Mizeriile de campanie: Nodiți și Gârboni, primele victime!

28 Mai

Înainte cu nici două săptămâni de finish-ul acestei campanii electorale, au apărut și mizeriile specifice unei astfel de perioade: loviturile sub centură! Prima țintă a fost dr, Gheorghe Nodiți, candidatul PD-L pentru Primăria Timișoara. Peste noapte, în fața unei uși de bloc din Calea Girocului, ”întâmplător”, a fost fotografiată o sticlă cu apă, alături de un mesaj ”elastic” al dr. Nodiți. Evident, aceasta unică fotografie a fost rulată, prima data într-un ziar central, după care pe un site local de știri. Atât și nimic mai mult! Normal, nimeni nu s-a întrebat daca manevra cu sticla cu apă a fost sau nu o făcătură de campanie. În schimb, la unison, toată lumea s-a rezumat la a spune, răgușit și pe o singură voce, ca lichidul e…mită electorală, marca PD-L! Cert e că bidonul cu apă nu a avut niciun efect: nu a stârnit emoție, nu a dus la indignare și nici la revoltă. Ba din contră, dr. Nodiți a căpătat un plus de imagine si notorietate!

In aceeași idee, de câteva ore, circulă o mică captură de imagine, care are legătură, directă și strânsă, cu independentul Coriolan Gârboni, candidat și el pentru Primăria Timișoara. Dacă la dr. Nodiți, contracandidatul jongla cu sticlele cu apă – e vorba de un singur scenarist, in ambele variante de lucru – la intelectualul Coriolan Gârboni efectul s-a dorit a fi unul mult mai devastator: o poză porno pe site-ul de campanie! Fotografia a apărut din neant și, înainte să fie ștearsă de staff-ul de campanie al lui Gârboni, cineva, evident, a apucat să facă o captură de imagine!!! Perspicace și tenace!

Așa cum spuneam, până acum, singurele două victime, cu ghilimele de rigoare, au fost dr. Nodiți și independentul Gârboni, ambii candidați la Primăria Timișoara. Semn că, în această zonă, lucrurile sunt extrem de agitate pentru scenaristul de serviciu! Ca atare, sincer, mă aștept ca mâine dimineață, tot în Calea Girocului, cetățenii să se trezească pe preșurile din fața apartamentelor cu mesaj puternic și din partea ”cardiacului” Nicolae Robu: un pistol cu apă și un pliant de campanie! Sau, de ce nu, un gel estompator cu chipul lui Robu și cu mesajul…”pentru toate gospodinele”!

Una peste alta, lasând glumele sinistre la o parte, doresc să-i fac o urare dlui Nicolae Robu, tocmai pentru ca astăzi este ziua domniei sale de naștere: La multi ani, sanatate și o viata cât mai ușoară, lipsită de stres și agitație!

Anunțuri

Un răspuns to “Mizeriile de campanie: Nodiți și Gârboni, primele victime!”

  1. Claudiu Mai 28, 2012 la 6:47 am #

    Explicatia e simpla, mult mai simpla decat teoria conspiratiei: si-a facut-o cu mana proprie. Cine se ocupa de pagina de facebook a lui Garboni a cules un virus, care i-a postat linkul ala pe facebook, nu i-a umblat nimeni in contul de facebook. Eu am intrat de pe calculatorul unei prietene, sa ii arat poza cu superGarboni si am vazut podoaba, asa ca am imortalizat momentul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: