Arhiva | 4:13 pm

Cioclii la mormantul lui Mile!

24 mart.

Mile s-a dus! In urma lui au ramas doar vorbele frumoase, amintitrile placute si faptele bune! Mai nou, Mile Carpenisan s-a ales cu o decoratie din partea Presedintiei si probabil va fi declarat, post-mortem, cetatean de onoare al Timisoarei. Din pacate, toate prea tarziu! Dincolo de aceste meritate recunoasteri, ramane amintirea unui prieten, unui coleg de caracter si camarad, in deplinul sens al cuvantului.

Despre altceva vreau sa va vorbesc, acum. Am decis, dupa lungi discutii cu vechi colegi din presa, ca e timpul sa punem batista pe tambal si sa oprim ipocritii sa mai tropaie pe mormantul lui Mile. Fac asta cu convingerea ca vechiul meu tovaras, Mile, le-ar da un cap in gura -vorba lui – sau un picior acolo, unde-i doare mai tare. Mi-e greata si sila de ce am putut sa vad in aceste doua zile, care s-au scurs de la decesul lui Mile: o serie de oameni – oare sa le spun asa?- s-au abonat la capela din cimitirul Rusu Sireanu, mai ceva ca la Mc Drive, cand e oferta de 10 RON. Din pacate, acum a fost doar oferta de imagine sau, cum ar spune specialistul in PR, Mile Carpenisan, transfer de imagine. Moca! Cei care au urmarit imagini pe televiziune de la funerarii, au vazut mutrele unor farisei, lipiti de sicriul marelui jurnalist, mai ceva ca marca de scrisoare. Erau linistiti! Nu se mai temeau ca ar putea lua un bocanc in bot de la Mile. Ca sa nu aveti emotii, cei care se inghesuiau in cadre, nu erau apropiati ai familie, nici rude si nici neamuri, ci delatorii notorii ai lui Mile Carpenisan. Sa va fie rusine, nesimtitilor!

Sincer, n-as fi crezut vreodata sa vad atata ipocrizie si lipsa de caracter din partea unor oameni. Abia acum m-am convins ca unii au stomacul de oaie: gros si tabacit! Cum e posibil ca, dupa ce ai colectat bani – mii de euro – in numele lui Mile, pe care i-ai bagat in buzunar folosindu-te de povesti lacrimogene, sa faci de planton la capul sau, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat? Ce intestin si ce obraz trebuie sa ai ca sa plangi in vazul lumii, ba mai mult sa mai dai si lectii publice despre cel care a fost…prietenul tau, Mile! Cand il injurai prin birturi si fugeai de el, tocmai ca sa nu-ti dea un cap in gura, cum era? De aia mi-e sila! De oameni ca acestia! Ca sa nu mai spun de altii care, iarasi, se inghesuiau ca sa ia prim-planul la sicriu si sa intre in cadrul larg. Tocmai ca sa-i vada lumea, desi toata viata l-au injurat si l-au barfit pe saracul Mile, chiar daca din punct de vedere profesional, nu s-au ridicat nici macar la calcaiul lui. Cum naiba sa te ridici, cand Mile era in zone calamitate si de conflict, iar batjocoritorii sai faceau stand-up prin bazinele cu apa termala de la Oroszhaza, aratundu-ne burtica si marimea de la cupe, sau fugarind paunii pe acoperisurile din Giroc! Eeeeee, acum toate jivinele acestea sunt… prietenii lui Mile, au facut ture pe la capela, de ziceai ca cimitirul Rusu Sireanu a fost inclus in circuitul turistic al Timisoarei.

Ma indoiesc! In cel mai fericit caz, cred ca, in al doisprezecelea ceas, personajele acestea regreta atitudinea lor jalnica si patetica! Daca-i asa, iertarea nu se da pe Pamant! Cat despre Mile, cred la fel si raman la ideea mea: un cap in gura, tati!

Pe curand, Mile!

24 mart.

Iată textul pe care l-am publicat, azi, in Jurnalul National, in memoria prietenului meu, Mile Cărpenișan:

… Mile ne-a reprezentat pe toţi românii cu cinste, onoare, profesionalism, acurateţe şi corectitudine, peste tot pe unde l-au dus paşii şi meseria de om de televiziune! Pe toţi, Mile ne-a învăţat cum să zâmbim, cum să ţinem capul sus şi cum să facem faţă tututor greutăţilor vieţii! Mile Cărpenişan nu a făcut, niciodată, diferenţe între oameni: pe toţi interlocutorii săi i-a tratat la fel, cu aceeaşi carismă şi nonşalanţă, atitudini demne de un actor desăvărşit! Îmi vine tare greu, mai ales acum, sa vorbesc la timpul trecut despre Mile Cărpenişan, mai ales că, ani buni, am muncit cot la cot şi am mâncat aceeaşi pâine în Trustul Intact. Pur şi simplu, refuz să cred că Mile, cel pe care-l ştiam atât de bine, e acum cu îngerii! E prea greu. Mult prea greu! Ştiu un lucru: deşi mi se rupe sufletul, când scriu aceste rânduri, sunt sigur ca, acolo sus, Mile zambeşte şmechereşte, cu ţigara în colţul gurii. E stilul lui. Aşa a fost toata viaţa: şi când era cu cuţitul la os şi în situaţii limită, Mile vedea luminiţa de la capătul tunelului. Şi mai ştiu ceva: dacă cineva a trăit cu adevărat, fiecare clipă la intesitate maximă, ca şi când ar fi fost ultima, acela a fost Mile Cărpenişan. Şi a făcut-o în felul sau, aşa cum îi plăcea să spună: I did my way! La fel ca şi Frank Sinatra!

Am simtit, încă de miercurea trecută, când am vorbit, la spital, cu mama sa, că va trebui să scriu aceste rânduri. Stiam că, în final, îl voi plânge pe care, pe parcursul anilor, m-a învăţat să iubesc muzica sârbească, în special, Bijelo Dugme, şi să ascult cu atenţie versurile şi notele de pe portativul formaţiei Cargo. Am să o fac şi în continuare, momentan, chiar şi fără Mile. Parcă, în doi, melodiile sunau altfel! Dar aşa a vrut bunul Dumnezeu, ca Mile Cărpenişan să ne transmită, pentru ultima oară de pe pământ, azi, de la orele 15, în direct şi cu aceeaşi voce inconfundabilă, chiar din cimitirul Rusu Şireanu din Timişoara!

Sunt convins că, de acolo de sus, tocmai din înaltul cerurilor, Mile Cărpenişan, cel mai bun ziarist pe care l-a dat vreodată Timişoara, va relata, în continuare, despre experienţele sale unice din teatrele de război din Kosovo şi Irak, despre dezastrele din Thailanda, despre inundaţiile dezastruoase din Timiş, despre catastrofa de la mina Anina şi câte şi mai câte. Nu ne rămâne decât să stăm pe recepţie şi sa-l lasăm pe Mile să-şi aleagă momentul de stand up!

Dumnezeu sa-l odihneasca!