Acum, mai mult ca oricand, PSD Timis se afla in plin razboi. De la intepaturi si mici animozitati, armamanetul greu a fost pus pe taraba, astfel incat, pentru orice initiat in tainele social-democratiei, totul suna a santaj! La fel ca si la Bucuresti, si in Timis, cele doua tabere isi disputa lupta pentru putere si suprematie. Pe de o parte, ministrul Sorin Grindeanu, prospat presedinte al PSD Timis si exponent al premierului Victor Ponta, iar pe de alta parte, Titu Bojin, fost presedinte de partid si actual sef al CJ Timis, reprezentant al lui Liviu Dragnea, mai marele social-democratilor romani. Este mai mult decat evident faptul ca, intre cele doua tabere banatene, nu mai exista cale de impacare si ca toata lupta se duce cu armele pe masa. Miza este simpla si usor de inteles. Titu Bojin vrea presedinte executiv al PSD Timis, adica mana dreapta a ministrului Sorin Grindeanu. Tot Titu Bojin mai vrea o tura de 4 ani in fruntea CJ Timis, sustinut de social-democrati. Ministrul Sorin Grindeanu nu vrea nici una si nici alta pentru Titu Bojin, invocand, pe buna dreptate, criterii de integritate!
Primul semnal, ca sa nu-i spun tampon, a venit saptamana trecuta cand, din pricina managementului performant al lui Titu Bojin, exercitat in fruntea PSD Timis, patronul SC Satimpex SRL, Traian Sere, a blocat conturile social-demorcatilor la nivel national, tocmai pentru recuprarea unei datorii vechi din campaniile electorale precedente. Desi Bojin a semnat contractele si si-a asumat ca le plateste, chiar si in discutii private cu Traian Sere, promitandu-i marea cu sarea, pana la urma, i-a tras clapa omului de afaceri! Atat l-a plimbat pe Sere de pe o marti pe alta zi de marti, pana când, din pricina de mascati, dube si DNA, Titu Bojin a fost schimbat din functia de presedinte, astfel incat l-a trimis pe patronul SC Satimpex SRL la usa ministrului Sorin Grindeanu care, intre timp, preluase organizatia, motivand ca ”altii sunt la butoane, acum, Traiane, asa ca ia banii de la ei”. In fine, dupa ce conturile au fost blocate prin sentinta judecatoreasca, problema a fost rezolvata de Sorin Grindeanu, in sensul ca s-a reusit semnarea unui scandetar de plata. Practic, o reesalonare de plata a datoriilor. Apropo de datorii, cand a parasit functia de presedinte al PSD Timis, Titu Bojin a lasat partidul cu o gaura de 17 miliarde de lei vechi.
Cum manevra cu SC Satimpex SRL nu a tinut la nesfarsit, o alta minune, tot marca Titu Bojin, a spart piata, chiar ieri, inca de dimineata. Mihai Moticica, patronul SC Moticica SRL, prietenul intim al presedintelui CJ Timis, Titu Bojin, a dat in judecata PSD Timis. Normal, e vorba tot despre recuperarea unei datorii, tot istorice si tot din perioada de management a fostului presedinte al social-democratilor banateni. Practic, dupa ce PSD Timis a preluat sediul de pe strada Tudor Vladimirescu, chiar din patrimoniul Primariei Timisoara, Titu Bojin, in calitate de presedinte al PSD Timis, l-a bagat pe prietenul sau, Mihai Moticica, in schema, cu o gramada de lucrari de reparatii si renovari, de capul sau. Fara nicio decizie a Biroului Permanent, fara nicio consultare, fara nicun mandat. Asadar, SC Moticica SRL, unde pe vremuri se tineau chefurile si sedintele de taina ala PSD Timis, s-a apucat de treaba si a facturat: 300.000 euro. Normal, PSD Timis a semnat, fara nicio problema, ca doar nu era sa conteste volumul si calitatea lucrarilor prestate de prietenul intim al presedintelui Titu Bojin.
Acum, ca e clar pentru toata lumea cum si sub ce forma a fost indatorat PSD Timis, mai sunt unele mici aspecte de mentionat. Cel care va plati oalele sparte va fi, fara doar si poate, din nou, ministrul Sorin Grindeanu. Nu de alta dar, la fel ca si in situatia lui Traian Sere de la SC Satimpex SRL, chiar si in speta cu SC Moticica SRL, Titu Bojin, de la inaltimea jiltului de presedinte al CJ Timis, se comporta exact la fel: nu mai e treaba lui, ca nu mai e presedinte de partid! Ceva in genul, prinde orbul, scoate-i ochii! Iata si logica constructiei in fraza: „Vorbiţi cu preşedintele partidului. Nu ştiu detalii în legătură cu procesul, cu înţelegerile. Eu nu am ce răspuns să dau. S-au făcut lucrările la momentul respectiv pentru sediu. E valoarea lucrărilor rămase (…) Dacă eu eram la comandă, probabil că situaţia era la fel sau altfel. Prima problemă e pe cale amiabilă pentru că într-un fel sau altul el trebuie să îşi ia banii”.
Aici, Bojin are dreptate: Moticica trebuie sa-si ia banii, sub o forma sau alta, ca doar contractul a fost semnat, iar factura de 300.000 euro a fost asumata, nu?!? Cine a crosetat toata aceasta poveste, inca de la inceput, stim cu totii, deja, nu?! Oricum, nu cred ca ar mira pe nimeni, avand in vedere o serie de elemente si reactii chimice, combinate pe tabloul lui Mendeleev, daca Mihai Moticica ar fi folosit ca moneda de schimb pentru accesarea functiei de presedinte executiv al PSD Timis. Pana la urma, ce si-ar dori banateanul mai mult decat sa-l vada pe Titu Bojin, descalecand de pe un cal alb, in postura de salvator al social-democratiei si reinstaurat, cu sau fara coroana de margaritar, intr-o noua functie politica, mai ales acum, in era lui Liviu Dragnea. Vorba lui Bojin: Moticica trebuie platit sub o forma sau alta! In mod cert, aici, Titu Bojin nu s-a referit la lucrarile publice pe care Moticica a avut sansa sa le proceseze, deja, direct sau indirect…
Comentarii recente