Traian Basescu și-a lansat candidatura la prezidențiale în Banat, în orașul Sannicolau Mare. Și ce, daca! Acelasi Traian Basescu a recunoscut public ca, momentul de pe 1 decembrie de la Timisoara, acea revolta anticomunista, a avut un rol major în castigarea alegerilor in fata lui Mircea Geoana. Si ce, daca! La nivel de tara, Timsiul a obținut un scor record, de aproape 60%, in favoarea lui Traian Basescu. Si ce, daca! A doua zi de la castigarea alegerilor prezidentiale de catre Traian Basescu, greii PD-L Timis s-au grabit sa anunte, din picioare si cu fruntea sus, ca voturile timișenilor se vor regasi in viitorul Guvern al Romaniei. Si ce, daca! Iata ca, inainte de Craciun, Guvernul Boc IV s-a nascut prin cezariana, iar banatenii nu au primit absolut nimic, desi toata lumea era ferm convinsa ca deputatul Valeriu Tabara, un specialist in adevaratul sens al cuvantului, va ajunge ministru al agriculturii. Nu a fost sa fie, in locul domniei sale fiind numit un anonim – tot in adevaratul sens al cuvantului – pe care, la vremea respectiva, nici macar Google nu-l putea identifica. Dar asta e viata, asta e politica…
In ciuda scorului bun obținut in alegerile prezidentiale, Timisul nu a primit nici macar un nou post de secretar de stat, Viorel Oancea (Aparare) si Marius Martinescu (Administratie) fiind acolo inca de pe vremea Guvernului Boc 1. Ma indoiesc si refuz sa cred ca asta e tot ce poate da Banatul si asta e tot ce merita rpimul oras liber al Romaniei, care nu s-a facut de ras niciodata! Dar poate ca asa au vrut unii: au mimat negocierile, tocmai pentru a nu creea un nou pol de putere la nivelul PD-L Timis. Sau, cine stie, poate ca democrat-liberalii banateni nu au niciun fel de cuvant de spus la nivel central. Adica, nu au trecere sau nu sunt bagati in seama! Pana una alta, in Guvernul Boc IV, au prins posturi babane oameni din judete care pierdut alegerile sau au obtinut un scor inferior Timisului. Din nou, asta e viziunea politica. Fara doar si poate, toate aceste detalii au starnit discutii aprinse in sanul PD-L, unii fiind foarte nemultumiti de vizibilitatea filalei la nivel central, ceea ce pana la urma e normal intr-un partid democratic.
Chiar daca nici nu s-a stins bine conflictul nepromovarii banatenilor in structurile centrale ale statului roman – amintiti-va ca in perioada PSD, cand Dan V. Poenaru era la carma filialei social-democratilor, Timisul a avut in Guvernul Nastase trei ministrii si mai multi secretari de stat, in conditiile in care partidul lui Ion Iliescu avea putin peste 30% din optiunile de vot in Banat – acum mocneste un alt scandal, vizavi de functiile publice de la deconcentrate. Desi doar in soapta se pronunta unele nume, cert e ca marea parte a democrat-liberalilor timiseni sunt uimiti de unele identitati propuse spre aprobare. Unii sunt pesedistii notorii, altii fac jocurile unor grupuri de interese, altii sunt doar interfata unor smecheri, iar altii sunt acolo doar de decor. Asa ca, pana la urma, cu ce ne-am ales? Cu un judet in care, iarasi, PD-L si UDMR trebuie sa imparta ciolanul, dupa criterii de clan. Daca PD-L Timis se poate lauda cat de cat cu o rezerva de cadre bine instruita, in schimb, la nivel de UDMR sunt unele probleme majore. Daca e sa tina cont de directiva de la centru, UDMR ar trebui sa promovze pe functii doar vorbitori de limba maghiara si atunci, siguri de fotolii, ar fi doar doi etnici, unul la Invatamant si celalalt in Agricultura. Se pare ca, pana la urma, si la UDMR conteaza pusculita de partid, asa ca mai multi pesedisti banateni vor ramane pe functii, tocmai pentru ca sunt vorbitori de…etno-maghiara!
Cu toate acestea, anul nu a inceput bine pentru banateni: taxele s-au marit, viata e tot mai grea, iar in urma unei intelegeri oculte se pare ca, in curand, Sorin Grindeanu, va pierde postul de viceprimar al Timisoarei, in favoarea unui democrat-liberal. Nici la CJ Timis lucrurile nu sunt clare în legatura cu functia de vicepresedinte pe care o ocupa Adam Craciunescu. In rest, numai scandal: circ la Aeroportul International Timisoara, circ la Directia Silvica Timis si, in curand, cel mai mare circ posibil pe ciolan la Directia de Finate Timis si la alte doua instutitii prioritare din Banat. Pana atunci, sa auzim numai de bine!
UPDATE: Din pacate, am avut dreptate. Timisul nu conteaza chiar deloc. Anul asta, fratii nostri mai mari de la Bucuresti, ne-au sarit iarasi din schema, la capitolul investitii majore in infrastructrura. In schimb, au avut capitole separate de buget/finantare pentru Cluj si Arad. Deci, iata ca se poate! Sunt curios sa stiu, daca in afara de senatorul Nicolae Robu, vreun alt parlamentar a avut ceva de comentat vizavi de aceasta situatie jenanta. Asta e judetul nostru, plin cu oameni care nu conteaza la centru si care nu au niciun cuvant de spus. Pacat!
Iti doresc toate bune in noul an!
Ai uitat un secretar de stat in persoana Domnului Danut Apetrei – reprezinta Timisul la MADR.
si … speram la mai mult.
Si asta e doar varful icebergului. Multi primari sunt pe picior de plecare, fiind umiliti de criteriile dupa care se fac impartirile pe functii si imparteala banilor in teritoriu. Ei nu uita ca in perioada guvernarii Nascase, pesedeul si-a pus oameni in toate structurile la toate nivelurile, de aia reusesc sa aiba un bazin electoral de 30%, indiferent de scandalurile in care a fost implicat. De la director pana la femeia de serviciu, toti aveau carnet de membru. In schimb, la pd-l parca e o licitatie. Nu mai conteaza vechimea in partid (criteriu de baza in timpul lui Borza), nu conteaza competenta si abilitatile, nu conteaza notorietatea si nici munca depusa in campanie. Toate acestea palesc in fata unor sume de bani pompate in buzunarele cui trebuie. La prima scindare mai serioasa pd-l timis se va duce in prapastie, cu „capul” inainte. Ma tem ca atunci va fi prea tarziu pentru a mai face ceva. Esecul negocierilor cu centrul pentru un loc in guvern trage un semnal de alarma, iar liderii ar trebui sa se gandeasca ce ar fi insemnat un scor de 60-40 in favoarea psd in turul 2. Si daca ramuri bat in geam…..
Nu era mai bine daca scriai Az a szep?!
Nu de alta, dar tot esti etnic maghiar.
Cred ca e o confuzie. Nu eu am scris asa, ci cel care a postat filmuletul pe Youtube. Nefiind autorul postarii clipului muzical, nu am cum sa-i schimb titlul filmului. Iti explic toate astea, nu de alta, dar e bine sa nu mai faci confuzii lingvistice.
Asa e. Am uitat, Maria. Singura explicatie pe care o gasesc, acum, e ca dl. Apetrei nu e f vizibil. Oricum, Timisul merita mult mai mult decat niste secretari de stat. Merita mai mult ACUM, mai ales datorita scorului obtinut in alegeri! Astia-s din guvernul trecut, acolo. Si daca stau sa magandesc bine, ce au facut oamenii astia pentru Timis? NIMIC. Problema noastra e ca nu stim sa fim uniti, sa tragem pentru judetul care ne-a trimis acolo, etc. Indiferent ce spune lumea, Tabara ar fi meritat cu prisosinta sa fie ministru! Stiti si voi BINE lucru asta!
Numeste-mi un politician din Banat care sa faca cariera politica de anvergura. Prin anvergura inteleg puterea de a influenta decizii care afecteaza regiunea care te-a promovat in administratia centrala. Banatul – sau cel putin Timisul – nu mai produce cam de mult lideri. Banatenii au devenit masa amorfa de manevre politice. Inertial, daca unui banatean ii vorbesti de comunism, alegerea lui este sigura; va vota impotriva aceluia pe care populistul il indica ca fiind purtator al virusului rosu. S-a vazut clar in ultima campanie electorala.
Banatul ca si regiune, si-a pierdut demult patina romantismului caracteristic Mitteleuropei lui Neumann. Si nu gandesc doar eu asa. O spun si altii cu argumente mult mai solide decat ale mele. http://banatuldemunte.blogspot.com/2010/01/tragedia-banatului-de-dan-adrian.html#comments
DA, sunt BANATEAN si imi pare rau cand vad atatia naivi in aceasta zona a tarii. Vad doar credulitate si prostie, ambele ambalate frumos in ideea anticomunismului militant. PD – ul este arhimajoritar in aceasta regiune, are cele mai multe primarii, are Consiliul Judetean…CE MAI VOR?
martinescu a facut aproape de nimic la lugoj.oancea asemenea la timisoara,sau chiar rau in centru,cu vilele…tabara este unul care a zdruncinat agricultura la temelii,mai stiu si alte lucruri grle da’ nu spui…(inca).de ce sa ia pdl-ul pe cineva din banat cand..1 n-are pe cine,2.succesul lui basescu este asigurat aici prin votul dat pentru el. a viszontlatasra!
Da, e o parare! Pana la proba contrarie (vezi afacerile cu soia), nu pot sa spun decat ca, in parte, ai dreptate.
Din pacate, nu pot sa numesc nici macar unul. Politica lor e la scara mica, in functie de interesul de grup etc.
Despre fostul sef al IPJ Timis nu mai scrieti nimic ? D-ul cms.sef horticultor Palade s-a intors la tara( Cenei), sa auzim numai de bine, iar la IPJ se fac si desfac scheme de titulari la sefie, deoarece in februarie expita termenul de 90 zile de concediu medical si va intra in comisie ptr. pensionare Un pui de vutur cruciat mi-a soptit in taina ca viitorul sef al IPJ Tm va fi megapolitistul rutierist si biciclist Florin Bolbossssss…..! sustinut de PDL si fratii baptisti din zona Lugojului si de pretutideni. Asta da sef, indeplineste toate calitatile, este tanar si de perspectiva, meserie zero, experienta la fel, de aceea isi arata muschii amenintand primaria cu amenzi si face actiuni cu publicitate largita. Nu stiu care va fi starea de spirit in randul ofiterilor cu experienta cand se vor trezi cu acest sef peste ei, dar toate la vremea lor.
…si nou, tot un pui de vultur, ne-a spus ca Florin Bolbos va merge adjunct al IPJ Timis. Nu cred ca e nimeni atat de tampit ca la o varsta, oarecum tanara, sa se bage la o asemenea functie care, fie vorba intre noi, e unua dintre cele mai trecatoare si efemere. Ramaneti pe frecventa, urmeaza un comunicat important pentru tara!
Hallo Tibi,
La multi ani !
Tibi, iti propun un alt subiect….GEORGESCU IONEL, director adj. DGA Bucuresti, DAMIAN ION, ofiter politie judiciara DNA Bucuresti si PAPICI LUCIAN, sef sectie DNA i…ar fi fost bun un emoticon…..ala care se tavaleste pe jos de ras…!!!
Fratele lu’ musiu Damian mi-a fost sofer…da ! imi conducea masina de servici in calitate de sofer, in conditiile in care nu am avut nici macar o consoana de adaugat la angajarea lui…de ce? simplu ! Seful meu Georgescu, fost coleg de Academie de Politie Baneasa, mi-a impus sa il accept ! De ce ?! Fratele lui, Damian de mai sus, era un bun amic de al lui ! Bun amic ?! Hmmmm….putin spus….prieten de meciuri de fotbal in direct. Si in afara tarii !!
Joi, 14.12.2010, o sa fiu la DNA Bucuresti ca sa vorbesc de ceea ce stiu. In calitate de martor ! Sper ca adevarul sa fie deasupra !
God bless you Tibi !!
D-ule Tibi acel pui de vultur cruciat nu va spus ca si chestorul Dorel Andras si-a dat demisia de la sefia Politiei de fronbtiera Timis ?
Inca nu se cunosc motivele, dar cu siguranta le vom afla.
…mi-a spus! Andras se duce in esalonul 3 la Bucuresti, MIRA. Cât despre motive: IPF Timis avea funcţie de colonel:)
La fel îţi doresc. Mergem înainte! Succes.
Pai cine sa comenteze de bugetul slabut. Pitziponcul de Popoviciu care o are drept consiliera pe Bianca Jurca. Cu care (scuzati cacofonia, dar este intentionata) o imparte cu Valeriu Tabara.
O intrebare am si io. Care ia pareta de sus si care ia partea de jos?
Politicienii locali incepand din 2004 nu au mai contat la Bucuresti.