Grupul anti-Sarbu din PSD Timis (III)

2 Feb

 Asa  cum am anticipat, Grupul pentru reforma din PSD Timis a trecut la actiuni concrete. Inca de ieri seara, pe mailurile unor jurnalisti timisoreni, a fost trimisa o scrisoare deschisa, care confirma cele spuse de mine, inca de sambata dimineata. In PSD Timis, apele sunt din ce in ce mai tulburi, iar opozitia fata de Ilie Sarbu, pentru prima data in ultimii cinci ani, este directa si capata forme interesante. Cel putin! Redau mai jos, integral, scrisoarea deschisa primita pe mailul personal din partea grupului de reforma:

   Din perspectiva apropiatului Congres extraordinar al Partidului Social Democrat, domnul Ilie Sârbu a declarat că filiala Timiş, pe care o conduce, sprijină, fără echivoc, candidatura lui Mircea Geoană, la preşedinţia partidului. Declaraţia domnului Sârbu este, însă, contrazisă de poziţionările organizaţiilor locale ale PSD, începând cu organizaţia municipală Timişoara. Sunt posibile în acest caz următoarele interpretări:

a)     Domnul Ilie Sârbu este în continuare rupt de realităţile din organizaţia pe care o conduce, fapt explicabil şi prin aceea că de aproape trei luni nu a mai fost prezent în judeţ;

b)    Domnul Ilie Sârbu cunoaşte „pulsul” opiniilor din organizaţii, dar le ignoră deliberat, desconsiderându-şi, ca de obicei, colaboratorii;

c)     Domnul Ilie Sârbu orchestrează obişnuitul joc la două sau mai multe capete, astfel încât la final să aibă argumente că a defilat pentru tabăra câştigătoare;

   Suntem convinşi că poziţia domnului Ilie Sârbu are câte ceva din toate cele trei interpretări, mai ales din cea privitoare la jocul la două capete. Deoarece respingem categoric acest tip de joc şi pentru a repune adevărul în drepturile lui fireşti subliniem următoarele:

–         nu există nicio decizie formală sau informală la nivelul conducerii judeţene Timiş a PSD de sprijin a candidaturii domnului Mircea Geoană. Opinia domnului Ilie Sârbu este una personală şi a fost extinsă abuziv la nivelul întregii organizaţii;

–         s-a derulat o „consultare” informală la nivelul organizaţiei municipale Timişoara a PSD, în urma căreia câştig de cauză, cu majoritate de voturi, a avut domnul Adrian Năstase;

–         un număr mare de membri ai actualului PSD de la nivel de judeţ, municipii, oraşe şi comune se pronunţă pentru alte candidaturi decât cea lui Mircea Geoană, spre exemplu, din câte cunoaştem noi, candidatura domnului Adrian Năstase este sprijinită de membri respectabili ai organizaţiilor noastre, care, de câteva zile, şi-au afirmat direct (la Bucureşti, la biroul parlamentar al domnului Năstase) susţinerea pentru candidatura domnului Năstase, considerat singurul dintre actualii candidaţi capabili de a reda personalitate şi forţă partidului nostru. În acest sens, la Bucureşti, de câteva zile, sunt prezenţi lideri importanţi ai organizaţiei, care au discutat deschis cu domnul Adrian Năstase despre viitorul organizaţiei noastre. Din motive lesne de înţeles, deocamdată preferăm să păstrăm discreţia asupra acestor demersuri, până la urmă, fireşti şi statutare, pentru a nu da posibilitatea domnului Ilie Sârbu de a proceda nestatutar si chiar necolegial, aşa cum a procedat, de atâtea ori, în ultimii ani, împotriva unor membri de partid, care au avut curajul să-şi exprime deschis opţiunile. A se vedea cazurile primarilor actuali şi foşti din comunele Victor Vlad Delamarina, Criciova, Chevereşu Mare, Sânnicolau Mare şi Jebel şi a preşedinţilor din organizaţii, precum Remetea Mare, Cenad, Jimbolia, Făget, Racoviţa, Topolovăţu Mare, Ghizela, etc. De asemenea, este revoltătoare atitudinea domnului Sârbu în legătură cu foştii directori de deconcentrate, rămaşi pe drumuri. Exemple în acest sens sunt numeroase, însă cazurile colegilor Cristian Anton, Dan Cepeha, „doamna” Ionescu, de la finanţe, Aurelian Sima, Nicuşor Ţîţu, Pavel Kassai, Horea Băcanu, Victor Dumitraşcu,  sunt elocvente.

   Restul foştilor directori PSD de deconcentrate reprezintă, pentru marea masă a membrilor de partid, o necunoscută. Singurul personaj care cunoaşte detaliile şi criteriile pe baza cărora au ajuns unii în posturi de conducere, chiar şi fără a fi membri de partid, este Adam Crăciunescu, un liberalo-pesedist, aşa cum sublinia şi presa locală. Acesta din urmă, încearcă acum să facă diverse manevre prin judeţ, delimitându-se chiar de omul care l-a promovat, în ciuda opoziţiei totale a colegilor. În încheiere, având în vedere toate acestea, credem că este imperios necesar să ne punem şi problema conducerii organizaţiei judeţene Timiş a PSD. Cu certitudine, avem şi noi nevoie de o echipă mai nouă, mai tânără, capabilă şi de muncă, nu numai de jocuri politice. Anticipăm deja jocul politic al echipei, tot mai restrânse, lipsite de performanţă, a domnului Ilie Sârbu, care va încerca deturnarea întregii atenţii spre Congresul PSD şi nu spre conferinţa judeţeană.

Acestea fiind zise, este tot mai evident faptul ca Adrian Nastase a dat unda verde, chiar si in Timis, pentru schimbarile care vor avea loc in PSD. In timpul care i-a mai ramas, Ilie Sarbu face ce stie mai bine. Adica, aplica aceleasi metode de persuasiune. Ca sa nu spun intimidari sau amenintari! Pana cand?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: