Pe curand, Mile!

Iată textul pe care l-am publicat, azi, in Jurnalul National, in memoria prietenului meu, Mile Cărpenișan:

… Mile ne-a reprezentat pe toţi românii cu cinste, onoare, profesionalism, acurateţe şi corectitudine, peste tot pe unde l-au dus paşii şi meseria de om de televiziune! Pe toţi, Mile ne-a învăţat cum să zâmbim, cum să ţinem capul sus şi cum să facem faţă tututor greutăţilor vieţii! Mile Cărpenişan nu a făcut, niciodată, diferenţe între oameni: pe toţi interlocutorii săi i-a tratat la fel, cu aceeaşi carismă şi nonşalanţă, atitudini demne de un actor desăvărşit! Îmi vine tare greu, mai ales acum, sa vorbesc la timpul trecut despre Mile Cărpenişan, mai ales că, ani buni, am muncit cot la cot şi am mâncat aceeaşi pâine în Trustul Intact. Pur şi simplu, refuz să cred că Mile, cel pe care-l ştiam atât de bine, e acum cu îngerii! E prea greu. Mult prea greu! Ştiu un lucru: deşi mi se rupe sufletul, când scriu aceste rânduri, sunt sigur ca, acolo sus, Mile zambeşte şmechereşte, cu ţigara în colţul gurii. E stilul lui. Aşa a fost toata viaţa: şi când era cu cuţitul la os şi în situaţii limită, Mile vedea luminiţa de la capătul tunelului. Şi mai ştiu ceva: dacă cineva a trăit cu adevărat, fiecare clipă la intesitate maximă, ca şi când ar fi fost ultima, acela a fost Mile Cărpenişan. Şi a făcut-o în felul sau, aşa cum îi plăcea să spună: I did my way! La fel ca şi Frank Sinatra!

Am simtit, încă de miercurea trecută, când am vorbit, la spital, cu mama sa, că va trebui să scriu aceste rânduri. Stiam că, în final, îl voi plânge pe care, pe parcursul anilor, m-a învăţat să iubesc muzica sârbească, în special, Bijelo Dugme, şi să ascult cu atenţie versurile şi notele de pe portativul formaţiei Cargo. Am să o fac şi în continuare, momentan, chiar şi fără Mile. Parcă, în doi, melodiile sunau altfel! Dar aşa a vrut bunul Dumnezeu, ca Mile Cărpenişan să ne transmită, pentru ultima oară de pe pământ, azi, de la orele 15, în direct şi cu aceeaşi voce inconfundabilă, chiar din cimitirul Rusu Şireanu din Timişoara!

Sunt convins că, de acolo de sus, tocmai din înaltul cerurilor, Mile Cărpenişan, cel mai bun ziarist pe care l-a dat vreodată Timişoara, va relata, în continuare, despre experienţele sale unice din teatrele de război din Kosovo şi Irak, despre dezastrele din Thailanda, despre inundaţiile dezastruoase din Timiş, despre catastrofa de la mina Anina şi câte şi mai câte. Nu ne rămâne decât să stăm pe recepţie şi sa-l lasăm pe Mile să-şi aleagă momentul de stand up!

Dumnezeu sa-l odihneasca!