Adam Craciunescu, directorul de campanie al PSD Timis si vicepresedinte al CJ Timiș, ar trebui sa demisioneze, daca ar mai avea un dram de onoare. PSD Timis a tras mult in jos scorul national al partidului. Daca la locale, organizatia judeteana a fost la distanta de numai 3 procente de scorul national al partidului, acum, lucrurile stau cu totul altfel. PSD Timis a cazut intr-o gaura neagra, in conditiile in care, Bucurestiul le-a oferit pe tava sefia Senatului Romaniei. Normal, cu conditia castigarii alegerilor in judet, in sensul obtinerii celui mai bun scor din tara in Banat, asa cum a promis Ilie Sarbu! Ce gluma proasta! Mai mult, dupa locale, pesedeii s-au instalat confortabil la ciolan, atat la CJT cat si la Primaria Timisoara, obtinand doua posturi de vice, gratie negocierilor duse de Ion Raducanu, fost prefect de Timis, fost presedinte al PSD Timisoara si fost consilier local, dat afara pe usa din dos pe motive imaginare: Adam Craciunescu si Sorin Grindeanu. In acelasi context, trebuie tinut cont de faptul ca PSD are primar si la Lugoj. Ca urmare, ar fi trebuit, cu toti acesti corifei nationali, locali, judeteni sau de cartier, ca Ilie Sarbu sa defileze la parlamentare. Nici vorba! A fost chiar invers. PSD Timis nu a obtinut niciun mandat direct. Nici macar pe colegiul 4 Senat, acolo unde a candidat Ilie Sarbu, din postura de sef al Senatului Romaniei, in conditiile in care si-a stabilit – desenat si creionat- propriul colegiu, defavorizandu-si pe fata colegii de partid. In primul rand, pe Viorel Matei, omul care l-a facut pe Sarbu, in 2000, presedinte al CJ Timis. Asta e, mai uita omul! Cel mai important aspect este legat de…cascaval! Domnul Craciunescu, impreuna cu toti acolitii lui, au pompat la greu pe acest colegiu râmă…toate bunatatile. Fara numar! Doar in speranta ca seful suprem, va castiga din primul tur, asa cum s-a laudat peste tot, cu un scor zdrobitor de peste 60 la suta. La fel, mai marele senatului romaniei – scriu cu litere mici doar pentru ca faptul ca nu am cultura generala – a procedat la locale, cand se laudat peste tot ca are 8 procente peste Constantin Ostaficiuc! Evident, cifrele erau…de la baietii! Nu a fost, nici macar atunci, asa. Dovada ca… si baietii plang cateodata!
Povestea cea mai interesanta si bulversanta, este legata de…o biata anonima, despre care Ilie Sarbu spunea ca nu o cunoaste, dar stie ca e sotia unui sofer, care-l serveste pe senatorul Gheorghe David. Jignitor, oricum! Doamna Cornelia Corescu lucreaza in administratia locala si judeteana de mai bine de 20 de ani, ocupand, printre altele, si functia de sef al ITM Timis. Daca asta e comunicarea verbala a dlui Ilie Sarbu, atunci vocabularul domniei sale merita imbunatatit cu informatii, dar…nu de la baietii! Aceasta anonima, care nu a mai candidat niciodata pentru niciun post, a avut curajul sa se ia la tranta si la lupta dreapta, mai ceva ca Greuceanu, cu marele Ilie Sarbu, seful senatului romaniei, fost ministru al agriculturii, senator, presedinte de organizatie si autointitulat…omul baietilor! Sondajele profesioniste pe 3000 de subiecti, realizate in colegiul 4 senat, au acreditat-o pe Cornelia Corescu, inca de la inceputul campaniei electorale, cu nici mai mult si nici mai putin de 5 procente! Ati retinut, da? Ca sa nu mai intram in detalii, va spun direct, fara ocolisuri, scorul final dintre anonima Cornelia Corescu si marele jupan al Timisului, Ilie Sarbu. Pe scurt, Cornelia Corescu a pierdut in fata lui Ilie Sarbu cu….mai putin de 600 de voturi! Da, din pacate, acesta este adevarul. Imbucurator pentru Cornelia, jenant pentru Ilie!
Cum a pierdut Cornelia Corescu in fata lui Ilie Sarbu, intr-un fief al pesedeului, creionat special pentru a satisface apucaturile fitofage a presedintelui senatului romaniei? Simplu! Cuvantul cheie, asa cum sta bine politicii din Romania, este TRADAREA. Probabil ca deja si-au primit tainul urmatorii pedelisti: consilierul Nelu Tutac, europarlamentaerul Dinu Bulzesc, fratii Maran de la Nadrag si altii, care au mancat si infuleaca in contiunuare din bunatatile PD-L Timis. Cert e ca, astfel de oameni nu ar trebuie sa existe, decat in cartile lui Kafka. E greu, ca doar inteleg ca nu ati auzit de el! Nu mai vorbim de plicuri cu bani, tradari in biserci neoprotestante si alte penibilitati de sezon, demne de un adevarat dosar penal. Si nu ma refer aici la traficul cu tigari! Daca lucrurile ar fi decurs normal, cu siguranta, acasta anonima – cum o cheama? – l-ar fi zdrobit din prima pe Ilie Sarbu. Oricum, chiar si asa, avand in vedere si diferentele mici de vot dar mari de buget dintre cei doi contracandidati, victoria este de departe a Corneliei Corescu! Si, nu mai putin, a noastra: a mea, un ziarist spagar, santajist si securist si, nu in ultimul rand, a lui Viorel Bota, un renegat si un consiler tradator! Sic!
In mod normal, intr-un sistem politic civilizat, Adam Craciunescu, omul care distruge pe zi ce trece PSD Timis, ar trebui sa se intoarca la prima lui iubire. Stie el care! Si ma refer, acum, la cea politica, nu la alte aspecte de natura sentimentala! Aceasta demisie de onoare, nu ar trebui sa aiba legatura doar cu scorul jenant, obtinut de al doilea om in stat, ci mai ales ca urmare a faptului ca vicele de la CJT si-a carotat, la propriu, colegii de partid, candidati in vestul judetului, doar pentru a incerca sa-l favorizeze pe Ilie Sarbu, care era evident ca se va face de ras, daca nu ar fi castigat cu vot direct. In ciuda eforturilor disperate, Ilie Sarbu, cu tot cu megaconsilierii sai, nu a castigat nici macar din prima! Daca atata a putut Craciunescu, adica sa aduca 600 de voturi in plus, pentru un om, carde a pornit in alegeri, cu o notorietate de peste 80 la suta, atunci orice comentariu este de prisos!!! Cunoscandu-l relativ bine pe Ilie Sarbu, imi permit sa cred ca-l va sacrifica pe Craciunescu. Ca doar nu o sa cred ca s-a lasat cumparat de Adamita, asa cum se lauda cel din urma!
Avand in vedere ca s-a incheiat campania electorala, il asigur pe dl Craciunescu, ca impreuna cu alti colegi, care nu au fost cumparati pe bani marunti de PSD Timis, o sa gasesc, aproape zilnic, cate un subiect despre activitatile sale cotidiene. Asta in conditiile in care va mai raman pe functie si cu sprijin politic! La fel al trebui sa se intample si la PD-L cu tradatorii si lingaii lui Ilie Sarbu, unii dintre acestia beneficiind deja de placerile uninominalului! Atat am avut de spus, in momentul acesta despre acesti domni, care nu au nimic in comun cu demnitatea si cu o clasa politica decenta. Chiar crede cineva ca nu ar fi un bun joc de imagine, pentru oricare dintre aceste doua partide puternice, daca s-ar lepada de tradatorii de profesie, intrati in politica doar pe interese obscure sau de grup? Ma indoiesc ca are cineva curajul sa puna un asemenea pariu cu mine.
Sunt mandru ca, impreuna cu Viorel Bota, am lucrat pentru Cornelia Corescu. O doamna, in adevaratul sens al cuvantului. Mai mult decat un barbat! Un om care a reusit, prin vointa proprie si prin incredere deplina in echipa de campanie, sa devina peste noapte, dintr-o biata anonima…unn erou national! PD-L, in frunte cu Adriean Videanu si Vasile Blaga, ar trebui sa-i multumeasca toata viata – au facut-o deja si vor exista mari surprize cat de curand – atata timp cat, aceasta femeie a obtinut un scor, aproape egal, cu cel al barbatului – ma indoiesc de asta – Ilie Sarbu. Doar asa, gratie prestatiei sale excelente, Cornelia Corescu a adus pentru PD-L Timis un post de senator si doua locuri de deputati. Ce au adus Adam Craciunescu si Ilie Sarbu PSD-ului? O sa ne raspunda in curand, atat Adrian Nastase cat si Ion Iliescu. Mircea Geoana, nu mai conteaza in acesta ecuatie!
PS: S-a intamplat inevitabilul! Din nou dreptatea a fost de partea mea. PD-L a castigat in fata PSD cu mai bine de 20.000 de voturi. Adica, exact voturile pe care anonima de Cornelia Corescu a reusit sa le smulga marelui Ilie Sarbu, dintr-un fief al PSD!
doamne iarta-ma, dar unde ai gasit filmuletul asta? :))
cultura generala n-oi avea, mai tiberiu, daca asa „spune” unii si altii, da’ macar stii sa lovesti exact unde doare. si cind doare.
keep up the good writing!
ps: cine e aia care cinta cintece porcoase? ca asupra intrebarii care sint hotii ne lamurim din mers. si perpetuu 😀
Si-au batut joc de domnul Sarbu. Eu il stimez si apreciez tot ceea ce a facut. De meserie sunt strungar si vreau sa-l cunosc personal pe acest liberal mascat A Craciunescu si sa-i dau o cheie…franceza in mufarina. Cum de a ajuns mentorul meu Ilie, pe care nu l-am vazut in viata mea decat pe la hotel Temeswar (sunt putin ungur), dar orcum sa ajunga acest CORIFEU si STRATEG la mana redistribuirilor lu’Geoana, nu pot sa acceptez. Rusine Craciunescu, sa nu mai aud de tine. Ma gandesc serios sa ma inscriu in Pesedeu si sa te caut. Stiu unde sa dau de tine. Am reparat io tevi si pe la Iprotim. Te caut, ba, nu uita!
Am pus-o fratilor! Nu mai ies din casa de frica, nu mai raspund nici la telefon. Astept sa vina securea de la Bucuresti. Cred ca o sa ma arunce in Dambovita. Sefu, sa stiti ca am facut tot ce trebuie, am dat de la mine, de la altii si tot degeaba. Nu va mai vrea nimeni, sefu. Nici macar pe mine si pe Craciunel. Ce sa facem! Nu mai crede nimeni in guvernare PSD. Va dati seama, tot dau astia bani de 8 ani: ne platesc cheltuielile, curentul, telefoanele, apa calda, femeia de serviciu! Degeaba. Astia vor sa mai si recupereze investitiile! S-au saturat sa tot scrie biletele cu functiile pe care si le doresc. Gata cu ravasele! Concret, cu ce sa-i mai mint sefule?
M-ai vandut Carciunescule. Te prind eu neispravitule! M-ai vandut ca la piata din Varias. Nu am mai vrut sa va dau cascaval si voi ati inceput sa ma loviti pe la spate. Lasa ca o sa afle tot poporul ce fel de oameni sunteti. O sa vin la sediu de mana cu Speriusi de la DNA si o sa dau declaratii pe biroul tau de vicepresedinte. Ca sa nu mai zici ca nu iti aduci aminte. Stai sa vezi cand o sa vina si altii, pe care i-ati spart doar ca sa ia alegerile prietena voastra, d-na Barna. Asculta Craciunescule, o sa pleci la pachet, asa cum ai venit, impreuna cu altii. V-ati batut joc de noi. ati adus filiala in pragul disperarii. L-ati dat afara pe Raducanu, un om de caracter si de valoare. L-ati indepartat pe Milutinovici. L-ati alergat pe Mihoc peste tot. De ce? Spune? Ca sa va ramana voua tot? Pana aici v-a fost. Pune mana si scrie, inainte sa te torn eu!
poate ca a fost prost prezentata corescu asta de aia care i-au facut campanie. sau poate ca era antipatica, mie asa mi se pare. si am citit si in catavencu de ea ca era parata. mai bine ca nu a intrat.
E bine ca ai timp sa citesti. bloguri. Asta inseamna ca ai minim patru clase. Ca ai trecut la catavencu, trebuie sa ai cel putin licenta sau master in comunicare verbala. Deci, te apreciez pentru performante. Macar te-ai straduit! Oricum, fara nicio rautate, numele de mirel nu ti se potriveste. Nici macar ip-ul static de rds. Esti de rasul curcii, nene! ca sa nu spun, ca esti un parat. Si pana la urma ai dreptate ca e mai bine ca femeia asta nu a intrat in cloaca aia de Parlament. Nu cred ca ar fi rezistat mai mult de un an. Risc de ulcer, ca n-are stomac. Asa ca, tot raul spre bine. O sa prinde ce nici n-ai visat, Mirele. Faptul ca antipatica asta de care zici matale, a fost prost prezentata de cei care i-au facut campanie, asta sa le-o spui celor 21.000 de oameni care au votat-o, in conditii GRELE! Mirele – ce nume trist – stai acasa ca vine factura de curent si arzi gazul de pomana.
IP-ul e dinamic, nu prea te pricepi. Si nu inreleg de ce te flambezi asa, nu ai exercitiul ascultarii si acceptarii opiniei care nu iti convine ? Pentru un jurnalist e destul de neplacut sa nu poata sa gandeasca democratic. O pun in seama oboselii de dupa campanie. Cat despre Corescu nu e prea mult de spus, a spus colegul tau Bebe Flueras in EVZ o tona de lucruri pentru care nu ar avea ce sa caute in Parlament individa. Si apelativul asta este cel mai elegant care i se poate aplica unei astfel de persoane. Daca e asa cum au descris-o baietii destepti de la EVZ. Si lasa supararile gratuite, imi esti simpatic, dar avem opinii diferite, nu e cazul sa reactionezi asa. Nu a dat nimeni cu parul in nimeni, am exprimat doar un punct de vedere. Cred ca esti destull de inteligent si educat ca sa porti un dialog elegant, mai elegant decat raspunsul anterior, care nu prea te caracterizeaza.
Asa e. Ai perfecta dreptate. Sunt obosit, dar asta nu inseamna ca ma flambez. Sunt doar iritat de faptul ca unii, ca si tine Mirele, se ascund dupa tot soiul de nume si nu au suficienta tarie sa poarte o discutie asumata. Asta e tot. In rest, nu consider ca am jignit pe nimeni. Poate, cel mult ironic. Asta sunt eu. Si, mai bine de 6 zile, ip-urile sunt statice. Ca nu recunosc furnizorii, ca au batut palma cu autoritatile, e cu totul altceva. In rest, daca nu ti-as fi respecta parerea, nu ti-as fi postat-o. Ceea ce iarasi nu ar fi fost normal. Fiecare are dreptul la o opinie. Si tu si eu. O zi minunata. Mirele.