Dezghet la PSD Timis. Faza incipienta!

4 Noi

In sfarsit, PSD Timis a deschis ambasadele catre o serie de ziaristi si oameni de afaceri, neagreati de partid. Printr-o minune, satui de jocul dublu si previzibil al lui Papa Ilie, creierele si finantatorii organizatiei – Sorin Grindeanu, Adam Craciunescu, Titu Bojin, Viorel Matei si altii – au decis sa aiba grija de propria imagine si sa nu mai intre in conflicte inutile, la ordinul fostului ministru al agriculturii. Constienti ca peste doi ani vin alegerile locale, dar mai ales grijulii cu propriile averi si venituri fabuloase, corifeii social-democratiei timisene au inceput, discret si pe canale ultraprivate si securizate, sa paseasca in…era luminii. Salutara aceasta atitudine pentru ca, in fond, atat politicienii locali cat si oamenii de presa si afaceristii raman tot in Timisoara, in timp ce Papa Ilie bate campii prin tara, in speranta ca va mai prinde un post de ministru. Nici vorba, jobul este deja arvunit catre un specialist redutabil, Valeriu Steriu, agreat atat de Mircea Geoana cat si de Adrian Nastase, dar mai ales de baietii cu ochi albastri. Doar nu degeaba s-a miscat natural, ani de zile, pe ruta Bucuresti-Bruxelles, nu ca sa scoata bani din tara, cum fac altii, ci sa faca servicii reale Romaniei. Vorba lui Sorin Oprescu…Hai Vali, pensioneaza-l!

Saptamana trecuta,Ilie Sarbu a sters pe jos cu stafful local, in hotelul fratilor Cristescu, umilindu-i pentru a nu stiu cata oara! Dupa acest episod jenant, mai  multi strategi ai PSD Timis s-au intalnit in secret, pe grupuri, si au decis sa intoarca armele impotriva dusmanului: M-am saturat si eu si familia mea, sa ma feresc pe strada, sa nu raspund la telefon, sa-mi fie rusine sa dau ochii cu unul sau cu altul. Paranoicul asta depaseste orice limita. Niciodata nu am avut atatia dusmani, dintre fostii prieteni. Da ce p…. mea. Cu Poenaru nu am voie sa ma vad, de Raducanu trebuie sa ma feresc, cu unii ziaristi nu am voie sa colaborez, numai cu cine vrea el. Ne tot zice ca el are oameni in presa. Are doi trei tampiti, care nu mai lucreaza nici pe la ziare, nici pe la televiziuni, ci mananca toata ziua la masa Cristestilor.

Domnul Craciun Adamescu ramane, totusi, la coada plutonului, fiind ciuca bataii de joc a gastii tinere. Desi e apreciabil efortul sau de a se rupe de Tetelu, Craciun are o doza de teama, pentru ca nu stie pe cine sa se bazeze in partid, daca Sarbu le face cu mana de pe peron. Cat despre afacerile carpatina forest, ele merg bine, iar o doamna avocat, impreuna cu o tanti ziarista, dau tura-vura prin studiourile locale, promovandu-l pe Mircea Geoana. Fara doctrina, ca sunt tufe de Venetia! E si normal, atata timp cat lecturile unora s-au oprit la capitolul Petru Ispirescu si Sandra Brown. Totusi, e salutara atitudinea lui Craciun Adamescu, vizavi de un limbric mic si batran, care-l penseteaza de cate 50-100 RON, pentru a scuipa intr-o hazna electronica ziaristi si politicieni, care mai au ceva de spus in Timisoara. Din cate inteleg, Craciun a ascultat sfaturile lui nea Ilie, care i-ar fi transmis sa scape rapid de…idiotul ala de informator, care ii face numai dusmani in oras si-l mai si tapeaza si de lovele. Cand va renunta definitiv la serviciile frustratului si ii va da o paleta, dupa cum au procedat oameni de afaceri si senatori, ii voi dedica dlui Craciun Adamescu melodia…Pusca si teschereaua lata, ce LeBar am fost odata!

Anunțuri

4 Răspunsuri to “Dezghet la PSD Timis. Faza incipienta!”

  1. Mircea Noiembrie 4, 2009 la 12:12 pm #

    Bai asta chiar e o stire! cred ca papa Tetelu e disperat, abai acum…i-a pacalit pe astia de prea multa vreme. S-au prins greu dar bine ca s-au prins!

  2. ioana Noiembrie 4, 2009 la 6:17 pm #

    frumuselul , cocoselul (primar de ortisoara ) a facut o victima ? in urma controlului de la curtea de conturi contabilul a disparut din data de 29 octombrie , dar nimeni nu zice nimic … oare ce se ascunde ??? sa te vedem domnule TIBI

  3. delfine Noiembrie 5, 2009 la 9:06 am #

    interesante aspecte ne aduci la cunostiinta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: