Arhiva | 6:08 am

PSD Timiș: ziua porților închise

3 oct.

Angoasă. Anghină pectorală. Derută. Iată doar câteva stări sufletești cu care se confruntă PSD Timiș, de când trio-ul formidabil, format din Ilie Sârbu, Adam Crăciunescu și Sorin Grindeanu, a luat decizia excluderii din partid a lui Ion Răducanu. Nu mai are rost să insistăm asupra modalității prin care s-a pus în practica acest plan, de-a dreptul ridicol și penibil, care nu a făcut altceva decât să ridice în picioare și să scoată în stradă, întreaga organizație municipală a PSD Timișoara. Normal, efectul de bumerang al acestei decizii pripite și aberante se va vedea, cât se poate de clar, în rezultatele electorale de luna viitoare, când uninominalii pesediști vor da piept cu electoratul bănățean. Cât privește acea trupă de șoc și pe acei invitați de onoare, care au participat la mazilirea lui Ion Răducanu, nu are rost să facem niciun comentariu. În primul rând, pentru că unii fac parte din categoria iluștrilor anonimi. Alții, au votat de frică. Unii, pentru ca așa le stă în caracter și pentru că tot timpul s-au orientat, în funcție de polul de putere din PSD Timiș. Cum e cazul lui Marcel Suciu, fost subprefect de Timiș, posibil viitor deputat, angajat FICTIV al unei firme de transport -așa cum a declarat în gura mare, la microfon, în ultimul plenul al CJT – și nu în ultimul rând legat strâns de Abdul Salam Mohamad (Afacerea Bastos, Virgil Măgureanu, SRI) și Horia Grigoriță (țepar, evazionist și fost deținut pe Popa Șapcă, până acum doi ani).

Normal, Ion Răducanu a vrut să reacționeze la acest comando politic și a încercat să organizeze o ședință cu organizația municipală a PSD, ieri, la ora 17. Nu a fost să fie, deoarece mai marii organizației bănățene au dat dispoziție ca sediul partidului de pe CD Loga să fie închis cu cheia! Clar, oamenii au experiență în sensul acesta, pentru că la fel au procedat și acum câțiva ani, când s-au baricadat în interior, de teama unor jurnaliști care demonstrau în fața PSD Timiș, imediat după agresarea ziaristului Ino Ardelean de la EVZ. Țin minte și acum, fața îngrozită, la una dintre ferestre a lui Nicușor Țâtu și a Floricăi Fâșie! Mai mult, între timp, alți pesediști, trădători de felul lor, au închins rețelele de telefonie mobilă, dezimformând oamenii că ședința nu se mai ține. Alții, au fost sfătuiți că e mai bine… să nu se prezinte! Ciudat, doar dintr-un anumit punct de vedere, că până și Cristian Anton, secretarul executiv al PSD Timișoara și mâna dreaptă a lui Ion Răducanu, a dat bir cu fugiții și cu cheile de rezervă de la sediul de pe CD Loga, motivând că…este puțin derutat! Așa că tind să cred ceea ce spunea Sorin Grindeanu, în anumite cercuri, în urmă cu ceva timp. Şi anume că îi controlează pe Cristian Anton, Radu Ţoancă şi Eugen Dogariu, prin prisma trecutului, prezentului şi viitorului! Suficient de clar!

Cu siguranţă, toate aceste manevre, care numai la suprafaţă se datorează primarului Gheorghe Ciuhandu, au rădăcini economico-financiare. „Băieţii deştepţi”, aşa cum i-a catalogat Răducanu, sunt în spatele excluderii sale din PSD Timiş. Şi asta pentru că, acei oameni de afaceri controlează mai bine de jumătate din conilierii locali şi judeţeni ai PSD. Doar i-au sponsorizat, ce naiba! Îmi aduc aminte că, în urmă cu doua luni, am cerut PSD Timiş, în baza Legii 544, privind accesul la informaţii de interes public, date referitoare la doi proaspeţi membri de partid şi la persoanele care au făcut recomandările politice. Nu am primit răspuns, nici în zi de azi. Era şi normal să fie aşa, pentru că cei despre care am cerut detalii sunt reprezentanţii acelor „băieţi deştepţi”, despre care vorbea şi Ion Răducanu.