PSD Timis se scufunda: incet si sigur!

18 Oct

Pentru ca nimic nu poate dura o vesnicie – chiar daca vesnicia s-a nascut la sat – de mai bine de doua saptamani, PSD Timis a luat-o la vale. In mod constant, cu masi marunti, spre prapastie! Nebunia a inceput odata cu descinderile Politiei Economice in gestiunea celor de la Directia Apelor Romane Banat, institutie pastorita, pana nu demult, de Titu Bojin, actualmente presedinte al CJ Timis si al social-democratilor banateni. E de notorietate ca politistii s-au dus tintiti spre doua firme, care au gestionat contracte cu DAB, pe vremea cand Bojin era la butoane, societati care au apartinut, periodic, familiei Bojin. Apoi, nebunia a continuat cand sotia si fiul presedintelui Bojin au fost convocati in fata procurorilor, ca sa dea explicatii. Isteria a intervenit in momentul in care Titu Bojin a aparut si el, in carne si oase, la usa Parchetului, chipurile, neinvitat, dar preocupat ca nu cumva magistratii sa-l fi invitat intr-o alta zi, cand s-ar fi putut afla in alta parte decat la Timisoara. De ras, dar asta e si asta au rulat „cipezarii” pe surse, prin cafenele, pe sms-uri, telefoane si pe la roadele toamnei.

Au fost mai apoi doua vizite intempestive ale celor de la DNA Timisoara, tocmai in parohia lui Titu Bojin, adica la Consiliul Judetean Timis. In prima faza, s-au pus intrebari, iar a doua tura, cu mandat de la judecator, s-au ridicat documente, calculatoare si alte acareturi privind un program electronic, menit sa ajute populatia judetului in relatia cu decidentul. In ambele cazuri, atat la perchezitiile de la Directia Apelor cat si in cele de la CJT, numele lui Titu Bojin a fost pe buzele tuturor, pe toate paginile ziarelor, pe toate posturile de radio si televiziune. Un circ monstruos, pe-alocuri penibil, in care, de fiecare data, Titu Bojin avea aceeasi placa, in ciuda tuturor aparentelor si evidentelor: ca e nevinovat, ca verificarile nu au legatura cu el, ca firmele nu mai sunt ale familiei etc! Vorba unui procuror: si daca i-ar fi venit postasul la poarta si i-ar fi inmanat o scrisoare, Bojin ar fi fost in stare sa jure ca nu a fost postasul, ci dentistul si ca nu e vorba de nicio scrisoare, ci de un buchet de flori!

Oricum, in acest circ continuu, cel mai inteligent semnal de alarma, cu manta ca la biliard, l-a tras insusi premierul Victor Ponta care, ar fi trebuit sa fie la Timisoara, in urma cu doua zile si, desi inaugurarea de la fabrica Elba era trecuta in agenda guvernamentala, cu incepere fix de la ora 15, acesta a facut pasul inapoi. Iata inca o dovada ca Bojin, in dubla s-a calitate, atat de presedinte de partid cat si de judet, nu are nicio treaba cu descinderile de la DAB si CJT! Lasand gluma la o parte, treaba este cu atat mai serioasa cu cat, la ora actuala, din pricina scandalurilor continue, cu iz de coruptie si spaga, PSD Timis este intr-o disolutie totala. In primul rand, filiala nu-l mai asculta pe Bojin, iar al doilea semnal a avut loc, ieri, cand Bojin a convocat BPJ al PSD Timis, reusind sa adune la „masa animozitatilor”, nici mai mult nici mai putin de 9 persoane. Nu-i nominalizez pentru ca, oricum, nu ati auzit de ei. Sosonari fara putere in partid. Executanti! In schimb, azi, s-a intalnit restul BPJ al PSD Timis. Ca sa fie clar, restul de 25 de persoane! Concluzia deiscutiilor a fost una clara si la unison: Titu Bojin trebuie sa se autosuspende din PSD Timis, pana la solutionarea problemelor cu legea!

Pana si Ion Mocioalca, seful zonal al PSD, i-a cerut lui Bojin acelasi lucru, dar presedintele nu se da plecat. Normal, ca doar a fost ales in unanimitate si vrea sa-si duca mandatul pana la final. Si atunci, lucrurile s-au simplificat: ca vrea ca nu vrea, soarta lui Titu Bojin va fi discutata, luni, in Biroul Permanent National al PSD tocmai de greii de la Bucuresti. Ceea ce regret cel mai mult este faptul ca, nimeni din PSD Timis, nu si-a asumat preluarea filialei, una si asa mai mult decat erodata si in bataia vantului, in ciuda eforturilor disperate ale lui Titu Bojin.

Politica are nevoie de oameni curajosi, domnilor!

Update: Senatorul Ilie Sarbu a trasmis in teritoriu, cu subiect si predicat, ca nu se va implica sub nicio forma in scandalul de la Timis, semn ca „pestisorii” social-democrati vor trebui sa se descurce cum stiu mai bine. Adevarul e ca nu poti tot timpul sa astepti ca sa vina altii, sa-ti regleze ceasul. Exact cum spuneam: politica are nevoie de oameni curajosi!

Anunțuri

3 răspunsuri to “PSD Timis se scufunda: incet si sigur!”

  1. detectivitimis Octombrie 26, 2013 la 8:59 pm #

    Felicitari pentru postul de la Romania TV….comparativ cu ce ti-a oferit Bojin…se vede ca omul habar nu are ce „pastoreste” 😉

  2. nicu Noiembrie 26, 2013 la 4:01 pm #

    Problema in PSD Timis nu este doar Bojin asa cum se doreste.Daca ne uitam cu mai multa atentie in ascensiunea unora in diferite structuri de conducere pina la nivel national,vom ajunge la concluzia ca aici functioneaza dorinta de imbogatire fara nici o responsabilitate si acoperirea tuturor infractiunilor comise cu indivizi obedienti plasati in structuri de decizie si aplicarea legi.Daca ,politia ;magistrati;justitia si presa ar fi cu adevarat libere si democratice nu aservite si obediente,nu ar trebui decit sa scoata din arhivele lor si ale Garzi Financiare dosarele foarte bine instrumentate si probate cu mare profesionalism,si se va face o curatenie in acest judet cum nici cel mai pesimist cetatean cinstit nu ar fi sperat.Dar inca o data spun,obedientii din presa care sparg usile presedintelui Cj cu umilinta si servilism nu agreaza astfel de abordari,procurorii nu doresc sa dezgroape mortii care pina la urma ii vor ingropa si pe ei,iar politistii sparg usi doar la comanda parvenitilor pe la cei ce ii incomodeaza si le dau frisoane.Pacat ca un asemenea judet nu este condus de oameni,corecti;competenti si gospodari,sau Banatul nu mai are asemenea valori.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Bojin, trimis la plimbare. La PDL | pupincuristii - Octombrie 20, 2013

    […] acestea sunt faptele la zi în CJT. La PSD Timiș, însă, e deranj mare, pentru că Titu Bojin nu mai este dorit de membrii conducerii …. Concret, vineri pe la prânz pesediștii s-au strâns la sediu să îl judece pe Bojin, în […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: