana la urma si istorisirile acestea au rolul lor, doar-doar sponsorii PSD Timis se vor calma si nu vor mai cere banii inapoi! Nu vreau sa vorbesc, din nou, de cei o suta de mii de coco, pentru care unii au cerut functii publice pentru oamenii lor de casa: finante, politie, prefecti si subprefecti. Acum vreau sa ma refer la o alta suma, de sapte ori mai mare, imprumutata unor membri ai PSD Timis, pentru buna desfasurare a alegerilor. Iata stenograma: Ni-i dai imprumut, acum. Daca castigam, iti scoti banii inzecit. Daca pierdem, ii primesti inapoi! Si acum sa vedem cine recunoaste aceste…versuri!?! Cert e ca sponsorul, un important om de afaceri, implicat in piata imobiliara din vestul Romaniei, a confirmat discutia, suma si contextul imprumutului! Mai mult, a localizat si spatiul in care s-a facut tranzactia, dar si cine a luat sacosa cu atata amar de banet. Evident, dupa reteta lui Mircea Geoana, nici la PSD Timis nu a fost vorba despre…trezorierul partidului!
In rest, in afara datoriilor galactice, la PSD Timis e liniste si pace! Toti lucreaza pe burta. Pe de-o parte, lupii tineri au intrat, oarecum, in hibernare: strang banuti si se pregatesc sa-si pastreze posturile caldute din struictura partidului. Pe de alta parte, se pregatesc sa preia fraiele filialei PSD. Asta, in timp ce Craciun Adamescu a anuntat pe CD Loga 40 ca intra in concediu medical din pricina surmenajului electoral. Cat despre Papa Ilie, acesta a disparut. Ultima data, l-am zarit pe scena alaturi de Mircea Geoana, tocmai in randul cinci sau sase, in duminica din 6 decembrie. Apropo, cati dintre dumneavoastra stiti ca, in aceea noapte de pomina, in timp ce Prostanacul topaia ca un Micky Mouse, din cauza aglomeratiei pe metru patrat, scena din Kisseleff a cedat, la propriu, in partea din spate. Un semn mai rau, nici ca se putea!
Au mintit poporul cu televizorul: cam asta ar fi, in linii mari, concluzia unei campanii electotrale de succes! Pe de-o parte PSD, PNL, PNG, PRM si UDMR iar pe de cealalta PD-L. Sau, altfel spus, pe de-o parte Traian Basescu, iar de alta restul lumii. Si ca sa fiu si mai dircet, de partea lui Mircea Geoana marile televiziuni nationale si radiourile importante, iar pe partea lui Traian Basescu televizunile de nisa, recte B1, Otv si Etno, plus cateva bloguri si portaluri de stiri! Viata a demonstrat ca nu conteaza… cu cine, daca ai… cu ce! Mircea Geoana a pierdut, la pachet cu toti aliatii sai si cu tot cu Klaus Johannis. Traian Basescu a castigat! Din nou!
Revenind la ziua votului, mare a fost bucuria prostanacilor de pe bv CD Loga 40 care s-au imbatat inainte de vreme, alaturi de euforicii de la PNL si de obisnuitii lingai de serviciu, cu pretentii de mari ziaristi si strategi. Citat din seful lor, Tetelu, aka Papa Ilie: V-ati inconjurat numai de prosti. Nu sunteti in stare sa organizati nimic. Ne-am facut de ras de 1 Decembrie. M-ati dezinformat… Acestea au fost cuvintele parintelui Sarbu, imediat dupa ce Geoana si Crin Antonescu au taiat-o pe usa din spate a Operei din Timisoara. Bine ca nu a mai fost nevoie ca cineva sa inchida portile Catedralei, ca acum 20 de ani! Daca tot suntem la capitolul Ilie Sarbu, acesta nu a sarbatorit victoria de 2 ore a presedintelui exitpolurilor la Timisoara, ci s-a inghesuit, tocmai in randul 5, alaturi de sosonari si stegari, tocmai in Kisseleff. Tot degeaba! Protejatii lui din teritoriu au comis-o din nou: cu toata coalitia Sarbu-Robu-Ciuhandu si editrorialisti de sec masculin, femin si incert, Basescu a scos un scor de aproape 60 la suta pe Timis. Fara comentari! In concluzie, din nou, angajamentele raportate la Bucuresti de catre PSd Timis, recte 50 de provente, s-au fasait in 45 de minute, cam tot atat cat dureaza o cursa Tarom, Timisoara-Bucuresti. Acum, cu imbarcare la coada, fara privilegii si fara salonul oficial. Trist. Amar. Un fost!
Dupa ce toata noaptea, la sediul liberalilor din Piata Unirii, pesedistii au impartit functii la deconcentrate, prefecti si subprefecti, in urma cu cateva ore cosmarul lor a revenit. Daca noapte trecuta numarau si calculau cat vor mai incasa pentru functiile publice de la tot soiul de papagali si parveniti, iata ca in aceasta dimineata, lucrurile stau exact invers. La PSD Timis, toata lumea sta sa calcculeze cum vor da banii inapoi oamenilor. In special, Fratilor Bicicleta, care au investit 100.000 coco, cu urmatoarele conditii: trei subsecretari de stat, un prefect de Timis, un subprefect de Hunedoara si diversi cocalari pe la deconcentrate. Nasol. Bani multi. Mai ales in conditiile in care Tetelu a sarit la cap cu 20.000 coco, evident, nu din buzunarul sau.
Partea mai groasa e ca, asa cum a spus-o si liderul PD-L Vasile Blaga, infrangerea Prostanacului, la diferenta de 80.000 de voturi, s-a datorat episodului de la Timisoara, care a produs declicul in marile orase. Normal, tot PSD-ul trebuie sa le multumeasca celor din conducerea PSD Timis si, in mod special, fostului Ilie Sarbu, fostului Adam Craciunescu si fostului Sorin Grindeanu. Citat global de la pesedisti din mai multe organziatii din Romania: Prostanacul tot prostanac ramane. Am muncit ca prostii 5 ani de zile. Am cheltuit milioane de euro si totul s-a dus intr-o saptamana, dupa ce Sarbu a insistat sa-l cheme la Timisoara, spunand ca el controleaza totul. A controlat o p…a! Imi vine sa urlu! Dupa faza asta Prostanacul se mai duce, in miez de noapte, la Vantu. Sper sa-si ia gasca si sa plece cu tot cu hotii lui. Pana la urma, tot raul e spre bine. Ne curatam si noi partidul de lichele si parveniti.
Sunt convins ca si de aceasta data, vinovat pentru esecul lui Mircea Geoana in Timis, va fi presedintele organizatiei PSD Faget. Pe de alta parte, nutresc speranta ca marele Craciun Adamescu sa mai puna osul la o noua campanie electorala, de data aceasta din Vaideeni-Valcea. Normal, vorbind despre efectul salmonelei asupra alegatorilor rosii si despre cat de cretin trebui sa fii ca sa crezi ca tot ce zboara se mananca! Si ca sa inchei asa cum se cuvine, dati-mi voie sa citez dintr-un mare clasic in viata: A murit hidra comunista! Evident, clasicul este acelasi care l-a facut pe Ilie Sarbu sa afirme in gura mare la televizor ca manifestatia anti Geoana din Piata Operei de Ziua Nationala a fost condusa de socrul deputatului Valeriu Tabara. Om mort de 36 de ani! Ce prosti!
Comentarii recente