Acum ca, in sfarsit, s-a terminat si nebunia cu alegerile din PSD, atat la nivel local si judetean cat si la nivel national, cred ca a venit momentul sa-mi exprim si eu un punct de vedere. Din rationamente proprii, am tacut, tocmai pentru ca nu am vrut sa tulbur si mai mult apele in PSD Timis, o filiala care, privita de afara, pare solida si armonioasa, Ceva de genul unui cuib, in care toti lucreaza pentru unul si unul pentru toti! Repet, asa par lucrurile privite de afara! Daca esti cat de cat conectat la cuib, atunci perceptia se schimba, automat: din cuib de pasarele, in cuib de viespi!
In urma cu circa o luna, PSD Timis a trecut prin alegerile de la organizatia municipala. Toate bune si frumoase, pana cand, cei care tot fac jocuri prin PSD, si-au varat, din nou, coada. A iesit circ monstruos pentru functiile de vicepresedinti, chiar daca de afara toata lumea a parut resemnata. Semn ca nimic nu a transpirat, iar rufele au fost spalate in marea familie social-democrata. Oameni care au muncit pe branci pentru partid in ultimii zece ani, au fost lasati pe dinafara, tocmai pentru a face loc altora care, in guvernarea PDL, lingeau clantele si turnau ca la usa cortului tot ce misca in PSD. Unii dintre ei, oameni fara coloana, clopotei si ghiocei. Bun executanti! Ma feresc sa-i cataloghez mai mult! Au urmat mai apoi alegerile pentru organizatia judeteana a PSD Timis. Practic, doar pentru functia de presedinte al partidului. Unic candidat: Titu Bojin! Dupa un spectacol de zile mari, cu artificii, videoclip, sondaje de opinie, scena ca la concert si mii de delegati, Bojin a castigat inca o tura in functia de presedinte al PSD Timis, cu un numar maximal de voturi. Semn ca e iubit de electoratul social-democrat, nu?
Dupa acest succes rasunator, Bojin a fost mandatat de organizatia judeteana a PSD Timis sa mearga la Bucuresti si sa se lupte pentru un post de vicepresedinte regional si sa arate ca Banatul e fruncea! S-au ales delegatii – cel mai mare numar din regiunea vest, urmat mai apoi de Arad, Caras, Hunedoara – in numar de 103 persoane care, in unamitate, ar fi trebuit sa-l voteze pe Bojin, in functia de vicpresedinte regional. Ca la alegerile judetene, ce mai! Simplu ca buna ziua! Aici, pentru alegerea delegatilor, vreau sa fac o singura precizare, fara alte comentarii: faptul ca o persoana de sex feminin, care munceste pentru PSD de 15 ani, „este o sarantoaca si nu are bani nici sa treaca strada„, nu ar fi trebuit sa reprezinte un criteriu social-democrat de evaluare! Cu asta am inchis subiectul!
Revenind la congresul PSD din weekend-ul trecut, dupa cum se stie, Titu Bojin a pierdut lupta, pentru functia de vicepresedinte regional, in fata deputatului Ion Mocioalca din Caras-Severin. A pierdut-o la scor, astfel incat mai bine de jumatate din delegatii din Timis nu l-au votat pe presedintele lor, adica pe Titu Bojin! Aici, motivele si explicatiile sunt mai multe si ceva mai complexe. In primul rand, la votul electronic, unul de necontrolat, unii pesedisti banateni au prins momentul perfect ca „sa-i multumeasca” presedintelui Bojin pentru tot binele din lume. Altii au facut-o la comanda grupurilor din PSD si cand spun altii ma refer aici la oamenii care au fost promovati de Titu Bojin, imediat dupa alegerile pentru CJT de anul trecut. Oameni santajabili si fara pic de coloana! Altii au primit ordin din Caras Severin, pe linia lui Frunzaverde, cum „sa aleaga corect si pentru viitor”. Mesajul a curs, ca si raul Bega, atat prin Lugoj cat si prin Deta!
Si totusi, cel mai mare vinovat pentru esecul rasunator al lui Titu Bojin este…Titu Bojin. Nu mi-e frica sa-l compar pe Bojin cu Geoana, desi e diferenta de anvergura intre cei doi, dar cam la fel s-a intamplat: Bojin s-a culcat vicepresedinte regional si s-a trezit doar presedinte la CJ Timis. Pe departe, cu cel mai mare impact negativ, care a dat curaj clevetitorilor, au fost doua materiale de presa, aparut in preziua votului. Unul in care Bojin face misto de ANI, care-l cerceteaza de luni bune, si in care sustine ca, in fapt, castiga de doua ori mai multi bani decat ii imputa ANI. Si, nu in ultimul rand, o directa de dreapta, tocmai in mecla premierului Ponta, cu tot cu poza de la cununie, in care „unii” vorbesc, cu subiect si predicat, despre faptul ca informatia cum ca Bojin e cercetat de ANI a plecat pe mass-media de la fiica contracandidatului Mocioalca, notarita in Timisoara, fina a lui Victor si Daciana Ponta, casatorita cu fiul celebrului interlop Vasile Gorun. Asa ca toata lumea, fara prea mare efort, a putut deduce ca Bojin l-a atacat ca un disperat pe Mocioalca, lovindu-l cu manta si pe premierul Ponta si, nu in ultimul rand, asociindu-l pe acesta ca naseste pui de interlopi!!! Va puteti inchipui ce impact a avut acest aspect, in ziua premergatoare votului???? Rezultatul se stie. Mesajul a fost clar. L-a primit pana si Bojin. Mai mult, pana si Daciana Ponta cand a iesit de la vot, in drum spre iesirea din sala, a trecut pe langa deputatul Mocioalca si a batut palma cu el, in vazul tuturor! Din nou, Bojin a inteles mesajul!
Si ar mai fi multe de spus. De exemplu, unii delegati care chiar au vrut sa-l voteze pe Titu Bojin, dar s-au intors impotriva lui din cauza unor „cipezari” care, in Postul Pastelui, urlau cat ii tineau bojocii fraze de genul: „cine nu-l voteaza pe Bojin sa-l bata Dumnezeu”, „cine nu-l voteaza pe Bojin sa moara in chinuri” si cate si mai cate. Inclusiv modul agresiv si violent prin care doamnele pesediste, obediente lui Bojin, au inteles sa transmita mesajul presedintelui CJT, chiar inainte de momentul votului.
Nu-l mai reproduc, din respect pentru Titu Bojin!
Bojin a fost votat de TOTI (103) din Timis+presedintii celorlalte 3 judete, deci 106. Toata lumea si-a respectat cuvantul!
Clar!!
Prima lupta politica unde Bojin a schimbat echipa din spatele lui…..oare cati din cei ce l-au ajutat strategic, din noua echipa de sociologi, pot raspunde corect la intrebari ca:
Cum a ajuns sa fie Titu presedinte la PSD Timis?
Cum a rezistat (cu toate scandalurile, suspendari, excluderi, s.a.) in functia asta?
Cum a ajuns Titu candidat la CJT?
Cum si de ce a castigat Titu, chiar cu mai multe voturi decat Robu in Timisoara, alegerile locale?
Cum s-a obtinut scorul de la generale?
@Andreea
Daca ar fi stiut raspunsul macar la una din ele ar fi facut pe ei…….nu ar fi indraznit sa isi imagineze macar ca pot sa dea sfaturi, sa blesteme, sa coordoneze…..
Vai de capul lor si a celui consiliat!
Am convingerea ferma ca dl Bojin stie raspunsul la toate aceste intrebari. Acum, insa, nu ii convine sa-si aduca aminte! Nu e momentul:))
Uite o varianta de raspuns, sugerata de Ovidiu Branzan, fost ministru al sanatatii si cel al carui nume a fost taiat de pe lista delegatilor din Timis: Delegatul Clipici, acest cetatean Kane al regiunii Vest, s-a intors in sanul familiei avand sentimentul datoriei indeplinite si i-a spus nevestei la un pahar de coniac in fata semineului: Am atins cele mai inalte culmi politice, m-am batut in congrese, dar a venit timpul sa ma retrag: politica este o curva, scumpa mea.
E cu talc, dar din „ghicitoare” am inteles si cine este acest „citizen Kane” care l-a inlocuit pe Branzan!!
Bojin s-a luptat – la limita statutului – de trei ori cu grupurile din partid si cu unii dintre liderii centrali: in 2010 cand cu mare greutate a ramas singur in cursa pentru presedintia PSD Timis, in 2012 cand a fost desemnat candidat la CJT si mai apoi in campania electorala cand adversarii din propriul partid i-au pregatit mai multe lovituri. In toate aceste batalii Bojin a fost sustinut – direct sau indirect – de senatorul Ilie Sarbu, chiar daca au mai existat tensiuni intre cei doi. Dar poate la fel de important a fost sprijinul masiv pe care l-a avut de la echipa foarte restransa de consilieri. Problema e ca dupa ce a ajuns sef la CJT Bojin i-a izolat pe cei care l-au facut din buldozerist, primar PCR, sef la Ape sustinut de PDL ditamai presedinte de Consiliul Judetean. Acum, Bojin a pierdut rusionos pe mana unei echipe de expirati cu care lucreaza. Acesti indivizi l-au prostit sa candideze pentru vice regional desi era clar ca nu e dorit la centru. Ce a facut Titu Bojin se stie. S-a enervat ca l-a gasit ANI cu probleme si de nervi a comandat un articol in care il ataca pe Ponta, Mocioalca, etc. La gramada si fara argumente. In replica Sarbu i-a retras sprijinul cu o zi inainte de vot iar Bojin a ramas precum imparatul din povestea cu hainele: Gol.
Toti cei 103 DELEGATI din Timis la Congres au fost mandatati prin REZOLUTIA votata in unanimitate in Conferinta judetena a PSD Timis, sa-l voteze pe Bojin in functia de vicepresedinte regional, sa se lupte pentru un post de vicepresedinte regional si sa arate ca Banatul e fruncea! Alte comentarii sunt zadarnice, ori suntem organizatie politica ori club de……dezbateri despre cum ne exprimam unii sau altele.
Cu aceeasi pretuire…
Bojin trebuie sa stea pe fundul lui si sa nu puna botul la „unanimitatea” de la alegerile din judet.
A deranjat oare, ficatii cuiva, mesajul de forta de la Conferinta Judeteana !!!???
O, scuze… ficatul, ca este la singular la………!!……
…..mai multe organe sunt la singular……………..
@Costy: Care mesaj de forta de la Conferinta Judeteana? Care mesaj? Ca a candidat de unul singur Bojin si a castigat. Asta reprezinta forta?
Asa ma gandeam si eu: care mesaj de forta?? Parerea mea ca la conferinta judeteana a fost mai mult un spectacol/punere in scena decat mesaj politic mobilizator! Repet…e parerea mea!
Ce ironie a sortii! La momentul anuntarii rezultatelor, emeritii consultanti ai domnului Bojin serveau whisky la Otopeni si sarbatoreau umilinta care i-au servit-o lui Bojin! La Sala Palatului, langa presedinte erau putini, la bine si la rau, Marcel Mihoc, Stragea de la Lugoj(ramas acolo ca sa salveze aparentele), cetateanul Kane si vreo doi tineri fideli care s-au aruncat cu pieptul dezvelit inca de la locale cand faceau presiuni pentru celebra nominalizare a candidaturii! Restul, comentarii pe sub nas, ironii fine si calcule de viitor! Ganduri de curatenie sau impacare spirituala? A fi sau a nu fi? Aceasta e intrebarea!
penibil… 😦